HOROSCOPUL LUI DOM’ PROFESOR 30 decembrie 2022. Scade prețul benzinei

Ce a fost greu, a trecut, începi să găseşti soluţii pentru probleme! Pentru strategiile tale de viaţă. În perioada sărbătorilor de iarnă nu mai eşti confiscat de cotidian, ai timp pentru tine!

30 decembrie

 

 

 

Pe 30 decembrie s-au născut împăratul Titus, Rudyard Kipling, Ben Johnson, Ion Gorun, Maria Alexandru.

 

Nimic în calendar, doar Sfinţii de serviciu Leon, Anisia şi Teodora din Cezareea şi iar nimic în "Kalendar"!

 

Mulţumesc mult, mulţumesc din inimă, tuturor celor care mi-au urat cele bune cu ocazia Naşterii Domnului şi continuă să mă felicite pentru Anul Nou.

 

Mereu în slujba domniilor voastre!

 

Mă gândeam că stabilirea Anului Nou pe 1 ianuarie pare a fi total ilogică şi fără niciun suport religios sau cosmic, spiritual sau material. Nu se potriveşte cu nimic, nici în calendarul iulian, nici în cel gregorian. Şi nici în vechile calendare din antichitate.

 

Anul Nou a fost stabilit la trecerea secundei de la ora 24:00 din noapte de 31 decembrie, ca o sărbătoare nouă, laică, eliberată de orice religie, mit sau legendă! Un început nou, o resetare necesară pentru oamenii liberi, senini şi cu cugetul curat. Dar, mai bine citiți, sau recitiți  https://evz.ro/horoscopul-lui-dom-profesor-europa-si-crestinismul-in-viziunea-unui-europarlamentar.html sau https://evz.ro/concertul-de-anul-nou-a-fost-salvat-de-ebu-horoscopul-lui-dom-profesor.html

 

Așa cum v-am obișnuit iată câteva informații despre Cehia. Da, vă răspund domniilor voastre, primesc în continuare informații din Polonia, dar din nefericire sunt cu embargou, privesc mai ales seretosul domeniu militar. Iată:

Președinția cehă a UE: buget total de 2,3 miliarde CZK

Cheltuielile Președinției cehe a Consiliului UE s-au ridicat la aproximativ 2,3 miliarde CZK (aproximativ 92 milioane EUR) în acest an, potrivit directorului departamentului guvernamental al Președinției UE, Alice Krutilová.

14 evenimente majore au avut loc la Praga în timpul președinției, în timp ce peste 300 de evenimente mai mici au fost organizate în toată țara, inclusiv 273 în capitala Cehiei. Peste 1.600 de întâlniri oficiale au avut loc la Bruxelles.

Republica Cehă prezidează Consiliul UE din iulie. Suedia va prelua din ianuarie.

India: întâlnire diplomatică la Viena în format Slavkov

Ministrul ceh de externe Jan Lipavský se va întâlni lunea viitoare cu ministrul indian de externe Subrahmanyam Jaishankar, precum și cu omologii săi austrieci și slovaci.

Cehia, Austria și Slovacia, care formează împreună formatul Slavkov, se vor întâlni la Viena pentru discuții. Domnul Lipavský a vorbit ultima dată cu domnul Jaishankar în iunie, în timpul vizitei sale la Praga. Săptămâna trecută, șeful diplomației cehe a declarat agenției de presă ČTK că o viitoare vizită în India este una dintre prioritățile pentru anul viitor.

Combustibil: prețuri mai mici la pompă

Prețurile combustibililor din Cehia au continuat să scadă, benzina fiind acum la cel mai scăzut preț din ultimele 11 luni. Prețul mediu al unui litru de benzină Natural 95 este acum de 36,14 CZK (aproximativ 1,44 EUR) pe litru. Prețul mediu al motorinei a scăzut, de asemenea, la 37,69 CZK pe litru, cel mai scăzut de la sfârșitul lunii februarie.

