Ai dori să-ţi discuţi problemele personale cu cineva de încredere. Totuşi, în această zi de miercuri, muncește, apoi relaxează-te, poate distrează-te puţin - lasă confesiunile pe altă dată.
23 august
Pe 23 august s-au născut Gene Kelly, Harry F. Guggenheim, Rita Pavone, Andrei Pleşu, Ion Biţan, Mircea Iorgulescu, Paul Everac.
În calendarul creștin-ortodox, pe 23 august sunt Sf. Lup şi Irineu.
Tradiţional, în ”Kalendar”, Martirul Lupu. Se ţine cu stricteţe pentru a nu supăra pe strămoşul lup. Pamfile, 1997, p. 224. „Numele martirului Lupu a fost asociat firesc animalului de pradă”. Antoaneta Olteanu, Calendarele poporului român, pagina 377.
Julius Lips, (Obârşia Lucrurilor) marele savant german, spune că omul primitiv, primitiv tehnologic, dar la fel de capabil emoţional ca şi oamul de astăzi, admira Natura, puterea furtunii şi a trăsnetului, energia fiarelor, ordinea cosmosului şi misterul stelelor.
Dar ceva l-a atras şi la mirat pe omul din paleolitic: lupul. Organizarea lupilor, haita, care respectă întotdeauna o ordine strictă şi avantajoasă, cu lupul alfa în frunte, urmare unor „alegeri”, sistemul eficient de vânătoare colectivă. Un model social pe care omul l-a imitat imediat, mai ales în organizarea vânătorii, apoi şi în trib. Iar astăzi, în partidele politice!
De aici până la „totemul lup”, „strămoşul lup” şi „fratele lup” nu a mai fost decât un pas. Lupa Capitolina, simbolul Romei, lupoaica care a salvat pe Remus şi Romulus. Steagurile dacice, care erau o carte de vizită: „atenţie, noi suntem lupii!”.
Într-o ţară unde sunt nu mai puţin de 42, unii spun 54, câte săptămâni sunt într-un an de zile, de sărbători anuale legate de lupi, unii dintre noi, străini de români, alții cu gândire viciată, poate musulmană, îşi bat joc şi vor să omoare cu cruzime „replicile”, substituţii de lupi, căţeii noştri cei de toate zilele, cel mai bun prieten al omului. Accidente cu căței, se întâmplă, sunt accidente, întâmplări nefericite, nu este o regulă. Accidente se întâmplă zilnic, în fiecare zi câțiva oameni sunt striviți de mașini, numai în România. ”Eutanasiează” cineva mașinile?
"Evenimentul Zilei" din ziua de 23 august 1944 a fost anunţul făcut de Rege la postul de radio naţional (mesaj înregistrat la Palat și difuzat la ora 22) în care spunea că România iese din război de partea Axei şi se alătură Aliaţilor. Surpriză pentru unii, confirmarea intrigilor pentru alţii.
În dimineaţa zilei de 23 august 1944 tanchiştii americani ai lui Patton și o brigadă de canadieni au aşteptat patru ore la marginea Parisului ca brigada de tancuri a lui Leclerc să-şi facă apariţia, după cum avea ordin direct. Până la urmă Sherman-urile francezilor au apărut, dar era evident că trecuseră prin multe lupte la chermezele de eliberare, organizate în orăşelele de pe drum. Foarte normal! Până la urmă escortaţi atent de americani, francezii eliberează Parisul! Oh, la, la!
Eliberarea Parisului a prilejuit și un duel celebru dintre un tanc ”Sherman Firefly” canadian și un tanc german ”Panther II”. Fiecare vehicul de asalt se găsea la un capăt al Champs-Elysee. Germanul în fața Obeliscului de la Luxor, în Place de la Concorde, canadianul manevra încet în fața Arcului de Triumf. Cele două blindate erau oarecum echivalente ca blindaj și putere de foc. Dar niciunul dintre comandanți nu a îndrăznit să comande deschiderea focului de frică să nu distrugă monumentele celebre și să intre în istorie ca un jeg iconoclast.
