Președintele Klaus Iohannis a declarat, miercuri, la Bruxelles, că discuţiile privind Justiţia nu ajută dosarul Schengen, care este legat și de MCV.
„Dacă putem să avem o legislaţie pe Justiţie care să fie şi modernizată şi rezonabilă, atunci lucrurile vor fi uşor de rezolvat pe MCV”, a spus Iohannis. Declaraţia a fost făcută la o conferinţă de presă comună cu preşedintele CE, în contextul discuțiilor despre propunerile de modificare a Legilor Justiţiei.
Iohannis a mai precizat că preşedintele Jean-Claude Juncker și Comisia Europeană au fost, „din capul locului”, pentru acceptarea României în Spaţiul Schengen.
„Nu pornesc de la premisa că modificarea acestor legi va duce automat la o complicare a procesului de 'phasing out' pe MCV sau la complicarea dosarului Schengen, care, oricum, încă nu este lămurit şi, în acest context, daţi-mi voie să subliniez, Comisia şi preşedintele Juncker, din capul locului, au fost pentru acceptarea României în spaţiul Schengen şi apreciez acest lucru”, a declarat Iohannis.
El a mai amintit și de întâlnirea sa cu preşedintele CE din 2015, când „preşedintele Juncker a spus că, după părerea lui, pe MCV este nevoie de 'phasing out' până la sfârşitul mandatului acestei comisii”. „Apreciez că şi-a păstrat clar şi cu rigoare acest obiectiv”, a adăugat şeful statului.
Iohannis a mai spus că a discutat cu şeful Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, despre preluarea Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene şi a subliniat că România este o ţară proeuropeană şi aşa va rămâne.
„Referitor la Preşedinţia Consiliului Uniunii am subliniat chiar în introducere că România este o ţară proeuropeană. Aşa va rămâne. Este o ţară deplin angajată în procesul de consolidare a Uniunii şi în summitul pe care îl vom organiza în timpul Preşedinţiei noastre vom contribui, cred eu, într-o măsură foarte bună la construcţia unui viitor foarte bun pentru Uniune. (...) Viziunea noastră este una puternic proeuropeană şi avem ca obiectiv strategic o integrare mai profundă în Uniune, vrem ca acest lucru să transpară şi prin felul prin care vom organiza Preşedinţia. Noi suntem pentru o integrare mai profundă”, în conferinţa de presă comună cu Jean-Claude Juncker şi comisarul european Corina Creţu.
El a evidenţiat cele patru dimensiuni importante care vor sta la baza elaborării programului României pentru Preşedinţia Consiliului Uniunii Europene, respectiv: asigurarea unei creşteri durabile şi echitabile pentru toate statele membre în inovare, digitalizare şi creşterea gradului de convergenţă şi a conectivităţii, menţinerea unei Europe sigure pentru cetăţenii săi, consolidarea rolului global al Uniunii Europene şi promovarea valorilor europene.
Şeful statului a precizat că în pregătirea Preşedinţiei Consiliului UE are "foarte multe probleme de rezolvat". În acest context, el a mulţumit preşedintelui Juncker pentru disponibilitatea exprimată de a sprijini România fie prin discuţii la nivelul conducerii, fie prin discuţii la nivel tehnic.
Iohannis a menţionat că dosarele care vor fi scadente în timpul Preşedinţiei României sunt: Brexit, negocierile pe cadrul multianual post 2020 şi viitorul UE.
„Am discutat şi despre România. A existat un interes proporţionat cu evenimentele pe care le avem acasă, inclusiv pe tematica Justiţiei, însă vreau să spun din capul locului că toate discuţiile au fost într-o notă pozitivă, constructivă şi mi-au făcut plăcere”, a arătat şeful statului.