Nu a venit încă momentul ca politicienii care se fac vinovați de proasta gestionare a crizei de sănătate să fie trași la răspundere, dar acest lucru ar trebui să se întâmple cât de curând.
Măcar din acest punct de vedere, statele democrate ar trebui să fie un exemplu în întreaga lume. Pe banca acuzării ar trebui să stea toți cei care din inconștiență, prostie, lipsă de prevedere și incompetență au dus la moartea a zeci de mii de oameni. În Italia, unde situația este catastrofală, acuzațiile au început să curgă la adresa premierului Giuseppe Conte. Iată ce notează cotidianul Il Giornale!
“Marţi, un fost profesor de la universitatea La Sapienza a pus la îndoială eficiența măsurilor luate de guvernul italian pentru a rezolva urgența COVID-19.
"În această dimineață, Roberto Speranza și Luciana Lamorgese au depus la parchetul din Roma plângerea împotriva lui Giuseppe Conte, semnată de mine și de avocatul Alfredo Lonoce", scrie pe pagina sa de Facebook magistratul și academicianul Augusto Sinagra, cel care timp de 10 ani a predat legislaţia Uniunii Europene la Facultatea de Științe Politice a Universității La Sapienza din Roma.
Sinagra îl acuză pe Giuseppe Conte că ar fi subestimat urgența COVID 19 și că nu ar fi acționat în timp util "prin măsuri de limitare și prevenire", permițând astfel "răspândirea enormă" a virusului, "cu numărul impresionant de persoane infectate și decedate" pe care îl vedem astăzi.
În plângere, cei doi avocați susţin că guvernul ar fi trebuit să acorde mai multă atenție la ceea ce se întâmpla în China, unde pentru a se limita contaminarea, fuseseră puse în aplicare, deja din luna ianuarie, măsuri de restricţie importante.
Această „subestimare a problemei a întârziat adoptarea unor măsuri cruciale, cum ar fi închiderea celor mai afectate provincii din nord și extinderea zonei roșii pe întregul teritoriul național”. Cei doi avocaţi susţin că, în momentul publicării decretului din 8 martie, virusul se răspândea deja în toată Italia.