Preşedintele celei mai înalte instanţe, doamna Cristina Tarcea, a ales să participe la bilanţul DNA din acest an, dar Preşedintele CSM, în mod înţelept, să nu participe. Domnia sa a apreciat că justiţia trece printr-o perioadă de criză şi că în aceste momente toţi ar trebui să încercăm să o salvăm.
Cred şi eu: când încrederea în justiţie este la un nivel dezastruos, în ciuda faptului că o mare parte a judecătorilor (căci, ce să vedeţi, doar ei reprezintă Justiţia). Mă întreb de ce nu o fi considerat că justiţia este în criză şi nu a găsit metode corespunzătoare de a-şi salva de la o execuţie cumplită cele două colege judecător care au intrat în puşcărie pentru că aşa au considerat ele că trebuie să pronunţe o soluţie într-o cauză. Atunci nu a fost nicio criză? Doar când nişte „paraditori” sunt demascaţi?
Ce credeţi că a declarat aceasta la acest bilanţ din perioada acestei crize? Păi cam aşa: „Nu voi face greşeala de a pune semnul egalităţii între procuror si avocat, atât timp cât potrivit Constituţiei, Ministerul Public reprezintă interesele generale ale societăţii.” Iar discursul său a fost cel mai decent şi rezonabil, căci restul au fost nişte ode de prost gust la adresa Zeiţei Nefertiti, mai odioase chiar decât cele închinate Elenei Ceauşescu.
Interesele generale ale societăţii sunt acelea ca drepturile şi libertăţile unui cetăţean să fie mai prejos apărate decât societatea? Şi ce înseamnă şi ce este societatea fără individ? De ce s-au asociat indivizii în societate? În societăţile comuniste se explică faptul că societate este mai presus de indivizi şi că ea trebuie preamărită şi pusă mai presus de individ.
Aceasta în doctrina de stânga extremistă, practicată în regimuri totalitare, comuniste, care justifică sacrificarea unor indivizi, indiferent cum, în detrimentul societăţii: în acest tip de societate, cea totalitară, procurorul, fiind reprezentantul „societăţii” are întotdeauna dreptate, iar apărătorul are rol formal, pur decorativ.
Poate din ignoranţă, poate din cauza presiunilor la care este supusă pe forumuri de judecătorii-justiţiari, Preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a dat o nuanţă totalitară discursului său şi astfel, dacă un condamnat ar ajunge la o instanţă europeană de protecţie a drepturilor, de exemplu la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, s-ar putea constata cu multă uşurinţă că acesta nu a avut dreptul la un proces echitabil.
Căci niciodată, dar niciodată, un procuror nu poate fi privit de un judecător, cu atât mai puţin de preşedintele instanţei supreme, mai presus de apărătorul inculpatului din proces. Şi a vorbit şi de moralitate doamna Tarcea: oare moralitatea chiar stă azi de partea magistraţilor? Eu cred că un procuror moral este unul drept, nu unul „paraditor”. Iar un judecător moral este unul care consideră că acuzarea este egală cu apărarea. Dvs. ce părere aveţi, doamna preşedinte?