Informațiile recente legate de autorizarea și finanțarea Nord Stream 2, proiectul privind conducta de transport submarin a gazelor ce urmează să lege Rusia de Germania, a stârnit consternare în tot Estul Europei, dar și peste Ocean.
Este vorba despre autorizarea finanțării unei investiții energetice majore care implică Federația Rusă și care nu numai că alterează competiția ocolind statele din Estul Europei la tranzit, dar încalcă flagrant și sancțiunile la adresa Federației Ruse cel puțin în două puncte, finanțare și respectiv transfer tehnologic în domeniul energetic.
Trebuie reamintit că deja 14 miniștri de Externe al unor state membre ale UE, între care și România, la vremea respective prin Lazăr Comănescu, au semnat o scrisoare către Comisia Europeană în care insistă asupra prejudiciilor pe care le aduce Nord Stream 2 și a nevoii ca un asemenea proiect, ce include gigantul Gazprom, să nu mai fie dezvoltat. În ciuda acestei scrisori și a conținutului major simbolic și politic al acestui demers, Comisia Europeană, pe baza intereselor directe ale Germaniei, a trecut peste acest document și a autorizat Nord Stream 2
Dacă în cazul primei conducte se puneau probleme de mediu, Marea Baltică fiind extrem de fragilă din cauza apei clare și semi-dulce, pentru care o deversare petrolieră creează un impact major, iată că, după depășirea pe baze bilaterale a acestui impediment cu prima conductă submarină, acest motiv nu mai poate fi invocat pentru blocarea construcției. Astăzi doar componentele ce țin de competiție, piață liberă și corectă, sancțiuni pot fi invocate. Dar nici aceastea nu s-au dovedit utile în fața voinței Germaniei și a Comisiei Europene. Mai mult, ambele invocă un proiect privat și nu de stat și consideră că excepția e fezabilă, vorbind despre securitatea energetică a Europei deși proiectul are o acțiune contrară, întărind dependența de gazul furnizat de către Federația Rusă.
Anunțul care a sârnit consternare tocmai prin ignorarea poziției unui număr de 14 state europene și prin disparitatea față de poziția fermă a Administrației Trump – care a blocat, în aceeași perioadă, proiectele Exxon și a refuzat să dea orice fel de dispensă pentru proiectele extractive din Marea Neagră și din Marele Nordzona arctică – este tocmai semnarea la Paris a finanțării Nord Stream 2, în care chiar luni, 24 aprilie, Gazprom a asumat jumătate din costurile inițierii proiectului de 9,5 miliarde de euro în aceasă fază, în timp ce alți trei parteneri europeni ai Gazprom - Uniper, Wintershall, Shell, OMV și Engie - vor depune câte 10% din costuri, respectiv câte 950 milioane de euro fiecare.
Conducta e destinată să transporte 55 de miliarde de metri cubi de gaz începând din 2019. Mai mult, semnarea a fost utilizată imagologic și propagandistic de către Gaprom și de Rusia pentru a accentua diferențele transatlantice în tratarea Moscovei. Președintele Gazprom, Alexei Miller, a susținut că acordul de finanțare reprezintă un „simbol” al susținerii Occidentale a proiectului, care va crește dramatic dependența Europei, a Germaniei cu precădere, de gazul de proveniență rusească, cel care vine, de obicei, și cu condiții politice la pachet.
Mișcarea are un conținut politic complicat, având în vedere că Nord Stream 2 e un alt instrument de ocolire a Ucrainei, dar și a Europei de Est, eliminând una dintre pârghiile pentru limitarea sau eliminarea conflictului ruso-ucrainean dar și a agresiunii Rusiei asupra flancului Estic al UE și NATO, și o pârghie de constrângere a Rusiei pentru a renunța la revisionism. Anexarea Crimeii și agresiunea militară rusă din Estul Ucrainei sunt criticate public, se mențin formal sancțiunile, dar iată cum un proiect major de aprovizionare cu gaz este susținut, în ciuda evidențelor și poziției politice unitare a statelor europene și euro-atlantice și, vizibil, împotriva Ucrainei. Ba chiar președintele francez al Engie a subliniat chiar că noua structură financiară permite partenerilor occidentali să depășescă și să ocolească obiecțiile guvernului polonez în legătură cu finanțarea europeană a proiectului.