… sau şobolanii pe uliţă?! Răspuns corect: amândouă înseamnă acelaşi lucru, dezastru. Am intrat în zodia calamităţii cu dublu ghivent la nenoroc. Prima calamitate e una muncită. Fiindcă s-au depus eforturi serioase. Ştiţi cât a aşteptat mafia flămândă să ajungă la putere?!
România e ca un hambar în care ultimii saci cu cereale sunt asasinaţi metodic pe la colţuri, de coloniile de rozătoare, spre a lăsa să curgă afară seminţele. În locul aşteptării să rodească în pământ, boabele sunt înghiţite cu o voracitate sălbatică. În acest ritm ameţitor, nu mai e mult şi ultimii saci îşi vor da obştescul (stricto sensu!) sfârşit. Apoi, şobolanii se vor vedea în situaţia de a se mulţumi şi cu cânepa. După ce învelişul va fi digerat, se va instala haosul. Numai o clipă de derută, însă. Pentru că, încet-încet, vor trece la lemnul construcţiei. Şi astfel, „lucrarea” se va încheia atunci când, cu grinzile, pereţii şi duşumeaua roase, devitalizat, fără vlagă, lipsit de sprijin, gol pe dinăuntru, hambarul – obosit de atâta luptă cu supravieţuirea – va ceda şi se va prăbuşi. Fireşte, nu înainte de a fi fost lăsat în plata Domnului.
Calamitatea cealaltă e, în schimb, gratuită. Pică de sus, ca superofertă de la frontul de aer siberian (na! – zice frontul – ca să vă mai aduceţi şi voi aminte cum e-n Siberia, ce, uitarăţi?!). Aici, în cazul ăsta, nu e nimeni vinovat. Nu există actant de natură animată. De aceea, acest anotimp – în aspectele sale năprasnice – când suliţa de gheaţă pătrunde adânc în trupul ţării, permite circul. Panarama. Propaganda ieftină. Carnavalul nărozilor.
Căci, nu-i aşa, ce altceva înseamnă oare spectacolul jalnic de la televiziuni, unde, de trei zile întruna, nimeni nu mai apare pe ecran, decât acea clovneriţă coţofanată, caraghioasă ca o sorcovă scăpată singură prin iarmaroc, în chip de salvatoare a Capitalei, mama răniţilor sau maica Tereza întrupându- se din nămeţi? Pur şi simplu n-a avut răgaz. Nu deschidea bine cetăţeanul televizorul, căci hop! nici una, nici două, dădea peste sorcovă. Ba vorbind în talkie-walkie, ca să vadă masele că ea ţine legătura, ba conducând filozofarde şedinţe de comandament filmate cu grijă, în faţa unei adunări de haidamaci slugarnici, ba răstinduse la „operatorii de salubrizare” (mai avea puţin şi se suia lângă şoferul de pe vreun utilaj!), ba luând măsuri „drastice” (precum demiterea întregii conduceri a RATB, care s-a dovedit că, de fapt, nu era din „tabăra” ei). Şi alte şiretlicuri, la fel de ieftine precum rochiţa ei de stambă de când era mică.
Pasa de magie proastă mi s-a părut însă că a atins culmea ridicolului, ieri, când – a naibii fatalitat e ! cum ar spune nenea Iancu – în Gara de Nord (unde trenurile aveau peste 6 ore întârziere!), am nimerit peste aceeaşi „vivandieră” a Gărzii Civice, insistentă ca însăşi soarta, împărţind în stânga şi-n dreapta polonice cu supă caldă, precum armata salivării(!) naţionale.
Şi m-am întrebat: oare după un asemenea festin, n-ar fi fost normal să-i invite pe beneficiari şi la o partuză la primărie, unde-i cald şi bine? Nu meritau şi ei, săracii, după ce au înghiţit supa caldă din mâinile binefăcătoarei, să se bucure şi de alte plăceri?...
… „Nu e soare, dar e bine”.