Am republicat azi o mică parte dintr-o dezvăluire excepțională făcută în EvZ acum 20 de ani. Atunci a fost vorba de un mic cutremur în lumea serviciilor secrete și a funcționarilor din zonele economice. Era un registru cu peste 400 de informatori, din toate ministerele și instituțiile economice, cu nume conspirative, case de întâlniri și numele ofițerilor de Securitate care i-au recrutat. Este vorba de un document pe care l-am avut pentru câteva ore în mână, cu șnurul lui impresionant și pecete de plumb, care mi-a dezvăluit pentru prima dată cum arăta un asemenea mecanism. Era șocant să înțelegi cum ofițerii de Securitate acționau cu meticulozitatea unui ceasornicar, că nu îi sileau pe cei care vroiau să colaboreze cu "organele Statului". Fiecare zi în care discutam cu foști informatori, ofițeri din SRI sau foști ofițeri de Securitate, era o revelație pentru mine și Mirel Curea, alături de care scriam materialele. Fac o mică paranteză ca să mă întreb de unde vine sintagma asta tâmpită cu "organele Statului", atunci când era vorba de Miliție, Procuratură și Securitate, înainte de 1989. La ce se refereau când spuneau că trebuie să colaborezi cu "organele"? Chiar simțeau că reprezintă un simbol falic al Comunismului, sau își băteau joc de sistem? Că doar nu recitau dintr-un curs universitar de drept...
Am decis republicarea unei părți a materialului pentru că mi-am dat seama că cei 20 de ani care au trecut de atunci reprezintă mult mai mult în memoria socială, că tot ceea ce s-a scris înainte de apariția internetului zace undeva în negura timpului, greu de accesat. În România nu există nici o instituție care să aibă sarcina prezervării tuturor informațiilor publicate de-a lungul timpului într-un alt format decât cel fizic, de hârtie. Dacă vrei să cauți ceva dinainte de anul 2001, te duci şi iei colecțiile de ziare, sute de de kilograme de hârtie și începi să dai pagină cu pagină. Nici eu sau Mirel nu mai țineam minte exact dacă publicasem articolele în 1994 sau 1995. Pur și simplu nu ne mai aduceam aminte. Încă o dată m-am convins că trebuie să reluăm materialele privind rețeaua de informatori a Direcției a II-a a Departamentului Securității Statului.
Cu atât mai mult cu cât atunci am descoperit încă un lucru șocant pentru doi tineri ziariști: pentru o parte din cei 400 de funcționari din zonele economice recrutați de fosta Securitate activitatea de informatori nu încetase automat după 1989! Revoluția îl dărâmase pe Ceaușescu, dar nu și pentru ei. Noile "organe ale statului" îi preluaseră, nu cu forța, ca să fim corecți, iar la data la care aveam în mână documentul, erau înregistrați ca informatori la SRI. Documentul plecase pentru câteva ore din fișetul unui comandant de diviziune din SRI, iar publicarea lui trebuia să declanșeze un cutremur care să culmineze cu demisia lui Virgil Măgureanu, directorul instituției.
Nu s-a întâmplat nimic de tipul ăsta, pentru că vorbim de o Românie în care președinte era Ion Iliescu, premier Nicolae Văcăroiu, șeful SRI Virgil Măgureanu, iar procuror general Vasile Manea Drăgulin. Persoane care nu aveau de gând să schimbe nimic, dimpotrivă credeau că Sistemul poate fi reciclat. În schimb s-a declanșat o campanie de discreditare și amenințări pentru Ion Cristoiu, Mirel Curea și subsemnatul pentru că îndrăznisem să publicăm un asemenea document. Campanie care nu s-a încheiat niciodată. Ridicasem un colț de plapumă, mult mai mult decât ne era permis. Trebuie să spun că atunci Ion Cristoiu, ca în multe alte cazuri, a fost extrem de atent să nu ni se întâmple ceva, preluând o parte din presiunea ce se pusese pe noi.
Am făcut această lungă întoarcere în timp pentru că evenimentele din ultimele zile mi-au reamintit de aceea perioadă. Nu în sensul pe care l-ar specula unii, pentru că în ultimii 10-20 de ani România s-a schimbat substanțial. Iar instituțiile sale, enorm! SRI-ul condus de George Maior nu mai are nici o legătură cu serviciul de pe vremea lui Virgil Măgureanu, între mandatele lui Ion Iliescu și cele ale lui Traian Băsescu sunt puține elemente de contact, iar în materie de aplicare a legii, nu mai are rost să discutăm. Nici chiar guvernul lui Victor Ponta nu suportă comparație cu cel al lui Nicolae Văcăroiu, ce conducea România într-o perioadă în care economia de stat avea o pondere de peste 75 la sută, cu toate pârghiile de putere ce decurgeau de aici.