Pe atunci oamenii mai aveau rușine. Francezii urmăreau cu îngrijorare de pe străzile laterale și din spatele draperiilor ferestrelor închise cum canadianul s-a adăpostit sub Arcul de Triumf iar germanul era aproape lipit de Obelisc. Trece un minut, două, zece, un sfert de oră, nimeni nu trage, nimeni nu mișcă. Plin de sudoare comandantul tancului canadian îi cere mecanicului ghidul Parisului, un Guide Bleu. Acolo află că între Arcul de Triumf și Obeliscul de la Luxor sunt exact 1.890 de metri. Spune tunarului să încarce tunul de calibrul 76,2 cu un proiectil percutant, fără focos, ochește cu multă grijă... și trage! La bubuitură, se spune că toți francezii și-au acoperit ochii cu mâinile.
Dar proiectilul șuieră și... se înfige în blindajul gros de 10 centimetri al tancului german, ca o scobitoare într-o măslină, avea să spună un martor ocular. Militarii germani erau veterani care au înțeles imediat avertismentul, așa că au ieșit din tanc cu mâinile în sus strigând ”Hitler kaput!” ceea ce nu era departe de adevăr. Francezii au năvălit ca să le strângă mâna și să îi bată pe spate pe nemți. A venit și tancul canadian care, canadienii au suferit același tratament prietenos.
O fotografie de epocă îi arată pe canadieni, germani și pe francezii maquisarzi stând pe bordură pe Champs-Elysee și mâncând cârnați și pâine cazonă, ca la un pic-nic. Nemților li s-au adus haine civile și canadienii i-au făcut scăpați în peisaj. Probabil că au ajuns în Argentina, în Kleine Deutshland, evitând prizonieratul și lagărul.
O poveste frumoasă, nu știu cât de adevărată, dar care spune că, dacă, în orice împrejurare, chiar în război, rămâi om și respecți valorile morale și istorice, ai numai de câștigat.
Vârsta și experiența îmi spun că ieșire României din război și cucerirea Parisului de americani, în aceiași zi, nu pot să fie evenimente separate, a existat o legătură, cineva le-a dirijat.
Vedeţi, în vara anului 1944 nu se mai punea problema cine va câştiga războiul în Europa, ci cine vor ajunge primii la Berlin, occidentalii, sau sovieticii!
Americanii comiseseră încă o greşeală istorică, dintre multele lor greșeli, după părerea lui Robert McNamara. Considerându-i pe sovietici mai rudimentari decât erau, au pompat prea multă tehnică de luptă, combustibil și materiale către URSS. Doar 7,8% din cele trimise din SUA şi Canada au fost distruse de germani. Celebrele submarine U-Boot nu au fost deloc eficiente, doar subiecte pentru filme de război! Bun, a fost și o afacere bună, sovieticii plăteau în aur, iar Unchiul Sam nu rezistă la așa ceva!
Ruşii au avut ingineri excelenţi. Cum venea "ceva bun" din State, întâi îl demontau bucăţică cu bucăţică, perfecţionau cât puteau şi apoi trimeteau planurile spre execuţie la uzinele lor de dincolo de Urali, mult înafara zonei de acţiune a bombardierelor germane. Dar tancul T-34, avionul de vânătoare La-5, IAK-urile și Katiușele au fost creația sovieticilor, ce este al lor, este! Cu toate că T-34 a fost un proiect comun, germano-sovietic, din anii 30.
Aşa că Armata Roşie dispunea în vara anului 1944 de o tehnică superioară de luptă şi avea avantajul numeric. Mitul cu superioritatea tehnică germană a fost doar propagandă.
Ce să facă Regele şi clasa politică de atunci, care evident nu era cu nimic mai bună decât acum?
Alternativa era transformarea României în teatru de război, până când occidentalii ar fi binevoit să ajungă la Berlin. Câţi români ar fi pierit? Un milion, două, trei, zece? Câte oraşe ar fi fost distruse complet? Zece, o sută, trei sute? Dacă americanii s-ar fi apucat să "experimenteze" bomba atomică în Carpaţi? Doar aşa, să vadă cum funcţioneză, pentru că cei care au fabricat-o au făcut-o pentru Europa, nu pentru Japonia!
Cu datele pe care le aveau atunci, la 23 august 1944, Regele şi şefii politici au făcut ceea ce au făcut. Bine, rău? Nu aveau de unde să ştie de celebrul şerveţel de hârtie cu 90% influenţă rusească, 10% occidentală. Şi chiar dacă ştiau ce puteau să facă? Soarta Aurei şi a Argentinei!
