Lucrurile merg bine şi la serviciu şi acasă! Zi bună pentru întâlniri şi discuţii liniştite care iţi vor face mare plăcere şi bucurie. La noapte o să visezi frumos şi colorat.
3o martie
Pe 30 martie s-au născut: Maimonides, Vincent van Gogh, Francisco de Goya, Eric Clapton, Paul Verlaine, Richard Sims, Celine Dion, Magda Ianculescu, Ion Tripşa, Viorel Cosma.
În calendarul creştin-ortodox sunt Sfinţii: Ioan Scărarul, Proorocul Ioad şi Euvula. Nimic în "Kalendar", dacii erau oameni harnici, nu avea timp de sărbători şi pomeniri.
Acum șase ani de zile scriam: https://evz.ro/de-fapt-ce-vor-rusii-malta-2-3-decembrie-1989.html. Așa aș scrie și astăzi, când situația prezentului este rodul trecutului. Numai repet.
Dar iată ceva despre pasiunea mea, muzica, m-a inspirat Xenia Hanusiak, o cântăreață de operă cu certe pretenții de celebritate, autoare și critic. Doctor în muzicologie.
Pandemia și războiul ne-au apropiat de noi înșine. Există disonanță. Ritmurile sunt întâmplătoare. Ne confruntăm cu mișcări contrare de melodii zgomotoase, tobe și alămuri. Se pare că trăim într-un labirint de taste minore și cadențe deschise. Ne mișcăm cromatic, pas cu pas. Gama de disonanțe ne provoacă. Căutăm rezoluție.
Dacă această gamă de expresii ți se pare familiară, ai dreptate. Ele sunt elementele de bază ale muzicii. S-ar putea să nu ne spunem, de obicei, să modulăm, sau să schimbăm cheia, dar în fiecare zi ne conducem inconștient viața ca o compoziție muzicală, o capodopera simfonică, un imn sau o piesă de hip-hop.
Ne-am obișnuit cu compania muzicii. Ne bazăm pe ea ca dom al plăcerii și panaceu: „Muzica este stenografia emoției” - Lev Tolstoi își subtitrează piesa Cadavrul Viu (1911). Inefabilitatea muzicii ne transportă departe de lumesc, alina tristețea, stârnește râsul, ne aduce la lacrimi și ne adună să stăm la unison. Se confruntă cu temerile și aspirațiile noastre. Când saxofonistul Charlie Parker a spus: „Muzica este propria ta experiență, gândurile tale, înțelepciunea ta. Dacă nu o trăiești, ai ratat ce e mai frumos în viață!”, nu vorbea doar despre aducerea vieții jazz-ului tău, ci despre redarea muzicii ca viață.
Dacă paginile lecțiilor vieții se găsesc prin condeiul compozitorului? Bună întrebare! Dacă ascultăm tăcerile și pauzele muzicii, disonanțele, consonanțele, schimbările cheie și ritmurile, ce am putea învăța? Dacă viața ta ar fi o partitură muzicală, cum s-ar desfășura? Ar fi un refren și un șlagăr de vârf sau o uvertură wagneriană cromatică lentă? Poate îți improvizezi zilele. Poate că saluți disonanța ca pe un străin pe care ești gata să-l accepți. Ești cineva care îmbrățișează tăcerea? Dacă ai fi compozitorul vieții tale, cum ai cânta? Bune întrebări, nu-I așa?
În căutarea unor ghiduri după care să trăim, căutăm sinceritate și materialitate – afirmații inspiraționale care clipesc pe smartphone-urile noastre: podcasturi inteligente de la oameni deștepți. Cumpărăm manuale care ne spun să ne modelăm după Dalai Lama sau Lao Tzu; cautăm căi pentru a ne revitaliza simțul echilibrului prin pădurile lui Sadoveanu; priviți picturile pentru a aprecia perspectiva. În timp ce muzica reprezintă, diafan, intangibilul. Nu putem ține muzica în mâini; după cum a remarcat Leonardo da Vinci: „Muzica poate fi numită sora picturii, pentru că ea depinde de auz, simțul care vine pe al doilea plan… pictura excelează… pentru că nu se estompează de îndată ce se naște”.
