În ianuarie 1946 revine în România, unde este întâmpinat cu mare simpatie. Reîntors la Paris, se sinucide în același an, la 8 aprilie, în timp ce lucra la un manual al perfectei fericiri.
După ce a primit cetățenia franceză în 1938, fiind stabilit la Paris din 1933, a participat la mișcarea de rezistență, ca scriitor și luptător.
La zece ani de la moarte, prietenii francezi îi publică volumul Poèmes choisis, iar în 1964 și 1965, tânărul grup de literați „Pont de l'épée” îi adună într-un volum poemele inedite.
În 1972, la editura Minerva din București apar, sub îngrijirea lui Sașa Pană, două volume de Poeme alese.
Poetul avangardist Ilarie Voronca, pseudonim al lui Eduard Marcus, s-a născut la Brăila, la 31 decembrie 1903.
A urmat în oraşul natal primele clase secundare la Liceul Nicolae Bălcescu, apoi Liceul Pedagogic din Bucureşti, pe care l-a absolvit în 1921, şi în continuare Facultatea de Drept din Bucureşti, luându-şi licenţa în 1924.
Debutează în 1922, în Sburătorul literar, cu versuri simboliste influențate de George Bacovia și de lirismul melodios și maladiv al lui Camil Baltazar.
La numai un an de la apariția volumului de debut, Restriști, Ilarie Voronca aderă la atitudinea pragmatic inovatoare cuprinsă în Manifestul activist către tinerime al revistei Contimporanul.
Publică el însuși în 1924, împreună cu Victor Brauner și Stephan Roll, publicația de avangardă constructivistă 75 HP, din care apare un singur număr.
Colaborează la alte reviste similare precum Punct sau Integral.
Ermetismul, expresia eliptică, selectarea vocabularului poetic din domeniul industrial și tehnic probează orientarea poetului în această etapă.
În 1927, apare la Paris poemul Colomba, cu două portrete de Robert Delaunay, care marchează o nouă tendință în scrisul lui Voronca.
Citește toată POVESTEA pe Evenimentul Istoric