Reprezentanţii Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM) au anunta că vremea se strică în România şi au emis o atenţionare Cod galben de ninsori şi viscol, valabilă sâmbătă în 17 judeţe în care autorităţile au anunţat primele măsuri ce se impun iarna.
Aşa cum anunţă meteorologii ANM, sâmbătă, în intervalul 2:00-20:00, vor fi semnalate precipitaţii predominant sub formă de ninsoare şi se va depune strat de zăpadă. Aceste ninsori sunt prognozate pentru jumătatea de nord a Carpaţilor Orientali şi zona înaltă a Carpaţilor Meridionali.
De asemenea, la data de 31 octombrie 2020, rafalele mai mari de 110 km/h vor lovi în forţă şi vor viscoli zăpada mai ales în în grupele vestice ale Carpaţilor Meridionali, la peste 1.700 de metri altitudine. În acest sens, pentru a veni în ajutorul autorităţilor locale, ANM a publicat o listă cu judeţele afectate.
Iarna se instalează în 17 judeţe
Practic, atenţionarea Cod galben vizează judeţele Alba, Argeş, Bistriţa-Năsăud, Braşov, Caraş-Severin, Dâmboviţa, Gorj, Hunedoara, Harghita, Mehedinţi, Maramureş, Mureş, Neamţ, Prahova, Sibiu, Suceava şi Vâlcea. Nu sunt singurele veşti proaste care confirmă că iarna se instalează în România.
Mai ales cei care au planuri de călătorie în acest weekend trebuie să ştie faptul că ANM a prelungit valabilitatea informării de vremea rea până duminică după-amiaza. Asta înseamnă că între 30 octombrie, ora 13:00 şi 1 noiembrie, ora 16:00, în nordul, centrul, estul şi sud-estul ţării temporar va ploua. În acelaşi timp, la munte şi posibil în Subcarpaţii Moldovei, dar şi în depresiunile din estul Transilvaniei, vor fi precipitaţii mixte.
Atenţie! ANM anunţă peste 30 l/mp
„Local, cantităţile de apă vor depăşi 15 - 20 l/mp şi, izolat, 30 l/mp. Vântul va prezenta intensificări, pe parcursul zilelor de vineri şi sâmbătă, îndeosebi în sud-vest, iar duminică (1 noiembrie) în est şi sud-est în general cu viteze de 50 - 60 km/h.
În zona de munte, rafalele vor depăşi temporar 60 - 80 km/h”, se arată în comunicatul de presă transmis recent de specialiştii care lucrează pentru Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM). De asemenea, mai trebuie spus că meteorologii au dezvăluit că în jumătatea estică a teritoriului, vremea va deveni deosebit de rece pentru această perioadă. Şoferii se numără printre primii afectaţi de prognoza care anunţă iarna în România.
sursa: Agerpres