Republica Moldova parcurge momente delicate ale existenței sale, în care fiecare gest politic amenință să trimită statul fie în confruntare geopolitică majoră, fie într-o debalansare și tangaj, spre o capturare de către un singurul partid sau de un singur om, fie în postura de stat falimentar și eșuat. Iar spectrul prăbușirii politice nu a trecut. Acest lucru în primul rând pentru că clasa politică, toată clasa politică existentă, în întregimea ei, nu mai atrage încrederea publicului (o arată toate sondajele de opinie) și nu mai este capabilă să genereze speranța. Fără cele două, nici o emoție nu mai animă populația pentru a susține politicile publice așe actualilor protagoniști politici, oricare ar fi ele, și unicele sentimente care sunt unanim răspândite sunt umilința și ura.
Căderea în alegeri anticipate la Chișinău crea spectrul reorientării politice a Republicii Moldova. O Republica Moldova plecată spre Est, cu politicieni ce-și iau indicațiile periodic la Moscova și nu se sfiesc să arate că sunt oamenii fie ai lui Putin, fie a diverse servicii, clanuri, grupări politice, economice și mafiote, merge în fapt spre o nouă jumătate de secol de pierzanie, stagnare și prăbușire. Înseamnă, deopotrivă alterarea drumului pro-occidental prin apariția unui stat pro-rus în spatele Ucrainei, și alterarea frontierei de demarcație între Occident și Rusia, în Donbas. Ca să nu spunem că, la prețul barilului de petrol și aventurile în care e implicată Rusia astăzi, riscă oricum falimentul și prabușirea statală.
Pe de altă parte, o majoritate cu etichetă pro-europeană la Chișinău conține în mod obigatoriu și Partidul Democrat, pe Vladimir Plahotniuc, un factor de putere major rămas cam singurul ce joacă în Republica Moldova pe cai mari după trimiterea în spatele gratiilor a lui Vladimir Filat. De aici și efortul general, inclusiv al Președintelui Nicolae Timofti, care prin nominalizarea lui Ion Păduraru a forțat coagularea majorității pentru a se evita alegerile anticipate și a încheia mandatul său cu o majoritate pro-rusă și un guvern cu tablou de comandă la Kremlin. Asta pentru că cine-și imaginează că Rusia va pierde o oportunitate să joace direct în politica de la Chișinău se înșeală, iar cei care consideră că odată ce a preluat controlul Rusia îl mai dă înapoi, de asemenea greșește fundamental. Mai mult, acest gest al președintelui Republicii Moldova a evitat și numirea directă a lui Vladimir Plahotniuc ca prim ministru, o adevărată amenințare de instabilitate și tulburări sociale grave, fără nici o perspectivă de reforme europene pentru, cum îl numea cineva “cel mai urât dintre moldoveni”.
Nu înseamnă că spectrul instabilității și dubiile privind imposibilitatea guvernului Filip (dacă va trece de Parlament) de a face reforme nu dăinuie. Pe de altă parte, decizia PLDM de a nu intra la Guvernare, cu votul la limită dat, anunță pe de o parte scindarea partidului, evidentă, pe de alta anunță o majoritate mică a viitorului guvern și o capacitate mai redusă de contrabalansare a PDM și Vlad Plahotniuc și a politicilor sale, cele care ar putea afecta direct capturarea statului. PLDM a ales să-și asigure supraviețuirea în viitoarea clasă politică de la Chișinău, sperând înttr-o reconstrucție și relansare pe aceste baze, dar mutând contrabalansarea lui Vlad Plahotniuc și a PDM în opoziție și în stradă, și nu din pozițiile mai eficiente ale deținerii diferitelor funcții în stat.
Ceea ce e clar însă este postura sinucigașă a viitorului guvern Filip. Un guvern cu susținere la limită, privit cu suspiciune și răceală de cancelariile occidentale, cu susținere publică restrânsă și lume în stradă care-l contestă, așteptând să vadă dacă livrează. Iar dacă livrează pentru reforme și salvarea economică financiară a statului Republica Moldova, în perioadă foarte scurtă de timp – căci aici nu mai există perioadă de grație – atunci sigur costurile reformelor vor aduce noi contingente de oameni în stradă. O postură ingrată, la limită, încât nu poți să te abții să nu te gândești de ce oare o fi vrut oare Vladimir Plahotniuc să fie premier în Republica Moldova de astăzi?
Cert este că validarea unui guvern declarat pro-european, împins din spate, forțat de situația economică și financiară să facă reforme europene pentru a echilibra bugetul, presat din opoziție și din stradă deopotrivă, nu face decât să mai cumpere ceva timp. Timp pentru ca să se poată relansa reconstrucția clasei politice viitoare a Republicii Moldova. Timp pentru ca Ion Sturza să aleagă opțiunea sa politică și să investească financiar și organizatoric în noul partid. Timp pentru Maia Sandu să-și consoldieze polițiile și viitoarrea forță politică. Timp pentru partidul Platformei DA să se definească și să-și consolideze structurile. Timp pentru un partid unionist credibil și unificat să aspire la cele 21% din votanți ce-și doresc această perspectivă, să-și dezvolte filiale și să-și atragă electoratul care să-l aducă, eventual, în Parlament. Timp pentru ca legislația electorală să aducă pragul la 3%, permițând reprezentarea mai nuanțată și diversă a electoratului. Timp pentru reconstrucția clasei politice în Republica Moldova, cu tot sprijinul și asistența externă, a marilor familii politice europene, dar cu efort susținut al societății civile, al elitei intelectuale și academice și a cetățenilor Republicii Moldova.