Așa se intitula un articol al lui Gheorghe Brătianu apărut în ”Timpul”, în martie 1938.
Să ne amintim, era o vreme în care orizontul din jurul țării era amenințător oriunde priveai și reputatul istoric propusese ca România să facă efortul diplomatic pentru a lega o alianță ”de la Baltica la Marea Neagră”, din Finlanda și Estonia pînă în Bulgaria și Turcia, cu toate țările aflate în acest spațiu strategic. Menționez în paranteză că exact aceeași idee avut-o Condoleeza Rice 70 de ani mai tîzriu și fără să aibă habar despre Gheorghe Bărtianu: o cenutră a democrațiilor din Baltica pînă la Marea Neagră menită să apere Vestul de expansiunea orientală, fie că e ea rusă ori islamică. Această gîndire strategică americană, forjată după septembrie 2001, a și stat la baza deciziei primirii noastre în NATO. În aceste zile, aproape că mă cutremură actualitatea tragică a acestor idei.
Revenind la 1938, este de spus că istoricul român nu era deloc naiv să creadă că o asemenea alianță ar putea fi un tratat de securitate colectivă, dar se baza pe ceea ce el numea ”o tendință care ar trebui să fie comună” tuturor acestor state: dorința de a-și apăra independența. Cu alte cuvinte, Brătianu miza pe faptul că o sumă de țări de rang secund în clasamentul puterilor globale, care au în comun aceeași regiune și același ideal (păstrarea independenței) vor putea acționa politic împreună ca să-l și realizeze. Sigur, era un proiect mai degrabă teoretic, dar era un proiect! În ”Cuvîntul”, Nae Ionescu i-a răspuns critic. Atacînd nu doar fezabilitatea, ci chiar substanța ideii lui Gh. Brătianu, teribilul Nae Ionescu declama emfatic despre destinul României spunînd că o astfel de alianță, chiar dacă ar fi posibilă, ar fi o piedică în calea afirmării destinului țării. Nae Ionescu vedea destinul țării înflorind alături de o țară mare și nu într-o adunare de țări mici și temătoare.
Sub titlul ”Între destin și politică”, Gheorghe Brătianu îi răspunde lui Nae Ionescu. Istoricul spune că propunerii lui, care este de natură politică, Nae Ionescu îi răspunde de pe un alt plan: ”unui punct de vedere politic, care caută soluții pentru problema de azi, i se opune unul profetic, pe alt plan decît cel al contingentelor realități actuale...două metode și două drumuri deosebite”. Păstrarea independenței, zice mai departe Brătianu, este condiția sine qua non ca România să devină, așa cum delira profetic Nae, ”creatoare de istorie”. Cu alte cuvinte, destinul României pe care Nae Ionescu îl vedea peste veacuri, în stele, era adus de Gheorghe Brătianu în contingența politică. Într-adevăr, destinul național se derulează simultan în aceste două planuri. Unul înalt, ideal, mereu măreț, mergînd dintr-un punct culminant în următorul, altul concret, pragmatic, pas-cu-pas. Marile națiuni (americanii, francezii, evreii, britanicii etc.) știu foarte bine să echilibreze aceste două planuri, știu să își ducă viața deopotrivă în ideal și în real. Probabil că secretul măreției lor este tocmai acesta. Prin comparație, noi am ratat mereu acest echilibru. Am fost ba de partea visului și a profeției (ca în interbelic!) și ne-am prăbușit, ba de partea aranjamentului ”real-politik” și nu am putut deloc decola, așa cum sîntem acum.
Nu am deloc pretenția că știu rețeta acestui echilbru. Remarc, doar, că la noi există o ruptură dramatică între cele două planuri. Avem, pe de o parte, intelectuali atît de ”birocratizați”, încît își imaginează că totul are o explicație care ține de ”politici”, de proceduri, de legislație și administrație, de ”expertiză” și de know-how. Pe de altă parte, avem o categorie de inteligențe care profesează un fel de patriotism metafizic, exaltat, ”ortodoxist”, mîndru, un patriotism în care demnitatea națională e un fel de încăpățînare înnourată urmată de sepuku. Între ei, se găsesc cei mai mulți dintre intelectualii români practicînd un scepticism solid amestecat cu ceva umor de conjunctură. Partea proastă, este că aceste trei categorii, dintre care primele două sînt extrem de dinamice, iar a treia este de o lene milenară, se află în competiție. Se deranjează vizibil unii pe alții, se exclud discret uneori, se excomunică publică cel mai adesea. Cu alte cuvinte, unii cu destinul, alții cu politica. Pînă cînd nu vom găsi calea de a face politică din destin și destin din politică, nu vom fi mai mult decît sîntem.
PS Este doar o întîmplare că scriu acest text exact în ziua în care se împlinesc 61 de ani de la moartea lui Gheorghe I. Brătianu. A murit la Sighet, după trei ani de detenție cumplită, în care a fost bătut, umilit, torturat. Un martir! Și nu e deloc o întîmplare că îl scriu în ziua în care aflu că puterile lumii se apropie de concluzia că acordul de la Geneva cu privire la pacificarea Ucrainei nu este respectat. Urmează sancțiuni mai dure. Urmează război. Decoamdată, economic.