În piesa de teatru scrisă de occidentali, românii trebuiau să se sacrifice, Regele și Mareșalul, ținându-i pe sovietici blocați în trecătorile Carpaților, poate și șase luni de zile. Ceea ce nu luaseră în calcul strategii din Vest a fost că lovitura principală a sovieticilor a fost în Nord, unde nu erau bariere naturale decât câteva fluvii și mlaștinile poloneze. Așa că degeaba i-au reproșat Regelui tot felul de prostii și nu l-au ajutat după 1947. Și mai sunt nefericiți care o fac și în ziua de astăzi. Să-i fi văzut pe ei, ei ce brânză ar fi făcut? De fapt, ce brânză au făcut acum, când au avut ocazia?
Vă întreb, astăzi ştim o mulţime de lucruri datorită presei, despre cum suntem furaţi ca naţie, cum suntem colonizaţi, cum suntem şterşi din istorie, cum se golește țara de oameni, cum ne invadează musulmanii, cum suntem împinși în război fără voie - face cineva ceva? Haide, să lăsăm... că mă enervez şi nu-mi dă voie medicul meu să mai iau Tylenol!
Amintirile mele despre 23 August se leagă de defilări. Am defilat, în costum de pionier și bascheți albi, dați cu cretă, cam cât a trăit Gheorghe Gheorghiu-Dej. Poate unde era prieten cu tataie Pascale, proprietarul și negustorul din Obor. V-am povestit și altă dată despre această prietenie, dintre un mare comunist și un mic burghez din Obor, asociat cu Malaxa și Predoleanu. De fapt am defilat cât timp am fost copil, până am deschis ochii. Știți bancul, nu?
Bulă vine la școală și declară tovarășei învățătoare: ”Tovarășa, pisica mea a fătat șase pisoi și toți sunt comuniști!” ”Bravo, Bulă!” a spus învățătoarea, cu jumătate de gură. Peste un timp învățătoarea își aduce aminte de pisoi și îl întreabă pe Bulă ce mai fac micuții blănoși. ”Foarte bine, doamnă, doi sunt comuniști!” Învățătoarea mirată dar și îngrijorată, întreabă ce s-a întâplat cu ceilalți patru pisoi. Bulă răspune: ”O duc foarte bine, dar au făcut ochi!”
Defilarea mai avea ceva interesant. După ce se rupeau coloanele de demonstranți, după Piața Aviatorilor, pe traseu erau mese cu de ale gurii. Nouă, copiilor, ne dădeau pe gratis. Nu o să uit niciodată gustul cremvuștilor cu muștar și chifla albă, pufoasă. Acum 60-65 de ani, mâncarea avea gust și miros. Acum nu știu ce s-a întâmplat, odată cu OMG și supermarketurile, alimentele și-au pierdut gustul. Nu, fac un păcat, mai am găsit ceva cu gust original. Nu o să vă spun unde și cum, nu fac reclamă nimănui, am găsit salam de Sibiu, făcut după rețeta originală, cu gustul de acum 60 de ani! Ce plăcere rară, ce de amintiri! Și o brutărie care face exact pâinea Turist, cu chimen, tot ca acum 60 de ani.
Acum, că tot vorbeam de eliberarea Parisului, o să văd un film vechi de război ”Arde Parisul?” cu un Alain Delon, tânăr, tânăr, un adolescent și cu toți actorii mari europeni din acea vreme, anul 1966, iar de peste ocean Kirk Douglas și Glen Ford. In film joacă și superba Leslie Caron, cea care a devent simbolul casei de film ”Columbia”. Se făceau filme bune...
Sau poate, mai curând, o să revăd un film din anul 1971, ”Serata” Malvinei Urșianu, cea pe care o consider, poate, cel mai important om de film din România din toate timpurile. Plecată dintre noi, modestă și reținută, ca o mare regină a filmului, cu un record de Guinness, zece filme de autor. Pe 6 august am comemorat opt ani de când a plecat într-o lume mai bună, să facă filme de autor cu subiecte din Paradis. Se duc valorile noastre, cine le înlocuiește? Bună întrebare!
Un singur lucru doream să vă mai amintesc. Nu-l găsiți în ”Istoria loviturilor de stat în România” a lui Alex Mihai Stoenescu. Faptul că cele două lovituri de stat din România au fost date în prima zi a unei zodii. În 1944, în Fecioară, iar în 1989 în Capricorn. Interesant...
Dar nimic nu este definitiv, în infinit și moartea moare, așa că avem speranță, atâta a mai rămas pe fundul cutiei Pandorei și o inscripție într-o carte care spune că mâine este, în definitiv, o altă zi!
