Tensiunile continuă să crească în Balcanii de Vest și a venit rândul regiunii Kosovo să acentueze aceste tensiuni cu Serbia, statul suveran, în fuga sa după recunoașterea independenței.
Și consolidarea ei, firește, căci armata națională e un simbol al independenței de stat peste tot în lume. Iar acțiunea intervine după lansarea campaniei electorale prezidențiale la Belgrad.
Tocmai am traversat un episod de aceeași factură în Serbia, acolo unde deja a avut loc o ațâțare a spiritelor cu celebrul tren naționalist ce urma să treacă din Serbia în Kosovo (oprit de premierul actual, Alexandr Vucici, la graniță), episod numai bun pentru a pregăti lansarea candidaturii prezidențiale ale aceluiași Vucici și contracararea cu elemente simbolice concrete a ultra-naționalistului Vojislav Seseli, alt candidat prezidențial cu șanse, tocmai scăpat de la Haga liber și lansat în cursă pe baza susținerii separatismului lui Dodik în Republica Sârbska, care dorește retragerea din Bosnia Herzegovina.
Iată, deci, că acest conflict mocnit a fost relansat și de Pristina, acolo unde Hasim Thaci a făcut oficiul de declanșator. Același Președinte al Kosovo, Thaci, care e căutat internațional pentru crime de război reclamate de Serbia și care riscă să fie judecat de Belgrad, odată ce Tribunalul Internațional pentru fosta Iugoslavie se va desființa în septembrie și va ceda toate cazurile în justiția națională. Iar reacția lui Thaci vine imediat ce, eliberat de un tribunal din Paris, a ajuns la Pristina, liber și întărit ca decident, nu arestat și extrădat la Belgrad spre a fi judecat pentru crime de război.
Președintele Kosovo a cerut Parlamentului de la Pristina să transforme forțele de Securitate într-o armată regulată. Forța de Securitate din Kosovo a fost înființată în 2009 și are 4.000 de angajați și 2.500 de rezerviști, pe care noua Armată ar trebui să-i doteze cu armament, să-i pregătească și să-i aducă la 5.000 de militari și 3.000 forțe de rezervă. Practic, noua armată ar depăși numeric pe cei 4.500 de militari din 31 de state, care asigură apărarea regiunii sub mandat NATO în operațiunea KFOR. În schimb, spre comparație, Armata sârbă are 50.000 de militari sub arme și mai multe categorii de rezerviști, polițiști, forțe de Securitate.
Mișcarea pare profund provocatoare, cu valoare de întrebuințare strict vindicativă, știute fiind rezervele sârbilor din Kosovo în legătură cu orice perspectivă a unor forțe militare în regiune. Hashim Thaci a venit cu două motivații - una ține de întărirea independenței și a capacității de apărare, a doua, de perspectiva integrării în NATO. Într- adevăr, am văzut că raportul de forțe este net defavorabil Pristinei, deci o asemenea forță, fie și simbolică, ar costa mai multă reticență, presiune și blocarea negocierilor bilaterale, în timp ce perspectiva integrării în NATO – ca în oricare organizație internațională – nu e fezabilă, atât timp cât Kosovo e recunoscut ca stat de 117 state, dar nu de 5 state membre ale UE și 4 ale NATO, între care și România.
Mișcarea e, deci, mai degrabă vindicativă și trădează reacția față de momentele petrecute de Președintele Kosovo la Paris, acolo unde a fost arestat pe baza mandatului emis de Belgrad și a așteptat înfrigurat o perioadă suficient de importantă decizia tribunalului din Paris, care risca să-l predea Belgradului sub arest, pentru a fi judecat pentru crime de război. De altfel, provocarea nu vizează numai Serbia în prag de alegeri prezidențiale – acolo unde îl întărește pe Seseli, președintele Partidului Radical – dar și propria populație, știut fiind că Thaci e conștient de opoziția sârbilor din regiune la această inițiativă. Președintele Kosovo consideră însă că poziția sârbilor din Kosovo e imprimată de Belgrad. Dealtfel, vicepremierul sârb al Guvernului din Kosovo, Branimir Stojanovic, a subliniat că schimbrea statutului forțelor de Securitate ar fi profund neconstituțională și că Thaci nu a discutat măcar noua legislație cu liderii sârbilor kosovari înainte de a o lansa. Replica lui Thaci a vizat declanșarea procesului de aderare la NATO a Kosovo, ca urmare a existenței unei armate și a unui ministru al Apărării.
Aici, Thaci greșește a doua oară, deoarece NATO are un stat membru care nu are deloc armată, ci doar forte de Securitate și care este un membru activ și loial al Alianței, chiar mult mai prezent decât alte state consacrate și cu armate puternice. Este vorba despre Islanda, un stat insular, care are forte de Securitate și capacități de intervenție în urgențe civile extrem de bine pregătite, chiar dacă nu are neapărat o armată, iar sprijinul său este unul politic în dezbateri și nu unul de prezență militară directă în teatrele de operații.