Încercînd să trag concluzii din rezultatul alegerilor de la 11 decembrie 2016, am scris și am zis că, printre altele, dacă nu chiar în primul rînd, românii au votat împotriva Sistemului instituțiilor de forță.
De fapt, nu împotriva Sistemului acestor instituții, indispensabil în orice democrație pentru apărarea statului, ci împotriva amestecului brutal al Sistemului în viața noastră socialpolitică, fenomen de o rară gravitate devenit realitate în ultimii 12 ani. Nu s-a votat nici împotriva Justiției, nici împotriva anticorupției.
S-a votat – și nu oricum, ci în chip zdrobitor - împotriva Binomului SRI- DNA, axa Sistemului, Binom care a folosit și folosește lupta împotriva corupției pentru răfuieli politicomafiote.
Amestecul Sistemului în viața noastră social-politică a fost mai limpede ca niciodată după alegeri, cînd am asistat la o tentativă de răsturnare a votului din 11 decembrie 2016 prin acțiunile lui Klaus Iohannis în ipostază de Rață mecanică a Sistemului. Deoarece din denunțarea Sistemului instituţiilor de forţă mi-am făcut un steag de luptă gazetăresc sînt întrebat şi chiar luat la întrebări:
Ce înţeleg prin asta? Nu e cumva conceptul de Sistem o forțare a realităţii sau – şi mai şi – o născocire de a mea?
Cum adică Sistemul instituţiilor de forţă controlează ţara?
Sîntem după 26 de ani de democraţie. E posibil aşa ceva?
Da, e posibil.
Pentru a fi convingător în susţinerea tezei mele, voi începe prin a spune ce-i aia instituţie de forţă într-o ţară pretins democratică precum România:
O instituţie de forţă din România de azi se defineşte prin:
1) Caracteru-i militarizat sau asemănător militarizării.
2) Lipsa de transparenţă în decizii, în cheltuirea banului public şi în răspunsurile la întrebările legitime ale opiniei publice.
3) Discrepanța uriașă dintre banii alocaţi de la buget şi misiunile date de statut.
4) Încălcarea drepturilor omului în numele unor pretinse ţeluri înalte: Lupta împotriva corupţiei, Siguranţa naţională, protecţia demnitarilor.
5) Folosirea unor mijloace nedemne obscure pentru realizarea scopurilor supravegherii tehnice, spionare, diversiune.
6) Absenţa unui control democratic real.
Acestor note le răspund următoarele instituţii:
SRI, SIE, DNA, DIICOT, STS, SPP, DIPI, DIA.
SRI şi SIE sînt instituţii militarizate, dar supuse constituțional controlului parlamentar.
Asta doar pe hîrtie.
În practică nu Comisiile parlamentare controlează SRI şi SIE ci invers, SRI şi SIE controlează comisiile parlamentare.
SRI, SIE, DIPI, DIA, SPP desfăşoară activităţi de informaţii şi contra informaţii.
Prin asta, pentru cinci dintre instituţiile de forţă au create condiţii de a comite grave abuzuri la normele statului de drept.
SRI şi SIE răspund măcar teoretic Parlamentului.
DIPI, DIA şi SPP nu răspund în faţa nici unui control civil.
DNA rămîne, prin toate trăsăturile sale, una dintre cele mai cumplite instituţii de forţă din România democratică.
Un procuror DNA poate reţine 24 de ore pe cine vor muşchii săi.
E drept, dacă face propunere de arestare preventivă, aceasta poate fi respinsă de judecător.
Da, dar în România căreia i s-a impus drept normă scoaterea din viaţa politică a „penalilor”, convocarea la DNA, reţinerea, materialele compromiţătoare scurse în presă sînt exclusiv la mîna procurorului.
Şi cum un procuror DNA nu mişcă în front faţă de Codruţa Kovesi destinul unui politician depinde de şefa DNA. Nici Nicolae Ceauşescu n-avea puterea de a reţine 24 de ore pe cine punea el ochii.
Un procuror DNA de la centru, dar mai ales din provincie, nu e omul nou, visat de Lenin.
