Deşi se afla în insolvență şi trimisă în judecată pentru fraude cu fonduri europene, firma Tel Drum a câştigat un nou contract de construcţie de drumuri, în valoare de 5.024.240,71 lei.
Autoritatea contractantă este Primăria Mihăeşti (Olt), potrivit datelor din Sistemul Electronic de Achiziţii Publice. Obiectul contractului vizează modernizarea drumului în această localitate.
Contractul a fost atribuit pe 11 aprilie, prin procedura simplificată. Criteriul de atribuire a fost preţul cel mai scăzut. Contractul este împărţit în trei părţi: Servicii de proiectare, asistenţă tehnică din partea proiectantului şi execuţia de lucrări.
Societatea Tel Drum este în stare de insolventa şi este trimisă în judecată pentru fraude cu bani europeni. Procurorii DNA mai au pe rol o anchetă, în care acuza că societatea ar fi controlată prin interpuşi de către liderul PSD, Liviu Dragnea.
Tel Drum este acuzată de constituire a unui grup infracţional organizat, evaziune fiscală în formă continuată şi complicitate la două infracţiuni de abuz în serviciu. La solicitarea DNĂ, magistraţii de la Tribunalul Bucureşti au decis interzicerea procedurii de dizolvare sau lichidare a societăţi Tel Drum.