În ultimul an, prețurile carburanților au atins maxime istorice în urma războiului NATO-Rusia din Ucraina. Benzina era cea mai scumpă la sfârșitul lunii iulie și începutul lunii august, când prețul mediu era aproape de 48 CZK pe litru. Prețul motorinei a fost cel mai ridicat la mijlocul lunii martie, când un litru costa în medie aproape 49,60 CZK.

Prezidenţiale: Peste 14.000 de cehi s-au înscris pentru a vota în străinătate

Municipalitățile din Republica Cehă au început joi să elibereze cărți de alegător celor care doresc să voteze în afara circumscripției lor la alegerile prezidențiale din ianuarie. Cardul oferă dreptul de a vota într-una dintre cele aproximativ 15.000 de secții de votare din Republica Cehă și din străinătate. Cehii care locuiesc în străinătate pot obține, de asemenea, un card de la Ambasada Cehă din țara lor de reședință. Potrivit Ministerului de Externe, 14.370 de cetățeni cehi s-au înscris pentru a vota la alegerile prezidențiale la ambasade.

Joi este, de asemenea, termenul limită pentru care municipalitățile vor anunța adresele secțiilor de votare unde oamenii pot vota, deși acestea, în general, nu se schimbă.

Pe Dimineața Astro(logilor)nomilor s-a discutat exact despre ce a scris subsemnatul ieri, despre constelația Starlink. Astronomii din cameră sunt revoltați de imbecilitatea jurnaliștilor și ca să fim cinstiți și a unor colegi. Nici unul dintre cei prezenți nu a  fost jenat în observațiile științifice, cu diferite telescoape, de către sateliții lui Elon Musk. După cum nu au fost jenați până acum de miile de sateliți spioni, militari. Spațiul este într-adevăr atât de necuprins încât miile, zecile de mii de sateliți nu contează. Inclusiv resturile unor nave sau sateliți scoși din funcțiune. Gunoiul spațial. Și în acest domeniu s-a exagerat nepermis, căutând cu orice preț panica și senzaționalul. Mai devreme sau mai târziu TOȚI sateliții vor cădea înapoi, pe Terra, marea majoritate consumându-se, prin ardere, în atmosferă. Probabilitatea de a fi lovit un om de către un rest spațial artificial este de 190 de ori mai mică decât ca aceiași personă să fie lovită de un meteorit natural. Din câte știu niciun om nu a fost lovit de un satelit. Decât în filme (”Gravity”, parcă?).

 

Întotdeauna v-am spus-o pe cea dreaptă și adevărul așa cum l-am descoperit, așa că nu trebuie să vă mirați când spun pentru a mia oară că mâine este o nouă speranță, o altă șansă, o altă zi!

 

 

HOROSCOP    30 decembrie 2022

 

BERBEC  Ziua de astăzi este sub semnul grupului social din care faci parte. Familia, prietenii, parteneriatul etc. Poate fi și serbarea Anului Nou, la birou, serviciu, unde muncești, sau înveți, sigur dacă nu ești în vacanță! Stelele spun să laşi încapaţânarea şi să te pregătești să te distrezi cât poti de Revelion, pentru ca 2023 iti aduce noi prilejuri de afirmare. Ziua de astăzi aduce unora dintre nativii din  Berbec o schimbare în bine. O veste bună despre unii membrii ai familiei, veste de departe. Nu ai de ce să-ţi mai faci griji, totul este bine. Mare atenţie la băuturile reci, sau cu ghiaţă şi la durerile de dinţi, aşa, pentru echilibru!

 

TAUR  Începi să crezi că toate eforturile făcute de-a lungul anului nu au fost degeaba. Ești privit ca un om pe care prietenii se pot baza și la petreceri – ai multele invitații la Revelion! Făcând bilanțul anului 2022, mici sau mai mari succese îţi lumineză sufletul. Ai mare nevoie de aceste confirmări ale valorii tale ca să-ţi întăreşti încrederea în forţele proprii. Mâine seară, de Revelion sunt favorizate vizitele şi întâlnirile cu prietenii şi rudele, reuniunile de familie. Vestea buna este ca problema care te preocupa de atâta timp se poate rezolva repede, iar vestea rea este că nu depinde de tine.

