Scandalul legat de incendiul de la Ferma Dacilor e în plină desfășurare. Flăcările au fost stinse, dar nu și acuzațiile, după tragedia care a marcat finalul de an.
Avocatul fostului primar al comunei Gura Vadului, Prahova, susține că ar exista o filmare care arată că focul ar fi fost pus intenționat.
El spune că l-a sfătuit pe clientul său să nu vorbească cu anchetatorii, care au făcut percheziții și audieri în acest caz.
Ferma Dacilor a fost incendiată?
„Eu am intrat în posesia unei filmări, nu sunt specialist în domeniul incendiilor, dar, raportat la modul de propagare a acestui incendiu, eu nu exclud varianta unei mâini criminale. (...) Dacă era vorba despre o propagare din interior, din punctul meu de vedere cred că focul se distribuia într-o altă formă, nu în forma în care apare în această filmare. (...) Eu cred şi nu exclud varianta unei mâini criminale. Orice ipoteză de lucru trebuie luată în calcul", a declarat avocatul Adrian Georgescu.
El a adăugat că nu a avut acces la toate probele din dosar, dar că a văzut două certificate emise de clientul său, Constantin Lungu, fostul primar al comunei Gura Vadului.
„Nu am avut acces la tot materialul de urmărire penală, nu vă pot spune decât că am văzut cele două certificate emise de către domnul Lungu, clientul meu. Sfatul meu este ca la acest moment să nu dea niciun fel de declaraţii, poziţie pe care şi-a însuşit-o"”, a spus el.
Cazul „Ferma Dacilor” s-ar putea extinde
Avocatul a mai spus că se așteaptă ca fostul și actualul primar al comunei, precum și o funcționară de la Urbanism, să fie reținuți de procurori.
Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova a anunțat că a extins urmărirea penală pentru fals și abuz în serviciu, în legătură cu situația juridică a imobilului în care a avut loc incendiul.
Au fost făcute opt percheziții și au fost aduse la audieri șase persoane, printre care și Cornel Dinicu, cunoscut drept patronul Fermei Dacilor, și administratorul complexului.
Tragedie de Crăciun care a încheiat un an teribil
În urma incendiului de la pensiunea din localitatea Tohani, au fost găsite șapte cadavre carbonizate, identificate prin ADN, potrivit Agerpres.
Se așteaptă și rezultatul expertizei genetice pentru a stabili dacă fragmentele osoase găsite joi aparțin ultimei victime căutate. Anchetatorii au deschis un dosar penal pentru distrugere din culpă și ucidere din culpă. Incendiul s-a produs în noaptea de 26 decembrie 2023.
Ferma Dacilor a fost ultima dintr-un lung șir de tragedii ale anului 2023 care ar fi cauzată de corupție, de la accidentul rutier din 2 Mai, Constanța, la exploziile de la Crevedia, Dâmbovița.