Ca să potolească revolta “vestelor galbene”, guvernul Edouard Philippe s-a arătat dispus să declanșeze o dezbatere publică pe tema a cinci mari probleme cu care se confruntă Franța. Inițial, imigrația se afla și ea pe listă. Ieri, însă, premierul a renunțat la acest subiect. Decizia nu cred să fi mirat pe cineva, în Franța datele cu privire la imigranți și descendenții lor sunt un ascunse de politicieni și de presa mainstream. De ce? Evident, pentru că ar stârni o furie de nedescris și ar dezumfla toate minciunile pe care se bazează propaganda pro-imigrație.
Ca să vă faceți o idee despre ce efect așa-zis benefic au avut imigranții în Franța, o să vă prezint câteva dintre cifrele prezentate, atenție, în 2008 (adică mult înaintea crizei imigranților) de Asociația Contribuabililor (Contribuables Associes). Raportul întocmit de această asociație arată că vreme de 30 de ani după încheierea celui de al doilea război mondial, imigrația a fost un lucru benefic. Muncitorii străini au ajutat la reconstrucția țării după război. Când legile s-au schimbat, permițând reunificare familiilor, azilul politic și migrația în căutarea unei vieți mai bune, lucrurile s-au schimbat. Numărul mare de imigranți a schimbat practic componența etnică a țării, iar nota de plată pipearată au achitat-o francezii. Astfel, vă reamintesc că vorbim de anul 2008, în Franța locuiau 6 868 000 de migranți, adică 11 la sută din întreaga populație. Sumele plătite de statul francez pentru imigrație se ridicau la 71,76 miliarde de euro. În schimb, încasările din taxele și impozitele plătite de imigranți atingeau numai 45,57 miliarde de euro, cu alte cuvinte 26,19 miliarde de euro erau plătite din buzunarul contribuabililor. Asta și pentru că dacă, de pildă, un muncitor adus de o firmă oarecare nu vrea să mai părăsească țara la finalul contractului, statul francez trebuie să îi plătească ajutoarele sociale. Cea mai grea povară pentru Franța erau, în 2008, imigranții din afara Europei. Aceștia încasau nu mai puțin de 22 la sută din ajutoarele sociale. De altfel, costurile cu un singur solicitant de azil se ridicau în 2008 la nu mai puțin de 15 000 de euro. Asta ca să nu mai vorbim de implicarea imigranților în tot felul de activități ilegale. Astfel, cel puțin 500 000 de imigranți erau implicați în 2008 în piața neagră, cauzând statului o pierdere de 3 810 miliarde de euro. Cât privește proporția imigranților fără un loc de muncă, aceasta era dublă față de a nativilor. Ajutoarele sociale reprezentau 14 la sută din totalul veniturilor obținute de imigranți, în vreme ce pentru nativi însemnau doar 5 la sută. Estimări ulterioare, făcute de eseistul francez Jean-Paul Gourévitch, arată că numai în 2016 deficitul (diferența dintre cheltuieli și încasări) provocat de imigrația legală a atins 8,5 miliarde de euro, plus 3,7 miliarde de euro pentru imigrația ilegală. În total, 12,2 miliarde de euro într-un singur an. Ultimele date sunt din aprilie anul acesta, când Xavier Chojnicki, Lionel Ragot și Ndeye-Penda Sokhna au publicat un raport privind "impactul fiscal al 30 de ani de imigrare în Franța". Concluzia raportului, contribuția netă a imigranților "a fost, în general, negativă în perioada 1979-2011”. Ziariștii de dreapta au reproșat însă acestui studiu faptul că a analizat o perioadă prea lungă de timp, în condițiile în care până în anii '90 migrația a fost moderată. Ca urmare, perioada aleasă ar estompa multe dintre problemele apărute în ultimii ani. Dincolo de toate aceste cifre, poate vă întrebați cum reușesc elitele globaliste franceze să ascundă datele cu privire la cât de mulți imigranți și descendenți ai acestora trăiesc în Franța și care e contribuția lor la bunăstarea societății. Ei bine, foarte simplu- prin lege. E vorba de actul normativ pentru protecția datelor din 6 ianuarie 1978, amendat în 2004 pentru a fi în acord cu legea europeană. Acest act interzice explicit colectarea și înregistrarea de date care, explicit sau implicit, arată originea rasială sau etnică sau apartenența la o religie. Fără aceste date, e imposibil să afle cineva cum s-au integrat imigranții sau descendenții lor în societatea franceză. E drept, din nefericire, aflăm câteodată despre cazuri izolate, cum este cel al lui Cherif Chekatt, autorul atacului terorist de la Strasbourg.