Nu sunt un fan al fostului ministru de finanţe Vlădescu şi al stilului său je m’en fichist de guvernare. El avea poate un discret farmec şmecheresc în era Tăriceanu, când curgeau banii din toate părţile, dar nu în criză, când lumea e cu nervii în piuneze.
Cu toate astea, i-am dat dreptate şi l-am susţinut în repetate rânduri în efortul de a elimina spirala privilegiilor din sistemul de impozitare, contra unei opinii publice gălăgioase, incoerente şi ipocrite, care vrea cheltuieli crescute de la buget, dar numai pe spinarea vecinului Costică.
Însă n-am înţeles nicio clipă ce o fi fost în capul său, al ministrului muncii, al celui de justiţie şi al tuturor celor care au semnat Ordonanţa 58, apoi au stat pe fund paralizaţi şi i-au admirat defectele de fabricaţie. Cum a fost posibil ca nici Vlădescu, nici Şeitan, în fond ambii tehnicieni rezonabili, care îşi cunosc sectoarele, să nu reacţioneze câteva săptămâni la rând, zvârlind în stradă pe funcţionarii care au putut scrie aşa prăpăstii? De aceea, cel puţin în aceste două cazuri, remanierea mi se pare justificată, deşi, după cum a remarcat toată lumea, altele au fost motivele care au decis-o: PDL-ul teritorial a pus hotărât şaua pe guvernare, gândindu-se probabil că, dacă tot pierde popularitate, măcar s-o facă prin propriii oameni judeţeni, care să mai rezolve una-alta cât au ocazia, nu să meargă la martiriu pe mâna unor aroganţi necontrolabili. Cu alte cuvinte, cum ar spune englezul, the right move for the wrong reason.
Confirmând teoria, noul ministru Ialomiţianu n-are într-adevăr nici anvergura, nici experienţa care să-l recomande pe post. Dar are o bilă albă care a trecut neobservată: a criticat tare şi pe faţă Ordonanţa 58 - şi nu populist, ca opoziţia sau alţi colegi de-ai săi - într-un moment în care Boc şi miniştrii susţineau sus şi tare că e în regulă. Iar acum pare să se mişte repede şi să facă ce trebuie, adică să conserve obiectivele legii, dar să-i corecteze mecanismul.
Dacă acest profesor şi şef de fisc provincial, deocamdată încă mărunţel în şoşonii de ministru, va reuşi să crească în ei ducând reforma fiscală la capăt, fără să ne scandalizeze trimiţând grămezi de bani din bugetul pe 2011 în Braşovul lui Scripcaru, de unde se trage, tot e ceva.
Misiunea e grea, pentru că nu-i simplu să salvezi o idee corectă (lărgirea bazei de impozitare) pe jumătate compromisă de bâlbe în aplicare. Poate, cine ştie, va face chiar ce n-a mai făcut nimeni: înainte de a ieşi cu alte legi şi ordonanţe, să dea drumul în weekendul viitor spre consultare unei Strategii de Reformă Fiscală de maximum 10 pagini, simplă, în cuvintele sale, enumerând principalele schimbări pe care le are în vedere. Apoi, după ce discutăm şi agreăm cu toţii politicile, se poate trece şi la redactarea de acte legislative, care nu-s decât instrumente de pus politicile în practică.
Marea greşeală, acum şi întotdeauna, a fost că s-a dat sarcină funcţionarilor din ministere să scrie legi fără ca guvernul să fi clarificat întâi el însuşi ce vrea de la ele: pe ce tip de contracte se vor lua impozite şi CAS? În ce procent? Prin ce mecanism? Ce drepturi se creează? etc.
Dacă nu ştiaţi, procedură civilizată şi occidentală de decizie a fost promisă de şapte mii de ori de guvernele României şi chiar legiferată. Dar, surpriză, nu se aplică: din cele patru documente strategice elaborate în 2009, nici unul n-a fost încă aprobat; în schimb, într-un triumf al administrării ad-hoc, s-au trecut peste 100 de ordonanţe de urgenţă fără justificarea urgenţei şi peste 1.600 de hotărâri tehnice, din care doar vreo 30% au bază în programul de guvernare.
Pe undeva, eu înţeleg reţinerea miniştrilor şi directorilor în a lansa mari dezbateri pe teme importante. La gradul de impostură, demagogie şi bocet orchestrat ce domină azi spaţiul public, ei se tem că orice decizie s-ar bloca într-o zarvă fără sfârşit. Aşa că preferă soluţia tehnocrată când e ceva neplăcut, precum impozitele: iei poporul prin surprindere cu o torpilă de ordonanţă peste noapte, iar până se dezmeticeşte, asta e, se aplică şi nu mai are ce face. Numai că, dacă tot vrei să guvernezi aşa, mai bărbăteşte, trebuie să fii măcar în stare să trimiţi torpila la ţintă, nu să-ţi uiţi sacoşa cu tenişii de şantier şi salamul agăţată de şurubul focosului, ca să ţi se întoarcă obiectul fâlfâind în freză - vezi Ordonanţa 58.
Eu sper ca dl Ialomiţianu să se lase de sporturi din astea extreme, să dea drumul la consultarea de care vorbeam şi să ne explice şi nouă, prin viu grai, nu prin ordonanţe de urgenţă, ce are de gând cu taxele şi impozitele, acum şi din ianuarie 2011 încolo.