În căutarea... extratereștrilor: JWST - un nou telescop spațial!

Telescopul spaţial Hubble şi-a încheiat cu mare succes misiunea – a văzut un număr enorm de galaxii şi stele şi ne-a ajutat să înţelegem Universul cum nu a fost posibil înainte de lansarea lui. Care va fi însă viitorul în acest domeniu?

NASA pregăteşte lansarea unui nou telescop spaţial- JWST, care ar trebui să aibă performanţe uluitoare şi să ne permită să vedem mai departe că niciodată şi să studiem planetele din afară sisteului olar. O misiune pe care mulţi o aşteaptă cu nerăbdare în timp ce alţii o critică pentru costul ridicat.

După 25 de ani de succese telescopul spaţial Hubble a ajuns la sfârşitul carierei sale, Hubble a permis cercetătorilor efectuarea unor măsurători şi observarea de obiecte în Univers care ne-au ajutat să înţelegem mai bine structura şi evoluţia Universului nostru. Ce va urmă însă după Hubble? Care este viitorul astronomiei spaţiale? Amplasarea de telescoape în spaţiu are marele avantaj de a efectua măsurători care nu sunt influenţate negativ de către atmosfera terestră. Telescoapele de pe Pământ pot vedea bine obiectele luminoase, cele însă care emit slab sau într-o gama de lungimi de undă care sunt absorbite de către atmosfera rămân invizibile de la sol. Iată că NASA, în colaborarea cu agentă spaţială europeană şi cu cea canadiană, se prepară să lanseze în spaţiu un nou telescop: JWST (James Webb Spaţial Telescope), mult mai ambiţios decât Hubble. Numele vine de la James Webb, cel care a condus agenţia spaţială americană în perioada 1961 – 1968, perioada de mari succese, care includ dezvoltarea programului Apollo care ne-a dus pe Luna. JWST va avea o oglindă principala cu diametrul de 6.5 metri, ceea ce-i va permite să colecteze de circa 7 ori mai multă lumina decât Hubble (a cărui oglindă are un diametru de „doar” 2.7 metri). Oglindă lui JWST va fi de fapt un mozaic de 18 oglinzi de formă hexagonală. JWST va măsură în special radiaţia infrarosie (radiaţia infrarosie are o energie mai mică, corespunzătoare unei lungimi de undă mai mari, decât cea a luminii vizibile). De ce una că asta? Din două motive principale: JWST are ambiţiosul obictiv să măsoare obiecte extrem de îndepărtate, la mai mult de 12-13 miliarde ani lumina, obiecte care au luat naştere la doar câteva sute de milioane de ani după Big Bang. Ţinând cont de expansiunea Universului, radiaţia care provine de la aceste obiecte este deplasată spre roşu, nemaifiind în zona luminii vizibile ci în cea a radiaţiei infraroşii. Pe urmă, radiaţia infrarosie are capacitatea de a penetra praful interstelar şi de a ne da informaţii extrem de utile despre sistemele stelare în formare şi, se speră, despre planetele din afară sistemului Solar, caracterizând atmosfera acestora în căutarea urmelor de vapori de apă de exemplu – un posibil semnal al existenţei vieţii pe aceste planete. Dacă telescopu spaţial Hubble se află practic deasupra capetelor noastre şi era posibil să se efectueze misiuni cu astronauţi care puteau (cu s-a şi întâmplat dealtfel) repara anumite dispozitve, JWST se va situa la o distanţă faţă de Terra mult mai mare: la circa 1.5 milioane de kilometri!Practic de circa patru ori mai departe decât Luna. Va fi mai uşor de ajuns pe Luna decât la JWST! Costul acestei misiuni a fost estimat la început că fiind 1,6 miliarde de dolari şi se speră lansarea lui în spaţiu în 2011. Între timp însă costul a ajuns la circa 9 iliarde de ani iar lansarea este prevăzută pentru anul 2018. Acest lucru a dat naştere la o serie de polemici – costul ridicat a făcut că mulţi cercetatoi să fie nemulţumiţi de concentrarea mare de bani pt JWST – întrucât prin această au ost tăiate multe alte proiecte mai mici. Nu ne rămâne decât să sperăm că JWST va fi într-adevăr lansat în spaţiu în 2018 şi că o dată ce va începe să ne transpita date, acestea vor cel puţin fi la fel de utile şi de interesate precum cele pe care ni le-a transmis minunatul telescop Hubble şi că vom ajunge să înţelegem Universul nostru, originea acestuia şi posibilă existenţa a vieţii în spaţiul nemărginit, mai bine decât la ora actuală. 

Articol scris de Cătălina Oana Curceanu, prim cercetător în domeniul fizicii particulelor elementare şi al fizicii nucleare, Laboratori Nazionali di Frascati, Istituto Nazionale di Fisica Nucleare (Roma, Italia) şi colaborator al Scientia.ro