Iarna vine mai devreme. Temperaturi de decembrie în octombrie

vreme frig / Sursa foto: Dreamstime.com

Iarna vine mult mai devreme în România, potrivit meteorologilor. Temperaturi specifice celei de a doua jumătăți a lunii decembrie se vor înregistra în ultima decadă din octombrie.

Vreme în continuă răcire. Temperaturi negative în toată țara

În cursul zilei de joi, valorile termice vor continua să scadă în jumătatea de est a țării, unde va fi o vreme rece pentru această perioadă a anului, iar în rest vor fi comparabile cu cele din intervalul anterior și apropiate de normalul climatologic. Cerul va prezenta înnorări temporare în regiunile extracarpatice, mai ales pe parcursul zilei, iar în rest va fi variabil la senin.

Izolat, pe litoral, iar dimineața și în Moldova și Muntenia vor fi condiții pentru ploi slabe sau burniță. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări în sudul Banatului și pe litoral, unde vor fi rafale de 50...60 km/h, iar pe parcursul zilei, local și temporar și în Muntenia, jumătatea sudică a Moldovei și restul Dobrogei, în general cu viteze de 35...45 km/h.

Temperaturile maxime se vor încadra între 9 și 19 grade, cu cele mai ridicate valori în regiunile vestice, iar cele minime vor fi de la -5...-4 grade în depresiunile din estul Transilvaniei, până spre 8 grade în sudul Banatului. Dimineața și noaptea, izolat va fi ceață.

Iarna vine mai devreme. Vineri, și mai frig decât joi

Ziua de vineri va aduce vreme și mai rece, cu excepția regiunilor vestice și nord-vestice, unde valorile termice, în special cele diurne, vor rămâne apropiate de normalul perioadei.

Cerul va fi mai mult senin în vest, nord-vest și centru și variabil în restul țării, cu înnorări temporare în Dobrogea și în zona deluroasă a Olteniei și Munteniei, iar noaptea și în Moldova, dar probabilitatea de ploaie va fi redusă.

Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări în sudul Banatului, unde vor fi viteze de 50...60 km/h, iar temporar și în Dobrogea, dar mai ales pe litoral și în deltă.

Vor fi temperaturi maxime se vor încadra între 10 și 18 grade, iar cele minime vor fi cuprinse între -3 și 5 grade, cu valori mai scăzute în depresiunile Carpaților Orientali, până spre -6 grade, dar și mai ridicate în Dealurile de Vest, până spre 7 grade. Pe arii restrânse, în special în depresiuni și în nord-estul teritoriului, va fi ceață.

Iarna din octombrie. Temperaturi de îngheț în multe locuri din țară

De sâmbătă vremea va fi deosebit de rece în jumătatea de est a țării, unde valorile termice vor fi cu până la 5...7 grade mai mici față de mediile multianuale specifice acestei date. Astfel, temperaturile maxime vor fi cuprinse între 8 și 18 grade, iar cele minime între -4 și 4 grade, cu valori mai scăzute în depresiunile Carpaților Orientali, până spre -7...-8 grade, dar și mai ridicate pe litoral și în Dealurile de Vest, până la 6...8 grade.

Cerul va fi mai mult senin în regiunile intracarpatice și temporar noros în est, sud-est și parțial în sud. Izolat în Dobrogea vor fi condiții pentru ploi slabe. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări în sudul Banatului și pe litoral. Pe arii restrânse va fi ceață, îndeosebi în depresiunile intramontane.

Înghețuri/Sursa foto: Will Swann

Duminică rămâne frig

Ziua de duminică va una cu vreme predominant frumoasă, dar în continuare rece pentru această dată, îndeosebi dimineața și noaptea.

Cerul va fi variabil în estul și sud-estul țării și mai mult senin în rest. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări în sud-vest.

Temperaturile maxime se vor încadra între 10 și 17 grade, iar cele minime vor fi cuprinse în general între -3 și 7 grade. Se va semnala ceață, dimineața, îndeosebi în depresiuni, iar noaptea, pe arii restrânse în zonele joase de relief.

De luni încolo, temperaturile vor fi în ușoară creștere și se vor apropia de normele perioadei. Probabilitatea pentru ploi se va menține redusă, însă în zonele joase de relief, în timpul nopților și dimineților, pe arii restrânse se va forma ceață.

Însă meteorologii ANM spun că începutul săptămânii viitoare va aduce un nou val de răcire în România.