Președintele Klaus Iohannis crede că alegerile locale se vor putea ține, în condițiile în care autoritățile au luat toate măsurile necesare pentru a fi încetinită evoluția pandemiei de coronavirus.
Klaus Iohannis a declarat că alegerile locale se vor putea ține, chiar și în timpul pandemiei, dar cu respectarea unor reguli care să permită desfășurarea lor în condiții de siguranță. El a precizat că nu are informații din care să reiasă că pandemia de coronavirus va avea o creștere exponențială și a precizat că, dimpotrivă, este de așteptat ca numărul îmbolnăvirilor să scadă.
„Deocamdată nu avem nici un motiv să credem că numărul de infectări crește exponențial. Situația este fluidă. Nu pot să vă spun nici eu, nici premierul, care va fi situația peste doua sau cinci săptămâni. DAr cu toții sperăm să se reducă numărul de infectări noi zilnice, să avem posibilitatea să declarăm măsuri care fac procedura de alegeri sigură. Dacă lucrurile merg rezonabil mai departe, eu cred că se pot organiza alegeri”.
Președintele a mai spus că alegerile vor putea fi organizate, dar că acestea nu se vor mai desfășura la fel ca și până acum ci doar cu respectarea unor reguli de protecție.
„În condițiile în care lucrurile merg rezonabil mai departe, cred că se vor organiza. Nu vor fi ca până acum. Se va purta mască, se va sta la o distanță rezonabilă, vor fi reguli speciale, care pot fi respectate, iar alegerile se vor putea organiza în condiții de siguranță”, a declarat Klaus Iohannis.
În contextul acestor alegeri locale,care ar trebui să se desfășoare pe 27 septembrie, Klaus Iohannis s-a declarat împotriva operațiunii de racolare a primarilor PSD pe care a demarat-o PNL în această perioadă.
„Eu sunt împotriva traseismului politic. Eu președintele nu sunt în nici un partid, nu pot eu să intervin într-un partid, dar public am tot dreptul să-mi spun opinia. Eu, Klaus Iohannis, sunt împotriva traseismului. Se poate întâmpla ca unii să-și schimbe doctrina, dar asta e o situație rarissimă”, a declarat președintele Klaus Iohannis.
Președintele despre majorarea alocațiilor și a pensiilor: „Nu poți să împarți bani care nu există”
Iohannis despre moțiunea de cenzură: „PSD este iresponsabil. Moțiunea este neavenită”