HOROSCOP 23 august 2023
BERBEC Eşti supus la două influenţe importante şi opuse. Dar, îţi oferi o perioadă de odihnă şi reflecţie pentru că nu ai nicio obligaţie asumată mai înainte, doar treburile cotidiene, obișnuite. Mici schimbări, o întâlnire care îţi face plăcere şi una nu prea. Începe să se contureze un nou concept, o nouă idee sau un nou tip de proiect. Dă-i înainte cu talent, ceva trebuie să iasă! Sănătatea este bună, dar atenţie la durerile de cap - nu lăsa să-ţi ruineze buna dispoziţie. Unii dintre berbeci pot primi veşti bune de la parinti sau de la rude, în general, in legatura cu o sarbatoare sau o mare reuniune de familie. In orice caz poţi primi o veste sau o informaţie care iti face placere.
TAUR Conjunctura te sfătuieşte să-ţi exteriorizezi emoţiile şi sentimentele, nu să le reprimi. „Când ai ajuns la capătul a ceea ce trebuie să ştii, eşti la începutul a ceea ce trebuie să simţi!” Zâmbeşte şi nu da replica imediat. Trebuie să fii conservator şi să refuzi ceea ce nu este conform vederilor tale. Azi ai chef sa maninci ceva special. In lipsa unor alte satisfactii, dar nu te pacali singur ca poti sa slabesti mancand obisnuit! Mai bine du-te intr-un parc cât mai este timp frumos şi aleargă un pic. Sau nu mai mânca aşa de mult, odată!
GEMENI Un timp pentru evaluarea unor sentimente - după program scurte ieşiri la plimbare în oraş, sau mici vizite, cumpărături, dar nu aştepta foarte mult, mai ales de la cei cu care te întâlneşti. Daca ai putin umor azi, o sa constati ca nu ai dat banii degeaba pe ţinuta ta cea nouă, de firmă. Chiar iti vine bine si te face mai suplu. Seara plăcută, favorabilă dragostei, cu cină cu lumânări şi cearceafuri de mătase. Astazi, armonia si echilibrul acestei veri încă toridă si steaua fixa Vega te ajuta sa-ti intelegi mai exact propria personalitate, limitele, calitatile si drumul pe care sa-l urmezi.
RAC Cooperarea şi armonia constituie aliajul stării de bine, astăzi şi poate mereu. Cei din jurul tău ştiu că poţi reuşi în ceea ce te-ai angajat, aşa că te sprijină cât pot şi ei. Îndrăznește! O zi de rutină, care te-ar plictisi dacă nu ar fi vestea de pe la ora prânzului. Pare a fi o mică criză, dar gestionează totul cu mare grijă, stelele arată că poate fi vorba de o păcăleală. Avand in vedere si luand in consideratie lumea asta nebuna, nebună, nebună ai renuntat la cura de slabire, dar o sa regreti amarnic la prima petrecere, sau în weekend când, poate, te duci la mare!
LEU Ai unele oportunităţi, prilejuri. Poţi, printr-o manevră iscusită, să-ţi serveşti interesele. Dar fă în aşa fel ca să nu fie evident pentru legumele din jurul tău. Nici nu e foarte greu! Evită astăzi discuţiile seriose şi strategice cu femeile. Cu un compliment bine plasat poţi schimba cursul discuţiei. Nu face eroarea fatala sa-ti subestimezi dusmanii, mai ales in dragoste, pentru ca daca calci pe dintii greblei, te loveste coada in cap! Seara relaxantă. Poţi să “vorbeşti” cu pisica sau căţeluşul tau. Uneori, dacă nu deseori, animăluțele sunt ai înțelegătoare și mai apropiate decât umanii.
FECIOARĂ Începând de azi îţi intensifici eforturile pentru ca să găseşti noi rezolvări la probleme. Eşti motivat şi vrei să păstrezi direcţia, fără să fii invadat de interesele celor din jurul tău. Este bine sa eviti, daca poti, subiectele cu caracter delicat. Lămureşte programul tău şi unele “răceli” cu partenerii fie că sunt de afaceri sau de amor. Fraza care „se poartă” este : “voi vă faceţi treaba voastră, eu mi-o fac pe a mea”. Şi se adugă : “O să avem cu toţii de câştigat”. Viaţa este o continuă succesiune de imagini şi iluzii... Poate este ziua ta de naştere şi chiar vrei să te bucuri de ea cum vrei tu - nu cum vor alţii.
