Istoria României ne oferă, sub semnul Istoria – marele prozator – întîmplarea cu premierul Dimitrie Sturdza, dus la Paris de Carol I pentru un consult de specialitate în materie de boli mintale.
După ce l-au consultat pe ascuns, medicii s-au interesat ce funcție are. Dan Amedeo Lăzărescu scrie că li s-a răspuns:
„E prim-ministru. În ultima vreme de doi ani. A mai fost însă premier timp de 10 ani.
Păi e nebun de 10 ani, au replicat specialiștii, adăugînd:
- Fericită țara care poate să țină un premier nebun timp de 10 ani.”
Nu știu dacă dialogul ăsta a avut loc în realitate. Știu însă că Dimitrie Sturza chiar înnebunise din cauza tensiunii date de bătălia cu Oculta liberală, care-l voia șef pe Ionel Brătianu. Se spune că la ședințele Consiliului de miniștri izbucnea în plîns sau se băga pe sub masă și lătra la miniștri, îi ciupea de pantaloni. În octombrie 1908, după confirmarea oficială a bolii, și-a dat demisia și a fost înlocuit cu Ionel Brătianu, atît la șefia PNL, cît și la conducerea Guvernului. A murit în 1914 într-un sanatoriu de boli mintale.
Mi-am amintit episodul după ce un cititor m-a întrebat ce s-ar întîmpla dacă președintele României ar lua-o razna. Ca de exemplu, să refuze a mai promulga legile adoptate de Parlament. Se știe că Legea fundamentală, alcătuită într-o vreme în care politicienii păreau sănătoși la cap, n-a prevăzut situația în care președintele încalcă grav și fățiș Constituția refuzînd să promulge legile votate de Parlament. Întrebarea venise înainte de întîmplarea cu judecătorul Petre Lăzăroiu.
Sub pretextul că la președinție s-a primit o adresă de la un ONG pilotat de Cristi Danileț, acest Rică Venturiano al Ziței numite Justiția Română, prin care i se cere lui Klaus Iohannis un decret de revocare a unui judecător CCR, președintele a trimis o consilieră să facă presiuni asupra judecătorului ca să demisioneze.
Clară încălcare a Constituției! Întîmplarea a confirmat ceea ce avertizez eu de ceva timp. Dacă Klaus Iohannis nu e o oprit, va refuza promulgarea Legilor votate de Parlament. Deja, prin retrimiterea uneia din Legile Justiției la Parlament, a început s-o facă.
Ce instituție trebuie să intervină pentru a-l trage de mînecă?
Răspund:
Parlamentul României.
Precizez:
Nu PSD, nu ALDE, nu un partid politic, nu o coaliție de partide, ci Parlamentul României.
Potrivit articolului 95, intitulat Suspendarea din funcție:
„(1) În cazul săvîrşirii unor fapte grave prin care încalcă prevederile Constituţiei, Preşedintele României poate fi suspendat din funcţie de Camera Deputaţilor şi de Senat, în şedinţă comună, cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor, după consultarea Curţii Constituţionale. Preşedintele poate da Parlamentului explicaţii cu privire la faptele ce i se impută.
(2) Propunerea de suspendare din funcţie poate fi iniţiată de cel puţin o treime din numărul deputaţilor şi senatorilor şi se aduce, neîntîrziat, la cunoştinţă Preşedintelui.
(3) Dacă propunerea de suspendare din funcţie este aprobată, în cel mult 30 de zile se organizează un referendum pentru demiterea Preşedintelui.”
După Refuzul Președintelui de a semna decretul de revocare a Codruței Kovesi și mai ales după afacerea cu judecătorul CCR, s-au ivit în spațiul public tot felul de soluții de ieșire din criză. Toate, fără excepție, au luat în calcul felul în care ar putea fi revocată șefa DNA. S-a propus de exemplul o Ordonanță de urgență prin care decretul poate fi semnat de președintele Senatului. S-a vorbit doar de o Suspendare de o lună, timp în care președintele interimar, Călin Popescu Tăriceanu, ar semna decretul de revocare, precum și Legile Justiției.
Astfel de ipoteze n-au nici o legătură cu ceea ce s-a întîmplat în cazul Deciziei CCR.
Prin încheierea la Motivarea deciziei din 30 mai 2018, publicată în Monitorul Oficial din 7 iunie 2018, se scrie negru pe alb: „2. Președintele României urmează să emită decretul de revocare din funcție a procurorului-șef al Direcției Naționale Anticorupție, doamna Laura Codruța Kövesi. Definitivă și general obligatorie. Decizia se comunică Președintelui României, prim-ministrului și ministrului justiției și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.”
Articolul 147, aliniatul 4, din Constituție spune fără echivoc: „Deciziile Curţii Constituţionale se publică în Monitorul Oficial al României. De la data publicării, deciziile sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor.”
