12 august 2012. Criza politică majoră din România – una dintre cele mai mari din postdecembrism –, provocată de tentativa de lovitură de stat care a fost Suspendarea lui Traian Băsescu de către USL, pare fără sfîrşit.
Referendumul fusese un eşec pentru USL.
Şi azi, adeversarii lui Traian Băsescu susţin cu îndîrjire că revenirea la Cotroceni a fost nelegitimă invocînd cele peste 7 milioane de voturi în favoarea demiterii. Ca şi la vremea respectivă, eu cred şi azi că Referendumul a fost un eşec al USL. Cu toată majoritatea parlamentară, cu toate acrobaţiile la urne, cu toată ura faţă de Traian Băsescu, USL, organizatoarea Referendumului, n-a reuşit să adune la vot majoritatea necesară validării Referendumului.
Istoria ne arată că în cazul plebiscitelor contează urieşeşte şi prezenţa la vot. De aceea, plebiscite precum cel organizat de Carol al II-lea pe 24 februarie 1938 pentru a-şi justifica Lovitura de stat din noaptea de 10 spre 11 februarie 1938 s-au desfăşurat sub uriaşa presiune a Autorităţilor dictatoriale de a aduce lumea la vot. Votul pentru sau contra era lipsit de semnificație. Prezența la vot, greu de impus prin constrîngere, conta însă.
Deşi Referendumul fusese un eşec prin neatingerea cvorumului, USL, prin Victor Ponta, premier, şi Crin Antonescu, preşedinte interimar, continua Operațiunea de demitere a lui Traian Băsescu. Traian Băsescu, la rîndu-i, avînd de partea sa cancelariile occidentale, dar şi Sistemul, condus la vremea respectivă, ca şi azi, de SRI, se avîntase la la contraatac. Parchetul General condus de eterna cameristă a tuturor Stăpînilor de la Cotroceni – Codruţa Kovesi – trecuse la anchetarea membrilor Guvernului.
Nici una dintre cele două forțe combatante nu ceda.
La două săptămîni de la Referendum, România se evidenţia ca o ţară instabilă din punct de vedere social - politic.
Românii nu erau însă, la vremea respectivă, doar scena unor bătălii interne tipice elitei conducătoare de la Fanarioţi încoace România era unul dintre avanposturile NATO în confruntarea cu Federaţia Rusă. România era partenerul strategic al Americii.
România era un membru important – cel puţin prin populaţie – al UE. Era la mintea cocoşului că o continuare a Războiului intern, între politicieni moldo-valahi, orbi cînd e vorba de Putere, risca să slăbească grav, catastrofal unul dintre cei mai importanţi aliaţi ai Americii şi ai Occidentului în apărarea frontierei dinspre Răsărit a Europei cu Imperiul Euroasiatic.
În acest context, pe 12 august 2012, Philip Gordon, asistentul pentru Afaceri Europene şi euroasiatice al secretariatului de stat Hillary Clinton, aterizează la Bucureşti.
El va avea pe 13 august 2012 întîlniri cu Traian Băsescu, Crin Antonescu și Victor Ponta.
„Am venit pentru o întîlnire cu liderii cheie din România şi pentru a împărtăşi cîteva mesaje de la Washington„ – a declarat el despre vizită. După plecarea trimisului american, presa pro-Băsescu a făcut mare caz de misiunea de sprijin a lui Philip Gordon pentru preşedintele suspendat.
Presa anti-Băsescu a susţinut şi continuă să susţină şi azi teza implicării americane prin Philip Gordon în salvarea lui Traian Băsescu. Adevărul e însă altul. Cînd se vor scrie memoriile celor implicaţi în Criza din 2012 se va vedea că Philip Gordon aterizase la Bucureşti trimis de Departamentul de stat nu pentru a-l salva pe Traian Băsescu, ci pentru a rezolva Criza politică din România. Fireşte, la două săptămîni de la Referendum se vedea clar la Washington că rezolvarea Crizei înseamnă acceptarea de către Victor Ponta şi Crin Antonescu a eşecului de la Referendum. USL nu reuşise să scoată la vot 50% + 1 din electorat. Ar fi fost de aşteptat să scoată 90%. Că doar de aia declanşaseră Suspendarea, motivînd antipatia naţională faţă de Traian Băsescu. Din faptul că nu fusese asigurat cvorumul rezultă că la nivelul întregului electorat chestiunea dacă Traian Băsescu trebuie sau nu să rămînă la Cotroceni nu era una de viaţă şi de moarte.
