Ucraina, într-o oarecare măsură, Uniunea Europeană însăşi, poate chiar în mai mare măsură, au primit o grea lovitură la referendumul valabil din Olanda, care a respins Acordul de Asociere al Ucrainei cu UE.
Deşi a suferit o agresiune militară, rapt teritorial în Crimeea, teritorii ocupate şi situaţie neclară în Donbas, toate acestea pentru că a decis să adere la acordurile de liber schimb europene şi să opteze pentru valori europene, Ucraina întâmpină acum blocaje majore chiar de la statele europene, după votul olandez şi după declaraţii repetate ale unor state că Ucraina nu ar trebui să intre în UE.
Totuşi, remarcabilă este încrâncenarea şi ambiţia ucraineană în a-şi urma drumul european şi euro-atlantic. Ba mai mult, de a planifica minuţios şi cu o fantastică putere de analiză viitoarea reintegrare teritorială a Crimeii, nu numai a regiunii separatiste din Estul său, unde războiul e din ce în ce mai prezent. Este şi cazul studiului şi al cărţii excelente a Institutului de Studii Strategice din subordinea Preşedintelui Ucrainei „Donbas şi Crimeea, valoarea reintegrării”, varianta în limba engleză, respectiv varianta mult mai extinsă, în ucraineană.
Cred că un asemenea demers este o bună lecţie de învăţat pentru foarte multe state ale lumii. După cum a rezultat dintr-o discuţie recentă pe care am avut-o cu Oleksiy Poltorakov, consilierul directorului Institutului, în marja unei conferinţe la împlinirea a doi ani de la raptul teritorial al Crimeei de către Rusia, unii ar putea considera demersul echivalent cu celebra dispută privind sexul îngerilor, în conclavurile religioase ale bisericii creştine dinainte de schizmă. Şi totuşi, e vorba despre o lucrare remarcabilă şi cu mult mai mult temei, în condiţiile unor mesaje politice substanţiale.
Gândiţi-vă că vorbim despre un studiu căruia i s-au alocat resurse enorme, în vremuri de restrişte economică şi în vremuri de război. Un studiu nemaipomenit, care cuprinde dimensiunile politice, condiţionările juridice, întreaga problematică a preluării proprietăţilor statului ucrainean, dar şi a instituţiilor ucrainene autonome şi a companiilor private de către Rusia, la anexarea Crimeii. Apoi cartea - un studiu minuţios şi stufos de circa 500 de pagini, trădând anexe şi un volum de documentaţie enormă – mai conţine formulele concrete de reintegrare a Crimeii şi Donbasului la nivel energetic, economic, reconstrucţia infrastructurii, politici de reintegrare, inclusiv vizând persoanele strămutate intern şi refugiaţii din regiune.
O muncă fenomenală, extrem de minuţioasă şi făcută cu substanţă. Şi rezultatul nu e superflu. Spre deosebire de dezbaterile sinoadelor amintite mai sus, aici semnalele sunt extrem de consistente, iar semnificaţia şi mesajul politic ale demersurilor, precum şi acribia şi substanţa studiilor arată, nici mai mult, nici mai puţin, decât voinţa şi decizia politică a Ucrainei, ambiţiile şi încăpăţânarea de a considera că teritoriile ocupate nu sunt pierdute definitiv, şi că există interesul, resursele, strategia şi elementele de detaliu dezvoltate pentru a proceda la reintegrarea teritorială, imediat ce condiţiile prielnice se vor fi împlinit.
La nici doi ani de la anexarea Crimeii, Ucraina probează o voinţă de fier, strategie şi capacitatea de a-şi reintegra teritoriile ocupate, odată ce vor fi fost recuperate, deşi e încă în plin război. Studiile trădează, în egală măsură, şi cunoaşterea detaliată a situaţiei tehnice şi a infrastructurii din Crimeea şi regiunile separatiste, adică este cel mai puternic argument în favoarea faptului că atât Donbasul, cât şi Crimeea au fost în mod real părţi ale Ucrainei, conduse, gestionate şi dezvoltate de Ucraina, şi nu teritorii cu dublă comandă sau unde Rusia a avut con-dominioane şi înainte de ocupaţie. Cum spuneam, lecţii de învăţat în toate capitalele lumii.
Opiniile exprimate în paginile ziarului aparțin autorilor.