Numai înjurătura lui Mazăre mai poate face legătura între perioada 1994 și 2004!
"Poate să te ia cu mascaţii de la masă, cum m-a luat pe mine acum cinci lun de zile pe motiv de urgenţă şi timp de cinci luni de zile în dosarul meu să nu facă niciun act procurorii. Păi f… în c… pe mă-ta, când m-ai luat cu mascaţi şi ai zis că e urgenţă, că de-aia m-ai adus la DNA, că era stare de urgenţă, după aia trec cinci luni de zile fără ca tu să faci o hârtie!?" Aplauze prelungite. Deloc politicoase, chiar agresive. Aplauze ce reflectă un sentiment general în rândul politicienilor mai mari sau mai mici. Poate și al oamenilor de afaceri. Poate și al multor altora. Pentru care ideea că la DNA există 3400 de dosare vizând clasa politică le zugrăvește o perspectivă sumbră. Numai o simplă operațiune aritmetică dă fiori reci pe spate. Cam 80 de oameni într-un județ, printr-o împărțire mecanică.
Pe undeva mai plutește un sentiment: acela că cineva coordonează totul! Nimeni nu știe să spună cum îl cheamă, dacă e tânăr sau bătrân, dacă există sau nu. Pentru unii se numește Băsescu, pentru alții Kovesi, dar speculațiile nu s-au oprit niciodată aici. Mult mai multe nume sunt aduse în discuție. De aceea înjurătura lui Mazăre trebuie citită cu o cheie specială. Ea nu era adresată procurorului care l-a deranjat de la masă. Ci celor care stau în spatele procurorilor care au deranjat mafia de la Constanța. Care au decis să-l trimită pe Nicușor Constantinescu în arest și i-au făcut percheziție primarului Mazăre. Celor pe care Mazăre & Co îi consideră ca fiind Noua Securitate, fie-mi iertată comparația cu instituția de dinainte de 1989. Obsesia zilei, cum ar veni.
Eu nu cred că mai poate exista o persoană, tânără sau bătrână, indiferent cu s-ar numi ea, care să mai poată avea în România anului 2014 o asemenea putere. Realitatea este că nici înainte de 1989 nu exista doar un singur om, nici măcar în perioadele tulburi de după 1989 nu putem vorbi de un singur om care să aibă puterea să decidă tot. Întotdeauna a fost vorba de reprezentanții unui sistem, legați prin raporturi de subordonare, dar și de crezuri și obiective comune. Indiferent de ceea ce cred unii sau alții, un asemenea sistem nu mai are cum funcționa azi, pentru că în primul rând nu ar fi sănătos pentru democrația din România. Un asemenea angrenaj, format dintr-un om sau mai mulți, ar fi blocat de anticorpii Sistemului, mai devreme sau mai târziu. Am trăit la intensitate maximă o asemenea situație.
Dacă în 2009, unii dintre noi am avut de ales între mecanismul infernal reprezentat de rețeaua lui Cătălin Voicu și supraviețuirea Statului, am făcut-o știind că acționăm împotriva a tot ceea ce era rău și urât în România dinainte de 1989! Cred că toți am crezut atunci că un sistem de tip Cătălin Voicu, cu politicieni, oameni de afaceri, procurori și judecători șantajabili nu-și are locul într-o societate normală. Poate că ați uitat, dar tocmai d-aia trebuie reamintit: "Din motivele care ți le-am expus, câte o hârtie din trecutul fiecăruia, i-am ținut pe loc și i-am făcut fideli. Și unii dintre ei chiar dacă-s ofițeri SRI, mai erau pe state și SIE. Si toate astea erau la generalu' Iliescu, eu eram în departament de lucru..(neinteligibil)...Un om ți-e loial dacă are un motiv. L-ai ajutat, ai făcut, da? Dar în momentul când mai ai un motiv suplimentar, foița, două motive sunt mai puternice ca un motiv, colegule! E complicat acuma să mă apuc să îți fac teorii." Cătălin Voicu dixit.
Unde văd legătura între anchetele publicate în 1994 și vremurile la care face referire Mazăre? În faptul că întotdeauna trebuie să ne uităm în urmă în Istorie, dar doar ca să învățăm!