Acolo unde limbajul folosește mai multe caracteristici simultan, ecosistemul muzicii de armonii, ritmuri, repaus și tonuri multistratificate, în continuă schimbare, se mișcă cu rapiditate. Este greu de absorbit juxtapozițiile sale. Acesta este motivul pentru care nu putem asculta o improvizație de Miles Davis sau o simfonie de Pierre Boulez ca muzică de fundal – există prea multă supraîncărcare de informații – dar putem medita pe muzica Epic Music fără distragere. Omul de știință și muzicianul în neuroștiință Daniel Levitin explică cel mai bine acest lucru în cartea sa This Is Your Brain on Music (2006). Creierul nostru este la suprasarcină. Peste 100 de substanțe neurochimice sunt implicate în calcularea tonurilor, duratelor, setărilor de volum și timbrelor muzicii și, după cum explică autorul, muzica stimulează neuronii în mai multe regiuni ale creierului decât aproape orice altă activitate.
Deoarece creierul nostru sintetizează totalitatea experienței muzicale, trebuie să ne antrenăm să izolăm, să punem în discuție și să analizăm fiecare element suprasegmental al limbajului muzicii, câte o unitate la un moment dat. Cu alte cuvinte, să gândești ca un compozitor. „A învăța să compui înseamnă să înveți să asculți”, a spus compozitorul Louis Andriessen. Începem cu metapictura noastră personală. Într-o prelegere din 1939, compozitorul Igor Stravinsky spunea: „Avem datoria față de muzică și anume să o inventăm”. Avem aceeași datorie de a ne construi viețile cu intenție, deoarece ne-a fost alocată doar atâta viață – măsurată în bătăi de inimă, ca un ritm vital. Într-o melodie pop de trei minute, un compozitor are doar aproximativ 324 de bătăi pentru a ne antrena. O improvizație Keith Jarrett sau o fugă J.S. Bach ne pot transporta pentru că ambii compozitori fac ca fiecare ritm să conteaze.
Acum luați în considerare tonul. În navigațiile noastre zilnice printr-o perspectivă muzicală, ne putem modula – înmuiindu-ne vocile pentru a se potrivi cu calmarea unui cântec de leagăn atunci când vorbim cu copiii; sau invocând imnul nostru interior pentru a trezi spiritul de echipă în rândul colegilor noștri de lucru – și devenim conștienți de un lexic de posibilități: permutarea și configurația nesfârșită a timpilor, ritmurilor, volumelor și tăcerilor de care dispunem pentru acest experiment de acuitate muzicală.
Dualismul demonstrat de parteneriatul sunet și tăcere oglindește filozofii care ne sunt deja familiare: principiile yin-și-yang ale cosmogoniei chineze sau teoria dualismului universal a lui Platon. Astfel de binare ne învață cum să acceptăm valori opuse în căutarea întregului. Ceea ce ne duce la disonanță, o calitate disprețuită în general în societățile occidentale, ca un precursor al negativității, conflictelor și dezacordului – spre deosebire de armonie, care este văzută ca eroul virtuos care va restabili echilibrul și consensul. Cu toate acestea, disonanța este la fel de înnăscută muzicii ca și armonia: fie că este un tremur trecător într-o notă suspendată, fie un labirint de călătorii cromatice, disonanța este supărătoare, frustrantă. Crește tensiunea, ne punem întrebări. Ca și în muzică, așa este și în viață.
Am tot încercat să urmăresc ”alinierile” de planete, dar nu am văzut nimic, timpul a fost prost. Și foarte rece, a și fulguit puțin, cred că iarăși am pierdut fructele, la fel ca acum un an. Ceaiul ”baraka” aburește în cană, un bun prieten, mirean, mi-a indicat niște filme vechi și bune, ia să vedem despre ce este vorba! După aceea o să cânt ceva melancolic și nostalgic la kalimba, am sufletul greu și multe necazuri. Cățelușa Urechița, cățelușa Denisei, o dorgi, se sfârșește încet și aspru, se duce la stăpâna ei, împlinește 23 de ani în luna mai. Dar cred că are 99 de vieți, după ce spun, gata asta este, își revine și mă linge pe mână. Mereu rămâne ca o blăniță întinsă pe dușumea, nu o mai țin lăbuțele. Mă cheama, strigă la mine, cu un sunet dureros, de la moartea stăpânei ei nu a mai lătrat. O ridic, o pun pe lăbuțe și ea începe să se deplasexe încet-încet și sacadat, ca un mecanism prost reglat. Of, viață… de ce nu ești ca o muzică frumoasă?
Bună întrebare. Fără răspuns… știu doar că mâine este o altă zi!
