Că democraţia stângii este o utopie pentru că ea nu ţine cont de natura umană, conform căreia întotdeauna vor fi unii care se vor căţăra pe spatele celor corecţi, cinstiţi, care muncesc, care îşi văd de treaba lor, pentru a pune mâna pe putere şi a duce statele şi lumea încotro vor "muşchii" lor ideologici, am mai spus.
Că stânga s-a folosit de ea ca de nişte mărgele şi oglinjoare plus apă de foc am mai spus.
Că au decis că nu mai au nevoie de ea şi că pot impune dictatura întunericului, a violenţei, a sclaviei – vezi ideologiile totalitare ale LGBT-imului, hate-speech-ismului, islamofobismului etc., am mai spus.
Despre adâncimea urii, ticăloşiei, perversităţii, cinismului, lăcomiei, aplecării către distrugere a ideologilor şi militanţilor stângişti ştiam, dar descoperim zi de zi, şi de afară, dar şi de la noi, că este chiar fără limite.
Aceasta este explicaţia pentru "revoltele" cu distrugeri, incendieri, crime motivate ideologic ale tinerilor spălaţi de creier în universităţile comuniste ale Vestului, ale minoritarilor sexuali, sau de altă natură, ale militanţilor civici extremişti ai stângii din aceste două zile (alături de toate manifestările lor paranoice de pe parcursul campaniei din SUA, de manifestările lor agresive, violente, intolerante din toate statele occidentale) şi apelurile care circulă acum pe twitter şi nu numai pentru asasinarea unor semeni ai lor aleşi de 50 de milioane de semeni ai lor să conducă America. Este mai mult decât clar că aceeaşi soartă ar rezerva-o cu plăcere, cu extuziasm, cu trăiri orgasmice şi celor care au votat pentru aceştia. Şi, probabil, astfel de asasinate motivate ideologic se vor mai întâmpla.
Aceasta este faţa celor care ne acuză de intoleranţă, rasism, xenofobie, fanatism religios, fundamentalism, extremism de dreapta, reacţionarism doar pentru că avem obrăznicia de a gândi altfel, de a emite o opinie, de a nu fi de acord cu dictatura unor "adevăruri ideologice" lipsite de orice suport ştiinţific, de orice logică normală, de orice ultimă fărâmă de umanism, de toleranţă, opuse vieţii şi, în consecinţă, umanităţii.
Şi pentru exemplificare iată câteva exemple de "iubire progresistă":
Trump ain't president 'til inauguration day lmao you guys still have time to assassinate BOTH Trump and Pence.
-
Retweets 167
-
Likes 199
-
<img alt="J