Iarna se apropie, spun meteorologii, chiar dacă ultima parte a lunii octombrie vine cu temperaturi de vară. Specialiștii în meteorologie apreciază că primele zăpezi mai serioase vor cădea în următoarele săptămâni. Iar ninsorile își vor face apariția chiar și în București, deși nu s-ar zice.
Iarna se apropie susțin specialiștii în meteorologie care urmăresc evoluția vremii pe următoarele săptămâni. Chiar dacă ultima parte a lunii octombrie se menține cu temperaturi ridicate, de vară, sezonul rece își va intra în drepturi. Se va întâmpla în câteva săptămâni, chiar în primele zile ale lunii decembrie.
Iarna se apropie chiar dacă sfârșitul acestei săptmâni va fi neobișnuit de cald pentru luna octombrie. Meteorologii avertizează că vremea frumoasă nu va mai ține multă vreme. Și că trebuie să ne pregătim pentru o perioadă rece. De altfel, primele ninsori și-au făcut deja apariția în mai multe zone ale țării. Razele soarelui i-au topit rapid însă, prima zăpadă.
În noaptea de duminică spre luni, 15 spre 16 octombrie, a nins în nordul Carpaților Orientali. Ninsori au fost și în Bucovina, la altitudini sub 1.000 de metri.
Iarna se apropie cu pași repezi
Meteorologii Accuweather au anunțat când va fi prima ninsoare mai serioasă, inclusiv în București. Potrivit informațiilor, ninsorile își vor face apariția chiar din prima săptămână a lunii decembrie. Vremea se va răci în prima săptămână din iarna care vine, a lunii decembrie, urmând să atingă temperaturi sub pragul de îngheț.
Specialiștii în meteorologie estimează că prima ninsoare mai serioasă ar putea cădea pe 4 decembrie. În ziua respectivă temperaturile maxime vor ajunge la cel mult 3 grade Celsius. Temperaturile minime vor coborâ sub nivelul de - 3 grade Celsius.
Chiar și așa, după acest prim episod cu ninsori, luna decembrie se va menține la un nivel de temperatură destul de ridicat pentru o lună de iarnă. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 1 și 9 grade Celsius.
Iarna se apropie, totuși. Chiar dacă vom avea o vreme de iarnă cu temperaturi pozitive, meteorologii estimează că vom avea o surpriză chiar pe final de an. În zilele dinainte de Anul Nou, dar și pe 31 decembrie vom avea ninsori. La fel și pe 1 ianuarie sunt anunțate ninsori, în condițiile în care temperaturile se vor situa în jurul a 0 grade Celsius.