Vineri, 3 iunie 2016, spre seară, a fost difuzată de întreaga presă care n-a plecat în weekend o știre al cărui titlu, Senatorul republican John McCain jignește România, m-a descumpănit nițel. În ultima vreme, de cînd românii sunt convinși de liderii lor de țară de babuini că sunt, ca pe vremea Mareșalului Antonescu, Țumburucul Cruciadei împotriva Moscovei, mă obișnuisem cu astfel de titluri în cazul unor știri despre liderii ruși.
Doar liderii ruși, în frunte cu Vladimir Putin, făceau declarații jignitoare despre România, drept pentru care politicieni și lideri de opinie în al căror piept de aramă bate o inimă supraponderală, săreau imediat să le dea administreze ghionturi sub formă de porcăieli și pamflete.
Un lider american și încă unul de forță, cunoscut în America și în lumea întreagă, să fie tras de urechi de presa noastră pe motiv că jignește Românica! asta n-am mai întîlnit pînă acum.
Făcut curios, am citit știrea, aceeași în toată presa, altfel spus, o știre încropită de agențiile de presă după un articol din The New York Times. Un articol din The New York Times – atît și nimic mai mult, se spune despre sursa știrii. Cînd a apărut articolul, cine-l semnează, în ce context e citat McCain, toate aceste date, absolut necesare într-o presă care apare și în altă parte decît în Babuinia, lipsesc din știrea difuzată vineri seara.
Obișnuit să merg la sursă înainte de a scrie despre ceva, am căutat pe site-ul ziarului The New York Times articolul invocat de presa română. Și am aflat următoarele lucruri. Declaraţiile lui Donald Trump, pe cale de a fi nominalizat drept candidat al Republicanilor la Prezidenţialele din America, în mare parte atacuri la adresa presei, a sistemului judiciar, au neliniştit şi neliniştesc pe mulţi în SUA în legătură cu ameninţarea pe care o constituie, pentru Rule of Law (Domnia Legii sau Statul de drept) din SUA alegerea republicanului ca preşedinte al Americii. Acest adevăr face obiectul unui articol semnat în The New York Times, din 3 iunie 2016, de Adam Liptak, sub titlul semnificativ, Donald Trump Could Threaten US Rule of Law, Scholars Say (Donald Trump ar putea amenința Statul de drept al SUA, spun specialiştii).
Adam Liptak convoacă mai mulţi specialişti americani în Drept constituţional care susţin, cu toţii, teza din titlul. Corect din punct de vedere jurnalistic, autorul publică și părerea liderilor republicani despre această temere: „Republican leaders say they are confident that Mr. Trump would respect the rule of law if elected. “He’ll have a White House counsel,” Senator Mitch McConnell of Kentucky, the majority leader, told Hugh Hewitt, the radio host, on Monday. “There will be others who point out there’s certain things you can do and you can’t do.” Senator John McCain, Republican of Arizona, who has become a reluctant supporter of Mr. Trump, said he did not believe that the nation would be in danger under his presidency. “I still believe we have the institutions of government that would restrain someone who seeks to exceed their constitutional obligations,” Mr. McCain said. “We have a Congress. We have the Supreme Court. We’re not Romania.” “Our institutions, including the press, are still strong enough to prevent” unconstitutional acts, he said.” (Liderii republicani spun că sunt încrezători că dl Trump va respecta statul de drept, dacă va fi ales. „Va avea un Consilier al Casei Albe” i-a spus luni senatorul Mitch McConnell din Kentucky, liderul majorității, lui Hugh Hewitt, gazda emisiunii radio. „Vor fi alții care vor arăta că sunt anumite lucruri pe care le poți face și altele nu le poți face”. Senatorul John McCain, republican din Arizona, care a devenit un susținător ezitant al dlui Trump, a spus că el nu crede că națiunea va fi în pericol sub președinția lui (a lui Trump n.n.). „Încă mai cred că avem instituții guvernamentale care îl vor înfrâna pe cel ce caută să-și depășească obligațiile constituționale”, a spus McCain. „Avem Congresul. Avem Curtea Supremă. Noi nu suntem România”. „Instituțiile noastre, inclusiv presa, sunt în continuare suficient de puternice pentru a preveni” fapte neconstituționale, a spus el.)
Acesta e textul şi contextul declaraţiei lui John McCain. Presa noastră s-a grăbit să preia ştirea despre această declaraţie, fără a merge la sursă, ziarul New York Times din 3 iunie 2016. Mai toate site-urile care au reprodus ştirea s-au grăbit să dea titluri idioate în genul: McCain jigneşte România.
Nu e nici o jignire. Aşa cum se vede din lectura articolului şi nu a ştirii, McCain susţine, polemizînd cu specialiştii, că Donald Trump nu e un pericol dacă ajunge președinte, deoarece în SUA instituţiile de control reciproc, tipice Statului de drept (Rule of Law) funcţionează perfect. Nici o instituție nu-și poate face de cap cîtă vreme ea e controlată de celelalte. John MaccCain citează, de exemplu, Congresul SUA ca instituție de control al altor instituții.
Controlează ceva Parlamentul României? Firește că nu. Parlamentul României e controlat de DNA.
Funcţionează aceste instituţii în România? Funcţionează în România Statul de drept (Rule of Law)? Cum să funcţioneze cînd în România funcționează doar dictatura Poliţiei Politice!
John MacCain n-a jignit România. El a spus adevărul despre România. Iar adevărul nu poate să jignească.
Singura întrebare pe care ar trebui să ne-o punem e următoarea: De ce a ales McCain România cînd a vrut să dea un exemplu de țară în care nu funcționează Statul de drept (Rule of Law)? De ce nu s-a referit, de exemplu, la Burundi?! Stăm noi la acest capitol mai rău decît Burundi?!