E un om ca toţi oamenii şi nu totdeauna cinstit, corect, inteligent.
Cine garantează că, aşa cum a fost în cazul Berca, un procuror DNA nu face jocurile Mafiei transpartinice din judeţul cu procuror?
Nimeni.
Şi atunci se pune întrebarea, legitimă:
Are procurorul DNA conştiinţa că răspunde dacă comite abuzuri?
N-o are.
Pentru că pe procurorul DNA nu-l controlează nimeni.
Toate instituţiile statului de drept dau seamă în faţa opiniei publice. Dau seamă instituţiile de forţă? Cum să dea?
De cîte ori a răspuns SRI şi SIE criticilor şi întrebărilor Presei?
Dar DNA, de cîte ori a răspuns? Au catadicsit şefii SRI, SIE, DNA, DIICOT, DIPI, STS, SPP şi DIA să răspundă, fie şi contrazicînd, acuzaţiilor din spaţiul public?
Fireşte că nu.
Poate să zbiere seară de seară o televiziune de ştiri.
Pot scrie toate site-urile din lume. Dacă nu vor sau mai precis, dacă n-au interes, şefii instituţiilor de foţă nu răspund, nici nu tresar măcar.
Nota definitorie a instituţiilor de forţă stă în faptul că șefii sînt numiţi şi nu aleşi.
De aici dictatura impusă de ei în instituţie.
Dacă eşti un ofiţer SRI sau SIE care ai ştiinţă de abuzuri ale conducerii, dacă eşti procuror DNA pus de Codruţa Kovesi să comiți o ilegalitate, cum acţionezi în democraţia românească?
Te adresezi cui?
Şi dacă te adresezi cuiva, cine-ţi garantează că nu vei sfîrşi vîrît în puşcărie de şefii daţi în gît?!
Dictatura militarizată din cadrul fiecărei instituții de forță, dublată de existența unei puternice Rețele în presă a Sistemului, face imposibilă denunțarea și sancționarea abuzurilor comise de Sistem.
E mai mult decît semnificativă în acest sens soarta unor dezvăluiri spectaculoase despre Sistem, despre Binomul SRI- DNA îndeosebi, făcute de Elena Udrea și, mai nou, de Sebastian Ghiță.
Deși ele denunță grave abuzuri ale Sistemului, unele la care au fost părtași cei doi, dezvăluirile n-au avut un prea mare ecou.
De ce?
Sistemul a aplicat aici cu brio binecunoscutul șiretlic al lui
Cîinii latră, caravana trece.
Instituțiile menite a tresări la aceste dezvăluiri au tăcut sau au dat răspunsuri aiuritoare.
Dominată de Divizia Presă a Binomului, Presa a folosit împotriva acestor dezvăluiri minimalizarea.
Grupul de comando al Binomului de la Digi24 a pus la îndoială dezvăluirile prin punerea la îndoială a autorilor. Tactica preferată a fost cea a Știrilor care nu există.
Pentru site-urile și ziarele Binomului, dezvăluirile, deși senzaționale, au fost trecute sub tăcere, dovadă zdrobitoare a finanțării lor mafiote, deoarece prin dependența de tiraj presa independentă se grăbește să publice și să comenteze astfel de dezvăluiri.
Deși votul din 11 decembrie 2016 a fost unul împotriva amestecului grosolan al Sistemului în viața noastră social – politică, am serioase îndoieli că noua majoritate, impusă în Parlament și cu mandatul de a reîntoarce Sistemul în cazărmi, va face ceva pentru a supune instituțiile de forță controlului democratic.
Sunt sigur că PSD și ALDE vor pica la pace cu Sistemul, așa cum a picat la pace, cu ani în urmă, USL.
Criza politică de după alegeri ne-a arătat că Sistemul va fi în stare de orice mîrșăvie pentru a nu-și pierde puterea anticonstituțională asupra vieții noastre social-politice.
Îi vedeți în stare pe liderii PSD și ALDE angajîndu-se într-o bătălie pe viață și pe moarte cu Sistemul instituțiilor de forță?