INTERVIU EVZ. "Îngerul inimilor de copii", dr. Eugen Săndică, vine să opereze în România

Numele lui apare pe toate site-urile şi forumurile mămicilor care îşi împărtăşesc experienţele despre creşterea copiilor: Doctor Eugen Săndică, un roman care a ajuns să conducă Clinica de Chirurgie a Malformaţiilor Cardiace din Centrul pentru Boli Cardiace Congenitale din Herz- und Diabeteszentrum Bad Oeynhausen.

Supranumit “Îngerul inimilor de copii”, acest chirurg suplineşte, de şase ani, ceea ce nu se poate face în ţară, în singura clinică funcţională din Târgu Mureş. Nimeni nu l-a chemat în aceşti ani din Germania să opereze în România. Până de curând, când managerii spitalului Monza din Bucureşti l-au invitat să facă consultaţii şi intervenţii chirurgicale în unitatea lor.

Săptămâna trecută, doctorul Săndică şi-a revăzut o parte din micuţii pacienţi într-un cabinet de la Monza şi ne-a acordat un interviu, pe care îl puteți citi în ediția de mâine a cotidianului Evenimentului zilei.

NOTĂ. Părinţii copiilor cu probleme cardiace, care vor să obţină o programare pentru consult la dr. Săndică, pot suna la spitalul Monza, la numărul de telefon 031.225.25.00 şi vor obţine toate informaţiile.