La începutul lunii decembrie 2016, în timpul unei ședințe de la sediul FSB din Moscova, câțiva ofițeri au intrat în încăpere și l-au arestat pe Serghei Mikhailov, un ofițer superior al serviciului secret rus.
Scena pare a fi desprinsă din epoca lui Lavrenti Beria: atunci când l-au ridicat din încăpere, cei care au operat arestarea i-ar fi pus lui Mikhailov o pungă în cap și așa l-au condus afară din încăpere. Tot atunci a mai fost arestat și Ruslan Stoianov, șeful unității de investigații cibernetice a firmei Kaspersky Lab. Descrierea arestării lui Mikhailov a fost publicată de Novaia gazeta, iar informația despre arestare a fost publicată inițial de Kommersant. În Statele Unite, informația a apărut întâi în USA Today, și comentată de mai multe canale de radio și televiziune. Vinerea trecută, publicația Tsargrad și cotidianul RBC au indicat că ar mai exista și un al treilea arestat, un fost hacker care a acceptat să lucreze pentru FSB. În cealaltă parte a lumii, într-o „versiune desecretizată a unui raport secret“ dat publicității pe 6 ianuarie în Statele Unite, mai multe agenții de informații afirmau că „Vladimir Putin a ordonat o campanie de influențare în 2016 a alegerilor din SUA“, cu scopul de a discredita „eligibilitatea și potențialul mandat“ pe care l-ar fi putut avea Hillary Clinton. Raportul a specificat, între altele: „apreciem că Putin și Guvernul Rusiei au manifestat o clară preferință pentru Președintele-ales Trump.“ Subiectul eventualei influențări a alegerilor americane de către Rusia nu s-a aflat pe agenda primei convorbiri telefonice dintre președinții Trump și Putin, conform declarației purtătorului de cuvânt de la Casa Albă. Nu ne rămâne decât să ne întrebăm dacă e vreo legătură între episodul arestărilor de la Moscova și versiunea desecretizată publicată pe 6 ianuarie, dar a cărui versiune integrală, cea pentru Președintele Obama, trebuie că va fi detaliat și dovezile respective? Oare vom afla vreodată despre ce a fost vorba? La prima vedere, în Statele Unite se instalează zilele acestea o administrație conservatoare, cu o abordare populistă, într-o formulă care amintește de perioada Președintelui Reagan. Dacă neam propune să fim sentimentali, am observa că în discursul pe care primul ministru britanic Theresa May l-a susținut la Philadelphia pe 26 ianuarie a fost amintită și capitala României, atunci când a spus astfel: „Acum 70 de ani, în 1946, Churchill a propus o nouă fază în relația dintre țările noastre - să câștigăm un Război Rece despre care mulți nici nu realizaseră că a început. El a descris cum o cortină de fier a căzut de la Baltica până la Adriatica, acoperind toate capitalele vechilor state din Europa centrală și de est: Varșovia, Berlin, Praga, Viena, Budapesta, Belgrad, Sofia și București. Azi, aceste mari orașe, case ale unor culturi și moșteniri înalte, trăiesc în libertate și pace. Și se întâmplă așa grație conducerii Marii Britanii și Americii, a doamnei Thatcher și a Președintelui Reagan. Și se întâmplă așa pentru că ideile noastre vor izbândi totdeauna.“ În aceeași zi, într-o procedură de schimbare a gărzii obișnuită la începutul unui nou mandat, noua administrație informa mai mulți înalți oficiali ai Departamentului de Stat că nu mai e nevoie de serviciile lor. Era vorba despre Patrick Kennedy, care a lucrat vreme de nouă ani ca subsecretar pentru management, Joyce Anne Barr, secretar adjunct pentru administrație, Michele Bond, secretar adjunct pentru afaceri consulare, precum și ambasadorul Gentry Smith, director al Biroului pentru Misiuni Străine. Ulterior, s-a aflat despre disponibilizarea lui Tom Countryman, care lucra la controlul armamentelor. Dl Countryman ar fi aflat despre disponibilizarea sa în termeni urgenți, în timp ce călătorea spre o întâlnire internațională la Roma (conform canalului de televiziune MSNBC). Despre încheierea mandatului Victoriei Nuland, fosta secretară adjunct pentru Europa și Eurasia, s-a scris. E adevărat că fiecare nouă administrație preferă să lucreze cu diplomații ei, și în decursul istoriei așa s-a și întâmplat. Dar unii dintre cei șase, au confirmat pentru mass media surse din Departamentul de Stat, aveau legătură cu emailurile dnei Clinton și cu implicarea ei în cazul atacului de la Benghazi. Unul dintre acești diplomați, Pat Kennedy, a jucat un rol important în ambele episoade. După toate aceste schimbări un lucru e plauzibil: că relațiile dintre Rusia și Statele Unite se vor așeza altfel. Așadar, după toate aceste semnale, chiar vine o nouă eră conservatoare la Washington, similară erei Reagan? În perioada aceea, Președintele Reagan a angajat negocieri ample cu Mihail Gorbaciov. Am putea înclina să credem că ne aflăm într-un nou context politic, cu o Americă profund conservatoare, dacă nu ar fi un mic detaliu care ar merita amintit și care adaugă o nuanță în plus întregului tablou: Rex Tillerson, fostul șef al companiei Exxon, a cărui nominalizare pentru poziția de Secretar de Stat de Președintele Trump a născut îndelungate dezbateri în fața comisiei parlamentare de specialitate, are o lungă relație cu Rusia, după ce Exxon a colaborat cu compania gigant Rosneft, după 1999. Colaborarea trebuie să fi fost mutual avantajoasă, întrucât a condus în 2013 la o înaltă recunoaștere a lui Tillerson din partea lui Putin: Medalia Prieteniei, o înaltă decorație rusească pe care, între alții, în decursul istoriei au mai primit-o și președintele cecen Ahmed Kadârov, Anatoli Karpov, regizorul Andrzej Wajda, dar și agentul dublu britanic George Blake. E oare vreo legătură între toate aceste episoade, sau sunt doar lucruri care se întâmplă fără conexiuni ascunse?