AVERTISMENT: Textul care urmează nu este pentru cei care se înfurie cînd aud de Biblie, nici pentru cei care cred doar în cele văzute și cu atît mai puțin pentru cei care cred că destinul unei țări, că e România sau oricare alta, se decide exclusiv prin puterea unor oameni, fie ei „noi înșine” sau „alții”, fie ei oameni în văzul tuturor sau acoperiți de cine știe ce ochiului nostru.
Recomand acestora, așadar, să evite rîndurile care urmează și să se bucure cum știu ei mai bine de începutul anului 2018. La Mulți Ani!
În zorii anului cel nou, încă nezoriți de ceea ce singuri ne facem, cred că merită să lansăm un gînd spre îngerul României. Veți ridica, poate, din sprîncene – cum adică „îngerul României”? Ce-i asta? Vă voi reaminti că, în tradiția biblică, se spune că Dumnezeu a dat fiecărui neam un înger. Este interpretarea pe care mulți învățați au dat-o unui text din Deuteronom (32, 8-9), care ne-a parvenit cu mici nuanțe diferite în diverse variante ale textului ebraic, grec și latin. În sprijinul citirii acestui fragment în sensul că Dumnezeu a dat fiecărui neam un înger, se citează evocările „îngerilor neamurilor” din alte cărți canonice, precum Sirah (24,12) sau Daniel (10, 13, dar și 10, 20-21) ori Isaia (24, 21-22), în care se spune că alături de regi vor fi judecați și îngerii corespunzători pentru faptele neamurilor. Există, așadar, o solidaritate între îngerul unui neam și neamul ce-i este dat în pază, pînă acolo încît îngerul poate deveni „prizonierul” neamului său, căci este „condamnat” să-l urmeze în orice face. Raportul dintre îngerul unui neam și obiectul său de activitate este complex, căci Dumnezeu dă oamenilor și liber arbitru. De altfel, tradiția solidarității îngerului cu cei dați în paza lui este solidă și veche: într-unul dintre cele mai faimoase manuscrise eseniene se descrie lupta finală dintre Fii Luminii și Fii Întunericului, iar în descrierea colosalei bătălii se arată cum, în cele două oști, alături de oamenii celor două „imperii” luptă, cot la cot cu ei, îngerii ce-i păzesc.
În admirabila sa carte „Despre îngeri”, Andrei Pleșu vorbește despre relația dintre îngeri și neamuri întrebîndu- se care să fie cauza războaielor și a urii interetnice din moment ce fiecare popor este vegheat de un înger și toți îngerii vin de la Dumnezeu? Avem, spune Andrei Pleșu, trei răspunsuri posibile. Primul, că există și îngeri căzuți, care pot prelua subtil controlul din mîinile îngerilor lui Dumnezeu și pot îndepărta popoarele de Dumnezeu, smintindu-le. Mitul esenian mai sus descris pare a susține această ipoteză; în fond, Satana e un înger. Al doilea, așa cum am anticipat, că oamenii sînt dăruiți nu doar cu îngeri protectori, ci și cu libertate. Există, din această perspectivă, o similitudine perfectă între cazul individual și cel colectiv – așa cum orice om are un înger al lui, dar acel înger nu-i poate manipula voința și nici nu-l poate proteja infinit de prostiile pe care singur le face, neamul are un înger care, însă, nu-i poate determina drumul pas cu pas. Încăpățînarea, delirul sau alte forme de orbire duhovnicească pot face un neam întreg imun la îndemnul îngeresc.
În fine, al treilea răspuns la întrebarea cum de neamurile fac altora sau își fac singure rău deși sînt vegheate de îngeri, i se pare și cel mai convingător dlui Andrei Pleșu: neamurile „pot greși nu numai întorcînd spatele îngerului, ci dimpotrivă idolatrizîndul, acordîndu-i o obediență și un cult care, în mod normal, nu se acordă decît lui Dumnezeu”. Absolutizarea propriului înger este o eroare cumplită pe care un neam o poate face și istoria ne-a dovedit cu vîrf și îndesat, cu valuri de sînge și imense suferințe cît de aspră poate fi greșeala de a lua pe îngerul neamului tău drept Dumnezeu.
Așadar, putem avea trei feluri de defecțiuni în relația cu îngerului nostru. Prima, aceea în care îngerul trimis nouă este subminat de un înger căzut, excede puterilor noastre. Putem, doar, să ne rugăm să nu se întîmple asta. A doua, ține și de noi și de înger – să ne luăm răgazul să-l ascultăm din cînd în cînd, să-i prețuim travaliul la care, în fond, îl supunem cu exercițiul libertății noastre și să nu-l obosim prea tare, căci îi poate scădea vigilența, răbdarea și, în cele din urmă, puterea. A treia, ține doar de noi. Să nu uităm că îngerul României este doar un înger! Unul printre alții, o creatură net superioară nouă, dar inferioară Creatorului Judecător.
Bine, bine, dar cum ar putea arăta îngerul nostru și unde poate fi el aflat? Nu e locul aici să intru în imaginarul iconic al angelologiei și nici în topografia îngerească. De altfel, cred că m-aș rătăci în luxurianța celor două teme. Mi se pare, însă, firesc ca îngerul nostru să ne semene întrucîtva. Să păstreze, desigur, toate trăsăturile îngerești, dar să fie ca noi în unele privințe. Acuma, cum arătăm noi în ochii noștri este o altă temă labirintică, în care nu m-aș aventura. În privința prezenței sale, nu cred că putem avea dubii – îngerul României este relativ ușor detectabil. Ne este foarte aproape; e mereu aici, și are încă vigoarea de a ne scoate din belele în care intrăm. Ultima dată l-am simțit cu toții pe 16 noiembrie 2014, cînd outsider-ul Klaus Iohannis a cîștigat alegerile prezidențiale de o manieră ce nu poate fi explicată în afara acțiunii îngerești. (Știu că această observație va enerva și pe susținătorii ”complotului statului paralel” și pe cei care au susținut pe cel care a pierdut acele alegeri, dar îngerul României nu lucrează , ci pentru binele României).
Cînd a spus că, la cît noroc are, România nu mai are nevoie de oameni politici, cred că P.P.Carp a adus cel mai frumos elogiu îngerului acestei țări. Faptul că existăm și că sîntem într-unul dintre cele mai bune momente din istoria noastră (mă gîndesc la apartenența la NATO și la UE, la boom-ul economic, la efervescența culturală și, nu în ultimul rînd, la civilizarea progresivă a țării) nu se poate în nici un caz explica prin performanța celor care ne conduc ori ne-au condus sau prin felul nostru de a fi, prin trăsăturile noastre naționale. Dimpotrivă, dacă ar fi fost ca destinul țării să fie consecința directă a ceea ce sîntem, cred că am fi dispărut demult. Trăim și, mai ales, trăim incredibil de bine în această lume pentru că de-acolo, din cerul istoriei, îngerul nostru lucrează vîrtos pentru noi. Și ca să ne fie bine, este foarte adesea nevoit să lucreze împotriva deciziilor noastre...