HOROSCOP 30 martie 2023
BERBEC Daca stai acasă şi trebăluieşti este o zi excelentă, dacă nu - este la fel de bună in realizări şi în afirmarea ta la serviciu, sau unde îţi desfăşori activitatea. Cu toate că nu prea ai bani, visele tale de mărire şi de imbogăţire nu-ţi dau pace. Continuă, norocul ajută pe cei îndrăzneţi! Ţi-ai programat din timp ziua aceasta pentru cumpăraturi în oraş, dar iata ceva neaşteptat te face să-ţi schimbi planurile. Este totuşi o veste bună. Perioada îţi este favorabilă în toate, mai puţin durerile de cap. La propriu şi la figurat!
TAUR Nu ţi se întâmplă prea des să faci ce ţi-ai dorit, confiscat de obligaţiile cotidiene şi de convenţiile sociale – dar astăzi poţi să dai curs unei vechi dorinţe. Poate este vorba de o schimbare majoră în înfăţişare „look”-ul tău, poate o atitudine curajoasă - este la latitudine ta până la urmă, pentru că stelele arată, nu obligă. „Cum vă place” – vorba lui Shakespeare. Nu trebuie să schimbi nimic din ceea ce aveai de gând să faci, urmează-ţi planurile ca şi când nu s-ar fi întâmplat nimic. Aspectele favorabile din casa a a doua, a banilor şi a proprietăţilor, trebuie puse în valoare, dar fără să-ţi asumi obligaţii pe termen lung.
GEMENI Lucrurile merg bine şi la serviciu şi acasă! Zi bună pentru întâlniri şi discuţii liniştite care iţi vor face mare plăcere şi bucurie. La noapte o să visezi frumos şi colorat. Totul pare perfect, dar vai, („ouch” in romgleză) ţine numai o zi! Un telefon sau o informaţie pe net, pe rețele îţi pot aduce surprize plăcute. Surprizele se tin lanţ, şi din fericire, sunt numai din cele placute. Astazi ai o veste foarte buna de departe, care te surprinde placut! Poţi face mici schimbări, acasă şi la serviciu, scurte călătorii. Primeşti ajutorul solicitat de la rude şi prieteni.
RAC Zodiacul, in general benefic, te indreptăţește să speri in rezolvarea favorabila a problemelor tale sentimentale. Şi nu numai, vorba ticului la modă. Nu-ţi face griji inutil, viitorul îţi este favorabil. Dar trebuie să te concentrezi ca să-l obţii, viitorul acela „luminos”! Profită azi de conjunctura favorabilă şi promovează-ţi propriile interese, mai ales dacă este vorba de găsirea unui loc de muncă. Insistă şi nu da înapoi. Locurile de muncă sunt din ce în ce mai rare, iar cele bune aproape inexistente. Nu te baza pe promisiunile în doi peri, mai ales dacă aparţin unor negociatori. Afacerile se bazează pe încredere, nu pe false păreri, pe naivitate!
LEU Astazi te găseşte în postura plăcută nativilor zodiei să dea ordine. Şi asta chiar dacă eşti un subordonat mărunt, undeva pe la marginea organigramei. Nu neglija astăzi amănuntele, gândind numai „macro” şi în termeni generali, aşa cum eşti adesea tentat să o faci, ai mult mai multe şanse să rezolvi cu bine problemele dacă cunoşti multe amănunte. Dacă nu poţi ia ca aliat un nativ de Fecioră - „regele detaliului”. Foarte bune rezultate în domeniul familiei şi al relaţiilor sociale. Ziua îţi este favorabilă, dar nu trebuie să forţezi. Perioada este, de asemenea, favorabilă pentru începerea unor proiecte sau afaceri noi, dar numai după un bilanţ adevărat, mai ales în faţa oglinzii.
FECIOARĂ O cunoştiinţă, un prieten mai vechi, pe care aproape că îl dăduse-i uitării, te caută astăzi pentru ca să-ţi facă o propunere interesantă, dar sunt prea multe lucruri neclare ca să accepţi imediat. Atenţie mare la ce spuneţi şi mai ales cui spuneţi. Fecioarele şi flăcăii sunt foarte harnici şi mari amatori de adevăruri fundamentale dar nu prea au tact sau diplomatie când să le folosească. Adică nu reuşesc întotdeauna să puncteze şi să câştige partida. O anumită curăţenie sufletească îi impiedică să se folosescă de oameni – atenţie, cineva va încerca să se folosească de bunele tale intenţii. Trebuie să ai încredere în promisiuni, dar să nu te implici total. Ceva surprize plăcute. Păstrează-ţi zâmbetul pe buze, ciripeşte în continuare bârfe mondene şi vei fi cel mai apreciat.