BALANŢĂ În acestă perioadă realizezi că trebuie să cooperezi, să lucrezi în echipă. Nu îţi place acest lucru, eşti un individualist, dar trebuie să faci în viaţă şi compromisuri. Sigur, avantajoase! Nu da curs propunerilor extravagante, odihneşte-te şi relaxează-te. Nu apăsa pe acceleratorul vieţii când nu trebuie. Astăzi este una dintre acele zile. O carte bună sau un film interesant pot crea un climat confortabil. Nu te mai gândi la nimic, culcă-te devreme cu speranţa să visezi frumos şi colorat. Pentru că mereu şi mereu, mâine este o nouă zi...
SCORPION O zi de miercuri mai complicată, cu o senzaţie de "déjà vu". Dar ceva pare că nu e cum trebuie, vezi despre ce este vorba. O seară mai filosofică, în care te întrebi de ce ţi se întâmplă ţie. Ai avut timp suficient să reflectezi asupra celor întâmplate în ultimul timp şi este cazul să acţionezi. Nu imediat, dar după cum ştii morile zeilor macină încet... dar infinit de fin! Ceea ce s-a pierdut se va găsi. Regăseşti fie un obiect pierdut, fie ceva ce ai rătăcit, poate chiar sentimente sau trăiri. Evită incidentele domestice şi nu supralicita in discutiile cu anturajul la serviciu sau cu familia - dacă eşti înţelept şi stai acasă.
SĂGETĂTOR Ceea ce trebuia spus mai demult, poți să discuți în această zi. În familie, în duo, ieşi din rezerva ta, care să fim drepţi, nu te avantajează, şi poți să pui, diplomatic, lucrurile la punct. Se întâmplă lucruri, care te avantajează pe termen lung. Capacitatea ta de a te impune se traduce şi prin reciclarea unor idei vechi, sau emise de alţii, în concepte noi şi profitabile. Dedică ziua rezolvării problemelor importante, însă nu forţa în rezolvarea rapidă a unor situaţii. Lasă timpul să lucreze. Pe de altă parte dragostea ta cea mare are unele acorduri false şi supară la sentimente, de aceea ar trebui să te intrebi nu cât de mare e, ci pentru cât timp!
CAPRICORN Astăzi ai noroc, ţi se promit mijloace şi ajutor suficient ca să-ţi duci proiectele în derulare la bun sfârşit. Viitorul îţi apare în nuanţe de roz, dar nu te grăbi, fii metodic și precaut. Trebuie să-ţi rezervi mai mult timp pentru familie. Implică-te mai mult în rezolvarea problemelor domestice, lăsând la o parte orice altceva. Lucrul bine făcut este o recompensă consistentă. Urmează-ţi intuiţia, prima gândire, prima impresie. Astăzi lasă analizele sofisticate pe altă dată. Experienta acumulata, antrenamentul până la urmă, din discutiile avute in ultimul timp cu colegii şi cu rudele te avantajeaza sa fii elocvent si să ai ultimul cuvant.
VĂRSĂTOR Realizezi că ai relaţii ideale cu cei din jur, aproape de complicitate, te înţelegi din ochi, parcă ar exista o telepatie. Nici nu ştii cât eşti de norocos, dacă ţi se întâplă aşa ceva! O zi de cumpărături sau de călătorie. Nu-ţi fă nici un program, în aparenţă. Lasă lucrurile să se întâmple. Nu te baga inutil si neinvitat peste problemele altora, nu uita: câinele moare de drum lung si prostul de grija altuia ! Nu ai frică, pastreaza speranţa şi portile succesului sunt larg deschise pentru tine. Continuă să perseverezi pe drumul actual!
PEŞTI Ai dori să-ţi discuţi problemele personale cu cineva de încredere. Totuşi, în această zi de miercuri, muncește, apoi relaxează-te, poate distrează-te puţin - lasă confesiunile pe altă dată. Dedică ziua celor dragi, familiei, prietenilor apropiaţi, sau partenerilor de viaţă. Căldura sufletească şi investiţiile spirituale făcute astăzi vor aduce dividente plăcute în viitor. O informaţie în legătură cu nişte bani, dar nu spera că se rezolvă imediat. Toată ziua este sub semnul, care, de fapt nici nu este prea negativ, al amânării şi al întârzierii. Săracul Saturn este de vină, dar face şi el ce poate, nu este nimic personal, treburi cosmice!