Ionel Arsene, președintele Consiliului Județean Neamț, a fost condamnat de judecătorii de la Curtea de Apel din Brașov la închisoare. Social-democratul a primit o pedeapsă de șase ani și opt luni de închisoare pentru corupție.
Curtea de Apel din Brașov a luat o decizie în cazul lui Ionel Arsene. Președintele Consiliului Județean din Neamț a primit o pedepasă, vineri, 10 martie, de sașe ani și opt luni de închisoare. Decizia instanței de judecată este definitivă. Procesul în cazul social-democratului a început în urmă cu cinci ani. Ulterior, sume de 80.000 de euro și 80.000 de lei i-au fost confiscate lui Arsene.
DNA l-a trimis în judecată pe social-democrat în două cazuri. Arsene a fost acuzat de trafic de influență și corupție. Președintele CJ Neamț ar fi primit bani pentru a-l îndepărta de la conducerea Agenției Națioanele de Integritate (ANI) pe un rival politic. Judecătorii de la Tribunalul din Bacău au decis în primă instanță, pe 8 aprilie 2022, să fie închis pentru opt ani și patru luni pentru fapte de corupție. Ulterior, cazul s-a judecat la Curtea de Apel din Brașov.
Ionel Arsene ar fi fugit din România înainte să afle sentința
Ionel Arsene ar fi fugit din țară chiar înainte de pronunțarea deciziei. Social-democratul și-a luat concendiu chiar în urmă cu câteva zile și ar fi plecat în Italia. Arsene este acuzat că ar fi primit, în perioada în care era parlamentar și liderul PSD Neamț, în 2013, suma de 100.000 de euro de la Gheorghe Ștefan, fostul primar PDL din Piatra Neamț. Social-democratul trebuie să își folosească influența pentru ca ANI să constate incompatibilitatea lui Culiță Tărâță, care era la acea vreme președintele CJ Neamț.
Arsene a fost denunțat la DNA, în 2017, chiar de cel care i-a oferit suma de bani. Mai mult decât atât, social-democratul și-ar fi folosit influența și asupa secretarului de stat Iulian Jugan de la Ministerul Apelor. Președintele CJ Neamț a vrut ca Apele Române să aloce suma de 60 de milioane de lei pentru contractele cu firma Construcții Hidrotehnice SA din Iași.
În cel de-al doilea dosar penal în care este implicat Arsene, acesta este acuzat tot de trafic de influență. DNA a transmis că social-democratul ar fi încercat să îl convingă pe primarul din comuna Icușești ca firma care construia școala din localitate să subcontracteze lucrările de tâmplărie către o firmă agreată de Arsene. Tribunalul Neamț a conexat cele două dosare și au ajuns la Tribunalul Bacău.