Fostul preşedinte Ion Iliescu este de părere că Traian Băsescu nu trebuie să participe la Congresul Partidului Popular European de la Bucureşti, preşedintele având nişte limite constituţionale.
"La Congresul PPE nu ar trebui să participe. Ca şef de stat are nişte limite constituţionale. Acţiune protocolară de primire a oaspeţilor - e cu totul altceva, dar ca participant la Congres, nu e în ordine cu statutul său de preşedinte", a spus Iliescu.
Preşedintele Traian Băsescu participă la Palatul Parlamentului, în calitate de invitat, la Congresul Partidului Popular European de la Bucureşti.