Vremea va deveni călduroasă în cea mai mare parte a ţării, local caniculară la amiază în zona de câmpie a Olteniei şi Munteniei, unde şi disconfortul termic va fi în creştere.
Temperaturile vor fi cuprinse între 14 şi 36 de grade C. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate, averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului, mai ales după-amiaza şi seara, local în zona montană şi în regiunile intracarpatice, iar în cursul nopţii, în vest şi nord-vest. În Capitală, vremea călduroasă va persista, iar disconfortul termic va fi în creştere, astfel că temperaturile se vor situa între 18 și 34 de grade Celsius. Cerul va fi variabil la senin, iar vântul va sufla slab până la moderat.