BALANŢĂ Evită nerăbdarea şi graba, mai ales în ultima parte a zilei. Este posibil sa primesti niste vesti si sa te nelinişteşti din cauza unor probleme cu proprietăţi şi/sau moşteniri. Totul se rezolvă cu bine, din fericire, dar nu astăzi. O zi dedicată in special lucrărilor urgente în care vei risipi multă energie. Laşi pe planul doi lucrurile importante. O să vezi peste câteva zile dacă ai făcut bine, sau rău. În această perioadă trebuie să dai dovadă de o oarecare hotărîre în ceea ce spui şi mai ales în ceea ce faci. Atenţie la regimul alimentar şi la băuturile reci.
SCORPION Oboseala din ultimele zile s-a aşternut peste stratul gros al altor nopti nedormite, asa ca astazi este bine să te odihneşti cât poti mai mult, sigur după orele în care îţi desfăşori activitatea. Astazi poti finalizeza în condiţii bune afacerile care ţi-au dat atâta bătaie de cap. Conjunctura indică prieteni noi şi petreceri reuşite, dar neconsistente. Veşti de departe, vezi de e-mail, reţea de socializare sau mai prozaica cutie de scrisori. Sănătatea nu-ţi este afectată, dar este bine să fii prudent, mai ales la alimente şi băuturi spirtoase. Eşti îngândurat şi pari că te gandeşti numai la tine şi prea puţin la cei din jur, provocând comentarii. Incearcă să-i consideri şi pe ceilalţi importanţi.
SĂGETĂTOR Evident, o zi de care te-ai lipsi. Intri greu în ritm şi ţi-e somn toată ziua. Te dezmeticeşti abia spre seară. Ai uitat ceva? Pentru un procent dintre Săgetători care s-au trezit din reverie este o zi favorabilă pentru făcut cumpărături aşa cum le place lor. Nu cheltui prea mult, stabileşte-ţi o sumă de la inceput. Limitează cheltuielile la strictul necesar. Însă, puţinii nativi care posedă talente au o perioadă de creaţie foarte bună. Ziua de azi poate aduce unora dintre nativi şi o îmbunătăţire a situaţiei materiale. Nu te implica în conflicte deschise cu Gemenii sau Berbecii.
CAPRICORN Stelele iţi indică o mare energie vitală şi o carismă la cote maxime, aşa că foloseşte-le pe amândoua în relaţia ta de dragoste! Iţi place viaţa senină şi senzuală. Inconjoară-te de lucruri placute, de artă bună şi de mobilă veche. Sau, du-te la un muzeu! Că doar nu ai bani de „vintage”. Pe seară, vizită la rude sau la părinţi. Multe vorbe bune, care iţi fac multă placere, din partea unor persoane rezervate de obicei. Astăzi eşti foarte generos. Eşti mulţumit de bucuria pe care o faci celor din jur, nu ai nevoie de prea mult ca să fii fericit. Primeşti în schimb, ca răsplată, mici gesturi plăcute facute de cei dragi, sau de colegi, fară vreun motiv anume, ci ca răsplată pentru bunul tău simţ.
VĂRSĂTOR Un aspect particular al stelelor fixe te invită la mai mult calm şi la practicarea unui hobby legat de ştiinta sau tehnologie. Îţi place muzica bună şi lucrurile de calitate şi nici astăzi nu faci rabat la stadardul tău. O zi bună, dacă vrei tu să fie aşa. Liberul Arbitru astăzi prevalează faţă de Destin. Poţi să iei masa cu prietenii, poţi să te duci la sală, sau la un spectacol, sau pur şi simplu să te simţi foarte bine, acasă, cu căţeluşul sau pisica. Concentrează-te azi pe relaţiile tale sentimentale, pe trăirile şi simţămintele tale.
PEŞTI Trebuie să dai dovadă de calm, toleranţă şi răbdare pentru ca să anulezi aspectele mai puţin favorabile care influenţează semnul zodiacului. In orice caz nu te poţi baza pe nici un ajutor : rezolvă problemele singur(ă). Informaţiile contradictorii creează probleme. Planifică un pic. Gîndeşte-te la viitor ca la un lut pe care poţi să-l modelezi după bunul plac. Femeile devin importante pentru tine, evenimente legate de femei, de genul feminin, în general, de orice sex ai fi. Cu dragostea stai bine dar poţi sta şi mai bine dacă eviţi reprosurile şi discuţiile în contradictoriu. Mai pe seară, evită graba, nervozitatea – nu uita că tu eşti stăpînul jocului. Nu te coborî la nivelul bîrfelor. Iartă, dar nu uita! Decât să te enervezi, mai bine un cântec vesel să fredonezi!