 

GEMENI  Atitudinea şi comportamentul îţi convin de minune. Ale tale şi ale celor din jur. Ai un horoscop bun, o conjunctură favorabilă. Nu-l strica! Astăzi, mai totul este un prilej de bucurie! Ai dorit un Revelion mai deosebit, si iata, stelele ti-au indeplinit dorinta. Atentie la posibile intarzieri si reprogramari. Mâine seară, de Revelion, sunt posibile din nou mici probleme în familie, cu prietenii, anturajul. Probleme de organizare, de timing etc. Trebuie să ajuţi un prieten sau o prietenă. Nu cu bani, nu în primul rând, ci cu solidaritate, o vorbă bună şi un sfat competent. Nu trebuie să-ţi faci atâtea gânduri pentru orice amănunt!

 

RAC  Evadează din cotidian, rupe obişnuitul. Ai nevoie de o resetare psihică, de o bornă clară între ce a fost şi ce o să fie. Pentru asta sunt sărbătorile de iarnă, bucură-te, fă parte din ele! Se apropie Anul Nou, iată, mai este doar o zi -  stresul este în creşte, pentru tine este însă foarte important. Fie că este o „întâlnire” importantă, fie că ai un prag în viaţă, sau o reuniune de familie, sfatul meu este să te grăbeşti încet astăzi și mâine, dar și în noaptea de Revelion. Festina Lente cum spuneau romanii, strămoşii unora dintre noi.

 

LEU   Mai încet, nu te grăbi, nu te repezi! Ultima zi de lucru din 2022 se anunţă densă, dar şi cu surprize plăcute. Planurile tale se derulează bine, se profilează o perioadă plină de distracţii!  O veste bună sau folositoare. Dacă pleci undeva atenţie la bagaje! 2022 a fost un an bun pentru tine. Ai avut şi necazuri, dar pe total nu ai de ce să te plangi. 2023 poate va fi un an şi mai bun! Nu te lăsa copleşit de rutina zilnică, căută să te distrezi şi să legi noi prietenii, odata pe an este noaptea in care nu se doarme şi se gândeşte de bine, visuri şi iluzii pentru o lume mai bună – mâine este Revelionul. Uită-te bine în jur. De obicei oamenii de calitate nu sar în ochi, nu sunt la modă şi bogaţi, dar strălucesc prin vorbe şi faptele bune!

 

FECIOARĂ  Îţi faci gânduri, vrei să ai mai multă libertate personală. Să faci ce îţi place, nu ceea ce trebuie! Eşti detaşat, relaxat, orizontul tău se limpezeşte şi ţi se uşureaza sufletul! E bine... Mai ai mici detalii de aranjat pentru Revelion. O schimbare este necesară, dar mai trece ceva timp până să te hotărăşti. Dorinţa de a avea tot timpul pace şi armonie nu te lasă să iei măsuri mai radicale. Crezi că eforturile tale din 2022 vor rodii in 2023. Mâine seară, de Revelion trebuie să te fereşti de mişcările bruşte. Drumurile nu sunt indicate, mai ales nu trebuie să te prindă Anul Nou pe drum!

 

BALANŢĂ  Trebuie să analizezi figurile noi din lista cu invitaţi de Revelion. Probabil că eşti pe drumul cel bun, dar trebuie să te concentrezi mai mult şi să fii atent la detaliile sociale. Anul care se sfârşeşte mâine a fost un succes financiar, şi nu prea, dar ai supravieţuit. Oricum, nu te plângi prea tare pentru ca viitorul iti apare în roz! Penultima zi a anului 2022 este favorabilă mai ales sub aspect sentimental. Dacă ai de convins de ceva, pe cineva, cumva din familie, sau din anturaj - astăzi este ziua. Sfatul meu este să nu pleci în nicio călătorie, excursie, deplasare, expediţie etc – nu ai chiar o conjunctură favorabilă!

