Votul de ieri demonstrează că, încet-încet, politicienii momentului îşi iau România înapoi. Sub pretextul că ei sunt poporul, votează în numele acestuia legi fără noimă care întorc ţara din drumul, firesc, spre progres.
Deputații au votat, pentru a doua oară, ca primarii și președinții de Consilii Județene să poată face parte din adunările generale ale asociaţiilor în serviciile de utilităţi publice. Deoarece ce a ajuns de două ori la preşedinte în aceeaşi formă, Klaus Iohannis este obligat să promulge legea. După publicarea acesteia în Monitorul Oficial, câteva sute de aleși locali vor da semnalul începerii petrecerii. Aceștia au scăpat de tot atâtea procese de incompatibilitate descoperite de ANI şi îţi vor păstra funcţiile deşi au reuşit performanţa de „ a centra şi da cu capul” în acelaşi timp.
Numai în 2014, inspectorii Agenţiei Naţionale de Integritate au constatat 109 cazuri de conflicte de interese în rândul aleșilor locali. Evident, deciziile au fost contestate și s-au transformat în tot atâtea procese aflate în diferite stadii de judecată pe masa judecătorilor. Odată intrată legea în vigoare este lesne de înțeles că aceste procese vor înceta.
Precedentul există. În urmă cu un an, Ecaterina Andronescu a propus Guvernului o ordonanță de urgență prin care se modifica legea Educației. Astfel, dispărea peste noapte incompatibilitatea rector-parlamentar-lider de partid. După ce dorinţa i-a fost îndeplinită, Andronescu a cerut în fața judecătorilor să se constate că nu este incompatibilă, lucru care s-a și întâmplat.
Votul de ieri demonstrează că, încet-încet, politicienii momentului îşi iau România înapoi. Sub pretextul că ei sunt poporul, votează în numele acestuia legi fără noimă care întorc ţara din drumul, firesc, spre progres.