În Scandalul Dezinfectanților, faptele exacte de pînă acum, puține, e drept, au fost acoperite deja de cufureala delirului mediatic

În Istoria presei, cînd vine vorba de puterea celei de a patra puteri în stat, se invocă, în chip automat Cazul Watergate.

Doi jurnalişti de la Washington Post au declanşat o anchetă în urma căreia unul dintre cei mai puternici preşedinţi americani, Richard Nixon, a fost obligat să demisioneze. Pe locul al II-lea poate fi un alt caz creat tot de presa americană. Articolul lui Seymour Hersh din The New York Times, 21 decembrie 1974, în urma căruia, timp de un an – 1975, CIA a fost anchetată de Comitete prezidenţiale, senatoriale şi ale Camerei Reprezentanţilor, avînd drept efect nemijlocit înfiinţarea legendarei Comisii senatoriale de control al CIA.

Cu o lună în urmă, cînd Cătălin Tolontan a publicat primele dezvăluiri despre Afacerea Dezinfectanţilor diluaţi, puteai crede că România postdecembristă va cunoaşte, în fine, un caz de putere a presei de importanța Watergate-ului. Cîteva zile la rînd, Autorităţile au fost obligate să admită că dezvăluirile erau adevărate. Spre deosebire de atîtea campanii de presă de pînă acum, cea dusă de Cătălin Tolontan, n-a fost contrazisă de Autorităţi şi, mai ales, nu s-a încercat contracarea ei. La început, ştiind lecţia postdecembristă de contracarare a unor dezvăluiri din presă, m-am aşteptat la contraofensiva Autorităţilor.

Spre surprinderea mea, acestea nu numai că n-au dus nici o contraofensivă, dar mai mult s-au grăbit să admită cîteva adevăruri dezvăluite de presă:

  1. Firma Hexy Pharma a avut monopolul contractelor cu o mare parte din spitalele din România.
  2. Profitînd de acest monopol, firma a purces la diluarea dezinfectanţilor.
  3. Ca urmare a măsluirii dezinfectanţilor, mulţi români au murit cu zile în spitale.
  4. Nici Parchetul, nici DNA, deşi beneficiind de informări SRI, n-au mişcat un deget pentru declanşarea unor anchete vizînd Afacerea Hexy Pharma.
  5. Preşedinţia, DNA, Parchetul General, SRI au scăldat-o suficient de tare ca să nu se poată bănui că firma lui Dan Condrea a beneficiat de Înalţi protectori.

De aici pînă la un caz Watergate nu părea a fi mai mult decît un pas. Odată făcut acest pas s-ar fi descoperit cine erau Înalţii Protectori ai firmei din statul român. Moartea lui Dan Condrea a dezvăluit o prestaţie mai mult decît dubioasă a Autorităţilor. Watergate-ul românesc părea aproape. Era suficient să se afle adevărul despre moartea lui Dan Condrea.

S-a împlinit o lună de la declanşarea Scandalului şi aproape o săptămînă de la moartea lui Dan Condrea. Watergate-ul românesc nu numai că n-a avut loc dar, din cîte se vede, ne întreptăm spre înmormîntarea Scandalului. De ce? Cazul Watergate e un caz şcoală pentru presa în ipostaza de cîine de pază al democraţiei. Cine l-a studiat constată că în nici un moment nu numai cei doi jurnalişti, dar şi cei care li s-au alăturat, nu s-au depărtat o clipă de la datele exacte, verificabile prin confruntarea cu realitatea. În nici un moment, presa americană n-a fost tentată să publice mai mult decît ceea ce era sigur că poate dovedi cu probe solide.

E mai mult decît semnificativ că jurnaliştii au mers pas cu pas, din treaptă-n treaptă, pentru a ajunge la Preşedinte. În nici un moment, jurnaliștii n-au lansat acuzații grozave, poate măritoare de tiraj, dar lesne de contrazis. Dacă, de exemplu, în prima fază a anchetei, atît cei doi, cît și ceilalți jurnaliști din presa americană, l-ar fi acuzat pe Richard Nixon, în absența probelor, președintele ar fi reacționat de îndată și ancheta ar fi murit de ridicol. În nici un moment nici cei doi şi nici ceilalţi jurnalişti nu s-au lăsat furaţi de senzaţionalul ieftin.

Presa americană a aplicat principiul căruia eu îi spun al buldogului care apucă strîns cracul pantalonului. O dată apucat cracul, proprietarul nu mai scapă. O dată descoperit şi stabilit drept adevăr un fapt, Presa se concentrează pe el şi nu se lasă pînă cînd acela nu-şi face efectul.

Ce s-a întîmplat la noi? Presa noastră n-a respectat principiul buldogului. Niciun fapt oricît de mic n-a fost cultivat cu insistenţă astfel încît cel responsabil să dea socoteală.

Luni, a doua zi după moartea lui Dan Condrea, procurorul general Augustin Lazăr a declarat că există indicii că Dan Condrea urma să fie convocat luni la Parchetul general şi reţinut. Aici putea interveni momentul cu cracul pantalonului. Presa trebuia să se năpustească asupra procurorului de caz pentru a-l obliga să producă proba că Dan Condrea era convocat pentru luni la Parchet. La cererea Comisiei de Control, SRI a trimis un Raport de 70 de pagini, menit a demonstra c-a informat diferiţi beneficiari. Comunicatul Comisiei nu conţinea însă nici o dată concretă – nume de beneficiar, număr de adresă, zi în care a fost trimisă informarea.

Sebastian Ghiţă a declarat joi seara la B1 Tv că Raportul conţinea aceste date exacte, dar că în Comisie s-a decis redactarea unui Comunicat plin de generalităţi. Niciun jurnalist nu s-a preocupat să pună mîna pe Raport sau să afle din surse credibile o dată concretă. Dacă s-ar fi preocupat, s-ar fi ivit un alt moment cu cracul pantalonului. Cu una dintre datele exacte se mergea la beneficiarul exact. Şi se puneau întrebări de ce n-a făcut nimic.

În cazul morţii lui Dan Condrea, s-au dat secvenţe cu femeile care fac pulbere probele, strîngîndu-le de pe teren. Nicio instituţie de presă nu s-a interesat să afle cine le-a adus pe respectivele duminică seara. Pe acest fond de incapacitate de presei noastre de a se ține de faptul concret, exact, dovedibil, Statul Mafiot s-a pus în mișcare. Practicînd să nu răspundă la nici una dintre întrebările opiniei publice, Statul Mafiot a apelat la arma imbatabilă a delirului. Așa a apărut la Antena 3, după două zile de la accident, martora care a bătut cîmpii. Așa a apărut, tot la Antena 3, fosta soție a lui Dan Condrea, cea la care era deajuns să te uiți pentru a-și da seama că bate cîmpii.

Faptele exacte de pînă acum, cît au fost ele, au fost acoperite de cufureala delirului. Nu întîmplător această cufureală a avut loc la Antena 3, post asupra căruia am mai atras atenția că a devenit, în urma negustoriei cu Procesul Cameliei Voiculescu, principalul instrument de diversiune al Statului Mafiot în strădania de a înăbuși Adevărul în Afacerea Dezinfectanților diluați. Nu întîmplător, cel care în studio o credita pe delirantă cu forța de a spune adevărul era Cezar Preda, purtătorul de cuvînt al SRI din Comisia de Control al SRI, cel șantajat cu o camionetă de dosare la DNA pentru jaful lăsat în urmă la Buzău.

Cazul Dan Condrea putea fi un Watergate românesc. Dacă am fi avut o presă adevărată.