Criza politică se putea soluţiona însă şi prin potolirea lui Traian Băsescu.
Din cîte se ştie luni, 13 august 2012, Philip Gordon a avut întîlniri după cum urmează:
Dimineaţa cu Traian Băsescu (timp de o oră), cu Crin Antonescu, la ora 13, cu Victor Ponta, la ora 17.
Contrar a ce s-a scris după aceea în presă, Philip Gordon a bătut cu pumnul în masă nu numai la Crin Antonescu şi Victor Ponta, dar şi la Traian Băsescu.
Ca urmare a vizitei lui Philip Gordon, în scurt timp, în România s-a reinstaurat pacea social- politică.
Pe 21 august 2012, CCR recunoaște validitatea Referendumului. Lideri USL n-au contestat-o violent. Traian Băsescu, întors la Cotroceni, s-a văzut obligat să coabiteze cu USL, inclusiv după alegerile din 2012.
România se află azi într-o Criză asemănătoare cele din 2012.
Ca şi atunci, Criza politică îşi are izvorul în Bătălia dintre Preşedinte și Sistem pe de o parte şi Coaliţia majoritară în Parlament, PSD + ALDE, pe de altă parte.
Trebuie să fii un mare guguştiuc ca să nu vezi că mişcările de stradă, continuînd după abrogarea Ordonanţei, sînt sprijinite făţiş de Klaus Iohannis şi din umbră de Sistem. E suficient să vezi că se caută cu orice preț continuarea unor mișcări de protest din care a dispărut suflul mîniei de dinainte de abrogarea Ordonanței.
Pentru a întreține aceste mișcări, dar mai ales pentru a le face mai departe interesante din punct de vedere mediatic, se apelează la trucuri de publicitate prin organizarea de showuri în Piețe. Show-uri cît mai trăznite, atît pentru a atrage spectatori, prezentați de cele două televiziuni ale SRI-Digi tv și Realitatea tv, drept demonstranți împotriva Guvernului, cît și pentru a agăța presa. M-a amuzat teribil fantezia celor de la Sibiu de a organiza o manifestare de protest împotriva Guvernului sub forma unei lecturi publice. Păi românii nu citesc nici individual, d-apoi, în grup, în chip de protest!
E suficient să vezi prestaţia televiziunilor pentru a înţelege că România e marcată de un Război civil politic între Președinte și Sistem pe de o parte și majoritatea parlamentară PSD + ALDE, pe de altă parte. Klaus Iohannis şi Sistemul vor dărîmarea Guvernului Sorin Grindeanu și înlocuirea acestuia cu un Guvern PSD Marionetă.
Întreţinerea manifestaţiilor de stradă vizează două ţeluri precise:
1) Păstrarea presiunii asupra PSD pentru ca din partid să se desprindă o Grupare dispusă să instaleze un Guvern Marionetă al lui Klaus Iohanis.
2) Paralizarea oricărei activităţi de Administrare a ţării. Dacă nu se reuşeşte spargerea PSD, se încearcă prăbuşirea Guvernului în materie de încredere.
Poate cineva să ne spună ce altceva deosebit s-a întîmplat de la alegeri încoace decît desfăşurarea Crizei politice?
Majoritatea PSD+ ALDE vrea să păstreze mai departe puterea uriașă obținută prin alegerile din 11 decembrie 2016.
România e însă, ca şi în 2012, partener strategic al Americii, un pilon al NATO în confruntarea cu Euroasia, un membru important al UE. Criza politică de proporţiile unui Război civil politic nu poate decît să slăbească aliatul Americii și al Occidentului în această parte a lumii. Singurul stat stabil din zonă e Rusia. Nici măcar Trebuie să fii mare prostălău ca să nu-ți dai seama la Moscova instabilitatea unuia dintre cei mai mari adversari din zonă ai Rusiei nu poate stîrni decît satisfacţii geopolitice.
În 2012, n-a fost numai America îngrijorată de Criza politică din România.
A fost şi Comisia Europeană.
Au fost şi cancelariile Marilor Puteri. Asupra combatanţilor din România s-au făcut presiuni însemnate pentru a ajunge la pacea necesară revenirii la stabilite.
Acum, cînd România se confruntă cu o Criză asemănătoare celei din 2012, dacă nu chiar mai mare, din America nu vine nici un trimis, iar dinspre UE, dinspre NATO nu vine nici un semnal puternic de pacificare. De ce oare?