Președintele Klaus Iohannis a declarat vineri, la Bruxelles, că România nu este îngrijorată de sutele de refugiați care au încercat în această vară să ajungă ilegal, pe Marea Neagră, în România.
Întrebat dacă România riscă să devină o nouă poartă de intrare a refugiaților în Europa, prin Marea Neagră, după sutele de imigranți prinși de autorități pe mare, în apropiere de țărmul românesc, Iohannis a spus:
„Acestea au fost evaluate la noi acasa si cei in cazua care se ocupa m-au asigurat ca nu avem acum motive de ingrijorare. Ca intr-adevar am avut in aceasta vara mai multi migranti pe Marea Neagra se stie, fara insa ca acest lucru sa ne arate un fenomen de masa. Nu suntem ingrijorati ca vom avea un numar excesiv de mare de migranti pe ruta Marii Negre"
Pe de altă parte, președintele României a spus că migrația va fi o problemă a acestei generații. „Cei 30.000 - 40.000 din acest an de pe Meditarana reprezinta un progres semnificativ fata de anii trecuti, dar asta nu inseamna ca nu putem reveni la fluxuri mai mari. Acest lucru nu se va termina in curand. Cred ca generatia noastra va avea aceasta problema in atentie cvasi-permanent", a zis Iohannis, aflat la Consiliul European.
Creștere explozivă
În primele șase luni ale acestui an au încercat să intre ilegal în România un număr de 1.437 de imigranți clandestini din Irak, Siria, Pakistan, Afganistan, Iran, Turcia, India, Kosovo, Bangladesh şi Palestina și toți rămân în țară pe perioada desfășurării procedurilor legale în materie, timp în care primesc și asistență plătită de statul român. Lor li se adaugă cei peste 700 de refugiați pe care România i-a primit în cadrul cotelor obligatorii. În total, în România se află cel puțin temporar peste 2.400 de refugiați, majoritatea solicitanți de azil, cu 350% mai mulți decât cotele obligatorii impuse de Bruxelles. Ministrul de Externe, Teodor Meleșcanu, a anunțat că România a mai făcut o ofertă pentru relocarea altor 1.942 de refugiaţi. Cota alocată României este de 4.180 de refugiați.
De ce devine Marea Neagră o țintă
Pericolul orientării refugiaților către Marea Neagră este un risc natural după ce imigranților le-au fost închise vechile rute de intrare în Europa, Italia și Grecia. De asemenea, Ungaria a ridicat garduri la granița de sud cu Serbia, blocând astfel un alt culoar de acces al refugiaților către Germania, destinația lor preferată, în timp ce granițele terestre spre Bulgaria și România sunt tot mai sigure. Momentan, toți ochii sunt pe Spania. În lipsa altor căi de acces în Europa, fluxul imigranților din Africa de Nord care debarcă în Spania a crescut alarmant, iar fenomenul ar putea evolua într-o „situaţie de urgenţă” dacă ritmul se va menţine, a avertizat vineri Organizaţia Internaţională pentru Migraţie (OIM). Navele care se îndreaptă către Spania sosesc zilnic, potrivit sursei citate, și aproape 10.000 de imigranți au debarcat pe țărmurile spaniole. Este de așteptat ca și Spania să își închidă în curând „robinetul” pe mare, astfel că refugiații vor avea la dispoziție Marea Neagră drept una dintre ultimele șanse de acces în Europa.
Citește și:
Satul de vacanță Mamaia, noua casă a migranților din Orient