Chiar și susținătorii unei decizii de revocare au susținut că refuzînd semnarea Decretului Klaus Iohannis nu se supune unei decizii a CCR. Asta a dat posibilitate Diviziei Presă să susțină că nu e cine știe ce problemă, că CCR e o instituție politizată prin prezența altor judecători decît Livia Stanciu, recompensata lui Klaus Iohannis că l-a făcut președinte, la ordinele lui Florian Coldea. Nimic mai fals decît semnificarea Refuzului drept nerespectare a deciziilor CCR.
Nu, prin refuzul de a semna decretul, Klaus Iohannis a încălcat Constituția. În 2012 am fost un adversar înverșunat al Suspendării lui Traian Băsescu. Nu pentru că mă dădeam eu în vînt după președinte, ci pentru că Traian Băsescu nu făcuse nimic înaintea debutului Procedurii în materie de încălcare a Constituției. Suspendarea și referendumul au fost o lovitură de stat pentru că USL, conștientă de scăderea capitalului electoral al lui Traian Băsescu, a socotit c-a venit vremea să pună un președinte din partea USL. Am avut de-a face cu o acțiune pur politică, în afara Constituției. Că era așa s-a văzut din grăbirea ilegală a procedurilor în Parlament, din absența argumentelor din Hotărîrea Parlamentului, din poziția adoptată de CCR.
În cazul Codruța Kovesi avem de-a face cu un gest public al președintelui de a încălca Constituția. Să reamintim că Decizia CCR e clară, fără echivoc, nu e ascunsă în cele 132 de pagini ale Motivării pentru a justifica argumentul lui Klaus Iohannis că mai are de citit. Pentru a respecta Constituția, el n-are nevoie de lectura întregii Motivări. Ajunge doar lectura punctului 2 al Deciziei. Deoarece are doar cîteva rînduri, și dacă ar fi proaspăt alfabetizat, Klaus Iohannis o poate citi în cîteva minute.
Așa cum se vede din articolul 95, dacă președintele încalcă prevederile Constituției, Constituția prevede o modalitate de rezolvare a Crizei. Aceasta nu constă în Suspendare. Aceasta constă în aducerea cazului în fața Poporului care urmează să se pronunțe prin Referendum. Suspendarea în vederea Referendumului nu e o sancțiune, cum aiurează mulți, mai ales din partidele și presa prezidențiale. Suspendarea e, ca și în cazul demnitarilor, o măsură prin care Parlamentul contracarează posibilitatea președintelui de a influența campania pentru Referendum. Așa cum s-a văzut, Parlamentul acționează aici în postura de Parchet în cazul unei infracțiuni. Parchetul face dosarul, ia măsuri asiguratorii (arestarea preventivă, reținere) și trimite Dosarul la instanță. În nici un moment, sesizat cu o infracțiune, Parchetul nu spune nu mă bag, pierd procesul. Ca și Parchetul, Parlamentul e obligat să-l trimită pe președinte la judecata Poporului, care e Referendumul.
În timpul campaniei, Parlamentul încearcă să convingă Poporul că Președintele trebuie sancționat, iar Președintele încearcă să-l convingă de fapt că nu trebuie sancționat.
Referendumul dă cîștig de cauză Președintelui?
Nu-i nimic.
Ca și în cazul Parchetului, Parlamentul nu poate fi suspendat pentru asta. La un moment dat, Traian Băsescu a încercat să modifice Constituția propunînd ca revenirea Președintelui la Cotroceni să aducă după sine autodizolvarea Parlamentului pentru c-a eșuat.
Absolut greșit.
Prin declanșarea procedurii de Referendum, Parlamentul trimite la judecata Poporului cazul Președintelui. Dacă Poporul respinge propunerea Parlamentului nu înseamnă că Parlamentul trebuie pedepsit pentru asta. Nu asta e hiba Constituției. Hiba constă în faptul că nu există nici o sancțiune pentru situația în care Parlamentul asistă nepăsător la încălcarea Constituției de către Președinte. O astfel de poziție, adoptată de Parlament după publicare Motivării, e mai gravă pentru democrație decît încălcarea Constituției de către Președinte. Nu numai pentru că astfel statul de drept e pus la îndoială, nu numai pentru că se duce dracului ordinea constituțională, pentru a cărei respectare s-a înființat SRI-ul, dar și pentru că Parlamentul se dovedește complice la încălcarea Constituției. Lovitura dată democrației de Parlamentul USL în cazul 2012 a constat în implicarea calculelor electorale în misiunea de respectare a Constituției. Acum, se invocă de către PSD și ALDE tot calcule electorale pentru a justifica asistarea pasivă la încălcarea Constituției.
În ambele cazuri n-aveau ce căuta calculele electorale.
Singurul calcul trebuie să fie păstrarea ordinii de drept în România prin respectarea Constituției.