"Într-un sistem liberal, valoarea unei opere e dată de legile pieţei. Când aproape orice poate fi descărcat gratis, întregul sistem se gripează.", Elena Georgescu, psiholog
O garanţie a libertăţii
Elena Georgescu
Într-un sistem liberal, valoarea unei opere e dată de legile pieţei. Când aproape orice poate fi descărcat gratis, întregul sistem se gripează. O mare problemă a internetului e că nu-i lasă autorului nici măcar dreptul de a spune „Nu”: opţiunea respectivă o au doar consumatorii ce pot participa neinvitaţi la orice festin.
E firesc ca, de exemplu, Fidel Castro să nu creadă în drepturile de autor: sistemul comunist nu pune mare preţ pe idei, ci numai pe valorile materiale. Reţelele de sharing sunt proiecţia virtuală a „visului de aur al omenirii”, în care toţi par că au acces la toate, dar în care - în absenţa răsplăţii şi a moti vaţiei pentru cei ce creează - nimeni n-ar deţine, de fapt, nimic.
Dacă se va menţine ritmul de dezvoltare al acestui egalitarism cronic, „spaţiul liber” va deveni, asemenea Cubei, un sistem închis în care oamenii vor lenevi în mod creator, plimbând între ei doar sărăcia. Într-un editorial publicat în 1998, Umberto Eco sublinia că „dreptul de autor este o garanţie a libertăţii pentru cel care scrie”, arătând că, astfel, scriitorul e eliberat de povara „poetului de curte” de a-i înălţa ode seniorului care-l plăteşte.
Descărcarea gratuită de pe internet nu ia însă în derâdere doar autorul, ci, uneori, chiar opera în sine. O carte - poate singurul obiect cu „suflet” -, nu-şi pierde ceva din duh dacă se transformă într-o succesiune de ecrane parcurse cu mouse-ul sau într-un teanc de foi scoase la imprimantă?
Sângele lumii
Adrian Georgescu
Aşa cum o piaţă liberă e pervertită atunci când proprietatea ajunge de tip feudal, la fel şi o cultură liberă poate fi minată de un dublu extremism”, scrie Lawrence Lessig în cartea sa, „Free culture”, pe care o puteţi citi - evident, gratuit - pe www.free-culture.cc.
De-o parte sunt cei care descarcă ilegal filme şi apoi le vând, câştigând în mod injust bani din munca altora. De cealaltă parte sunt marile monopoluri ale entertainmentului, care, în loc să se adapteze la această reţea formidabilă care e internetul, punând preţuri modice la descărcare - pentru că au dobândit acces la un public mult mai numeros -, au scumpit CD-urile originale, dând vina pe „piraterie”.
Aceste reţele au însă şi alte funcţii, pe lângă nedorita descărcare a materialelor fără copyright. Cu ajutorul lor, oamenii comunică, fac schimb de muzică, filme sau cărţi (formaţii sau regizori buni, de care n-a auzit nimeni, pentru că nu sunt parte din “big media”, devin astfel cunoscuţi) ori recuperează capodopere imposibil de cumpărat. La ce magazin, real sau virtual, aş putea găsi, de pildă, filmul „Căinţa” al lui Abuladze? Soluţia nu e interzicerea lor, ci dezvoltarea unui sistem corect de plată la descărcare.
Altfel, aşa cum scrie Lessig, s-ar întâmpla ca în cazul DDT-ului, un pesticid foarte eficient, care însă distruge nu doar dăunătorii, ci şi ecosistemul. O dată cu „piraţii”, am nimicit şi sistemul de vase comunicante prin care circulă acel sân ge cultural subversiv ce ţine lumea vie.