 

SCORPION   Ce a fost greu, a trecut, începi să găseşti soluţii pentru probleme! Pentru strategiile tale de viaţă. În perioada sărbătorilor de iarnă nu mai eşti confiscat de cotidian, ai timp pentru tine! Surprizele se ţin lanţ, şi din fericire, sunt numai din cele placute. Astăzi ai o veste foarte buna de departe, care te surprinde plăcut! Revelionul de mâine seară, indică stelele, cu familia şi prietenii! A fost un an greu pentru tine, dar plin de satisfactii. Așa că nu te zgârcești la marca de șampanie şi la cel mai scump tort. Atenţe la frig şi la alunecatul pe gheaţă, unde este ghiaţă! Astăzi problemele Scorpionilor par să să devină mai serioase. Pentru că tu le consideri aşa!

 

SĂGETĂTOR  Calculează riscurile înainte de a te arunca cu capul înainte într-o excursie dificilă, sau un drum lung şi primejdios. ”Iarna nu-i ca vara”, a spus-o un "clasic în viaţă". Şi are dreptate! Fi selectiv şi reţinut în promisiuni, mai ales nu promite nimic pe termen lung. Pe de alta parte nu exagera cu analiza si sinteza. Cel mai adesea lucrurile sunt dezarmant de simple. Procesul acesta filozofic trebuie să dureze astăzi, mâine și fix până te aşezi la masa de Revelion. Apoi – petrece! Evită deciziile care duc la schimbări majore. Eşti agitat şi obosit, prea solicitat de toate problemele ca să ai timp şi pentru tine. La anul!

 

CAPRICORN   Ultima zi de lucru a anului dedic-o bilanțului profesional. Vezi ce ai făcut bine, unde ai greșit, cum să-ți îmbunătățești calitatea vieții în anul care vine. Contabilitatea carierei tale! Dar, ca întotdeauna, ai emoţii inainte de Anul Nou. Ai terminat toate cumparaturile, dar si banii! O veste te face atent şi îți oferă un subiect de meditatie. Te simti bine!  Nu forţa şi nu lua hotărîri importante mai ales în ceea ce înseamnă afacerile în familie - gen nu invita persoane necunoscute familiei. Atenţie mărită să nu pierzi sau să ratăceşti un obiect, cheile, sau Doamne fereşte – portofelul!

 

VĂRSĂTOR   Nu ai chef decât de cumpărături pentru cadouri de Revelion. Este foarte bine, dacă ai bani suficienți. Oricum, în ultima zi de muncă, dacă nu ești în vacanță, poți să primești o veste bună! Vezi de tacâmuri și fețe de masă - urmează să faci mâine seară un Revelion memorabil şi trebuie să faci loc viitoarelor pete de vin roşu şi de maioneză! Veşti bune spre sfîrşitul zilei. Amână pentru la anul ce nu poţi rezolva. Invenţiile sau inovaţiile, tehnologiile de vârf atît de dragi nativilor zodiei, nu sunt întotdeuna recomandate. Nu încurca tehnologia cu sentimentele. Excesul de tehnică ruinează relaţiile dintre oamen. Foloseşte-ţi imaginaţia bogată, nu pentru a găsi motive şi justificări, ci ca să-ţi faci viaţa mai plină şi interesantă.

 

PEŞTI   Atmosfera este armonioasă, Spiritul Crăciunului încă dăinuie. Evită mișcările bruște, la propriu și la figurat și totul poate să fie bine. Nu promite nimic la acest sfârșit de an complex! Un pic de melancolie, de amintiri, visuri pentru viitor, nevoia de prieteni în jurul tău, iţi dau forţa să faci ultimele cumpăraturi pentru un Revelion strălucitor de mâine seară. Neapărat, şampanie! Nu trebuie să te nemulţumescă faptul că mai toată săptămâna trecută nu prea ai înaintat cu activitatea ta. Nu ai făcut mare lucru, să fim drepţi! Totuşi “drumul de o mie de leghe începe cu un pas” spune înţeleptul. Continuă încet, dar sigur, la anul! Atenţie la schimbările de temperatură şi presiune atmosferică şi mai ales fii atent cu ce te încalţi!