ADRIAN GEORGESCU: Hotelul cu cele mai multe stele
Spunem mereu „România e o ţară frumoasă, păcat că-i locuită”, dar zonele cu adevărat frumoase din ţara asta sunt aproape pustii. Aluneci prin Cheile Nerei, urmând firul apei, peste fâneţe şi dealuri, pe un drum de o frumuseţe intensă şi neclintită, sau parcurgi creasta Pietrei Craiului în douăsprezece ore, în miezul unui rai stâncos şi cam tot atâta îţi ia, în Apuseni, să faci traseul care uneşte Cheile Galbenei, Cetatea Rădesei şi Cetăţile Ponorului, apoi ai putea muri liniştit, fără să-ţi dai seama că te-ai dus. Noaptea, cerul e hotelul cu cele mai multe stele şi nimic nu e mai frumos decât să-l priveşti de pe munte. Există, ce-i drept, imperfecţiuni: nu sunt şezlonguri de plastic la Cabana Cuca, nici room-service pe platoul de la Sfânta Ana şi încă nu s-a rezolvat cu livrarea de apă caldă la Cascada Şapte Scări, care se urcă uneori prin şuvoi.
Reprezintă România o variantă pentru concediu? Evident, poate fi cea mai proastă, dar şi cea mai bună. Totul e să mergi mai departe de cearşafurile înfrăţite de la Mamaia sau de grătarele de mici de pe Valea Prahovei şi de maşinile cu portierele deschise din care tună muzica. Uneori mă bucur că e aşa, pentru că imaginea unui autocar descărcând turişti în Retezat îmi dă frisoane. Aşa că uitaţi ce-am scris. Turcia e o ţară superbă, iar în Antalia vor construi în curând hoteluri de un lux nemaivăzut, de unde ne vom întoarce cu amintiri de şase stele şi mic dejun inclus.
ELENA GEORGESCU: Turism pentru masochişti
Autorii unei parodii la imnul turismului au fost reclamaţi pentru defăimare, pentru că au tras de tapetul cu care fiecare ministru acoperă igrasia şi jegul. Până şi fostul slogan, „Romania, simply surprising” era mai potrivit, având în vedere că aici pe călător îl aşteaptă mereu o surpriză neplăcută. Majoritatea hotelurilor au cel puţin o stea în plus faţă de cât ar fi normal, de parcă un criteriu de acordare ar fi gândacii din cameră sau mobilierul ajuns deja de epocă.
Când în Mamaia se vinde apă plată la preţ de apă vie, cu 50 de euro îţi cumperi un bilet la un zbor low cost spre Paris, unde ajungi în trei ore, adică mai repede decât dacă ai face drumul cu maşina între „micul Paris” şi Sinaia într-o după-amiază de vineri. Dar nu trebuie să ajungi în Occident pentru a simţi diferenţa, e suficient să depăşeşti coşmarul suprapopulat din Vama Veche şi să constaţi că la bulgari totul - servicii, mâncare, condiţii de cazare - e mai bun şi mai ieftin. Aici, principala problemă nu ar fi atât preţurile prea mari, cât modul în care eşti tratat, deoarece, în general, de la managerul hotelului până la femeia de serviciu, toţi se poartă cu tine de parcă le-ai datora bani de când te-ai născut.
Uneori, printre argumentele celor care apără turismul românesc se strecoară un fel de patriotism masochist. Mi se pare că lucrurile stau exact pe dos: cu cât vom participa mai mult la această farsă, cu atât mai mici vor fi şansele ca lucrurile să se schimbe.