Într-o țară normală cuvintele oamenilor de stat sunt literă de lege. La noi nu au nici măcar valoare de inventar, politicienii vorbesc vrute și nevrute și observ că tot mai puțină lume se căznește să țină minte cuvintele rostite de vreun încruntat cu varii ocazii. Altfel cum vă explicați faptul că toată ziua de luni s-a consumat pe speculații pe tema „respinge sau nu Președintele nominalizările PSD pentru Guvern”?
Dacă luăm de bune declarațiile unor personaje aparent serioase, Klaus Iohannis și Mihai Tudose, această remaniere ar fi trebuit să treacă fluierând. Cam cum a fost cu nominalizarea lui Mihai Tudose, acum câteva luni, când Iohannis a acceptat-o cu ușurință, imediat după votul din Coaliție.
Care sunt declarațiile pe care nimeni nu mai dădea doi bani luni, deși cu doar câteve zile în urmă păreau adevărate pravile după care să se ghideze orice amărât care vrea să trăiască din comentarea vieții noastre politice?
În primul rând e mărturisirea făcută de Tudose, după ce a devenit oficial că în plin război cu propriul partid și-a căutat aliați prin curtea Palatului Cotroceni. El ne-a spus că a discutat lunea trecută cu Președintele despre o eventuală remaniere și că a vrut să se asigure că decretele vor fi semnate. Păi dacă s-a asigurat, de ce a mai stat toată lumea în tensiune fix după o săptămână?
Asigurarea primită nu mai era valabilă, era ea condiționată? Și dacă ar fi fost așa de ce premierul nu ne-a spus că s-a asigurat de emiterea decretelor dacă nominalizații nu au dosare, nu au plete și sunt nefumători? Sau orice alte condiții i-ar fi pus Președintele. De ce trebuie să tragem noi concluzii, examinând declarații compilate pentru a deduce amănuntele înțelegerii dintre cei doi?
E drept că mărturisirea despre discuția avută cu Iohannis era înainte de ședința CExN a PSD, adică înainte de momentul când premierul ne-a explicat cum a tras zile bune de Rovana Plumb și Sevil Shhaideh ca nu cumva să demisioneze! Pe nimeni nu mai interesa că tot el spusese că „miniștrii penali” ar putea fi cei care strică imaginea Guvernului.
A doua declarație este a președintelui Iohannis, făcută la Craiova, după ce avusese deja a doua întâlnire cu Tudose: „M-ați întrebat dacă este nevoie de o remaniere, eu cred că premierul este un om de bună credință și dorește să aibă o echipă performantă!” Clar ca lumina zorilor!
Adăugați la toate astea informația că la votul de vineri pe nominalizări premierul a votat „pentru” la cele trei nume din listă și, gata, avem certitudinea că lucrurile vor merge ca unse! De ce nu? Avem declarațiile ferme a doi oameni de stat, votul unuia dintre ei în forul statutar al partidului majoritar la guvernare, avem... Nu avem nimic! Cuvintele zboară în România precum frunzele din copaci și oricât de serioasă ar părea o declarație la un moment dat e foarte posibil ca ea să nu mai aibă valoare peste o zi sau două.
Așa se explică de ce luni după-amiază nu se știa încă dacă Președintele accepta nominalizările trimise de „omul de bună credință”, dacă festivitatea de depunere a jurământului se organizeaază luni sau marți, toți așteptând respectarea cuvântului dat ca pe un eveniment, nu ca pe o normalitate.
Nici nu mai are importanță deznodământul, mai importante mi se par informațiile, credibile fiecare la ora când au apărut, că Președintele s-ar răzbuna pe PSD și ALDE, ai căror președinți au spus că nu vin la Cotroceni, că Președintele ar putea respinge măcar un nume din cele 3, de parcă un asemenea gest lovește doar în Dragnea sau Tăriceanu și nu și în premierul care a trimis actele la Palat. Ba chiar că ar vrea să-i dea o „smetie” instituțională și lui Tudose, pe care îl crezuse aliatul său în interiorul guvernării, dar l-a văzut smerit, la ușa partidului.
Nimeni nu făcea luni după-amiază presupunerea că Președintele va accepta nomnalizările făcute și în urma votului unui premier pe care-l asigurase de tot sprijinul în cazul unei remanieri.