Ion Diaconescu și cușcușul marocan. POVESTEA UNEI FOTOGRAFII

Fotografia fostului lider țărănist, pe atunci deputat și președinte al PNȚCD, a fost realizată pe 26 februarie 1996, de către fotoreporterul Evenimentului zilei Cătălin Luțu, în Sala de Marmură a Cercului Militar Național din București.

S-a întâmplat cu prilejul unei recepții oferite de Ambasadorul Marocului în România cu prilejul zilei naționale a acestei țări. Evenimentul se celebra, pe atunci, în februarie, întrucât ziua națională marocană este fixată, potrivit unei cutume, în ziua în care regele în exercițiu a urcat pe tron.

Or, suveranul Marocului era, pe atunci, Hassan al II-lea care fusese înscăunat în 26 februarie. Din 1999 până astăzi, ziua națională este serbată în 23 iulie, ziua în care a urcat pe tron succesorul său, Mohammed al VI-lea.

La recepția grandioasă au participat oameni politici din toate partidele, diplomați și numeroase personalități culturale. Au fost servite băuturi fine, iar la capitolul mâncare piesa de rezistență a fost celebrul cușcuș marocan – întins pe niște platoruri uriașe – cu carne de oaie.

Fostul deținut politic în anii comunismului, ajuns președinte al Camerei Deputaților, Ion Diaconescu, în perioada 1996-2000 a murit, la vârsta de 94 de ani, în 2011 și a fost înmormântat cu onoruri militare.