Raporturi foarte bune cu semnele de pământ şi aer, dar atenţie la posibilele interpretări greşite făcute de semnele de foc şi apă. Sănătatea este bună şi nici banii nu te îngrijorează!
19 octombrie
Pe 19 octombrie s-au născut Auguste Lumiere, John Lithgow, Miguel Angel Asturias, Dumitru Almaş, Simion Mehedinţi.
O conjunctură complicată, zilele acestea. Mai calculez, mai iau informații, vă spun eu...
În calendarul creştin ortodox sunt Sfinţii: Proorocul Ioil, Uar, Felix, Eusebiu, Cleopatra şi Ioan de la Rila.
În „Kalendar” ultima zi de Lucini.
Am fost întrebat de unii dintre domniile voastre, dragi lupi, padawani şi hobbiţi, de ce amintesc unele personalităţi născute în ziua respectivă. Pentru că, este răspunsul meu, făcând parte din aceiaşi zodie, fiind născuţi în aceiaşi zi, au cel puţin o caracteristică în comun.
De exemplu, pe 19 octombrie s-au născut părintele cinematografului, un actor foarte bun, un laureat al Premiului Nobel pentru literatură, un scriitor care nu a premit premiile care i se cuveneau şi un geograf de excepţie. Ei bine, ce au avut în comun aceşti oameni?
Pe cei menţionaţi îi caracterizează, au în comun, o vedere de ansamblu, o imaginaţie, s-ar putea spune, volumică. Ei „văd în spaţiu”, au o ciudată perspectivă a realităţii. Altfel, sunt oameni aproape modeşti, normali şi la locul lor, amatori de lucruri frumoase şi de armonie, cum le stă bine Balanţelor, dar diferiţi în gusturi, alegeri şi carieră.
Care este criteriul după care aleg cele câteva personalităţi zilnice? Pe unii i-am cunoscut şi le-am făcut horoscopul, alţii îmi plac. Şi nu în ultimul rând vreau să demonstrez câte personalităţi de excepţie, în mai toate domeniile de activitate, avem şi am avut, noi, românii.
Cu toate că mai mulţi dintre domniile voastre au solicitat să precizez pentru fiecare personalitate cine este şi ce a făcut, aş dori să las cititorilor plăcerea descoperirii. Astrologia este şi educativă. Luați o enciclopedie. Nu, nu Wikipedia!
Pe 19 octombrie este ultima zi din cele trei zile în care se sărbătoresc Lupii, Lucinii, după numele Apostolului Luca, Luciu.
Lupii de Foc, în cursul anului, iau numele sfinţilor creştini. Lucini, Filipii... Ca să se arate puterea Lupilor, aidoma cu sfinţii. Legenda spune că Lupul Şchiop este şi avatarul Sfântului Andrei al României, nu numai întruchiparea în vis şi aivea a marelui rege Dromichete.
Mensa International, din care fac parte, ei mi-au publicat ”Enciclopedia Astrologiei” mi-a trimis o corespondență, evident, pentru a fi publicată. Ei știu că nu pot să-mi țin gura, pardon, tastatura. Mensa este un club elitist în care pot fi primiți doar cei cu un IQ mai mare de 130. În Mensa International sunt mulți cei cu IQ mai mare ca 140. Cel mai inteligent om de pe Pământ, de fapt cea mai inteligentă, este Marilyn vos Savant cu un IQ astronomic, de 228. Are și ea peste 70 de ani și coprofagii politic corect, ca să nu fie discriminare rasială, au scăzut punctajul Marilynei ca să fie egal cu al unui coreean și cu al unui negru. Bun, asta nu împiedică recordul de Guinness înscris în anul 1990.
În prezent, dacă am fost corect informat, nu mai este politic corect să ai un scor, 140, 180 sau 200. Testele spun dacă ești superior sau nu, ca inteligență, altora 98 de persoane. Se pare că nu se mai dau scoruri. Sună a școală Waldorf, cred că și Mensa s-a prostit. Ca să faci parte din Mensa națională, sau direct, Mensa International, trebuia să treci niște teste care măsoară inteligența fluidă. Eu am completat testele Stanford-Binet, care se pare că nu mai sunt actuale. Politic corect. Nu este vorba de educație, informație, dexteritate, sensibilitate, sau emoție. Nu, inteligența este capacitatea de adaptare, de a face conexiuni, de a înțelege rapid și complet o situație și a lua cea mai bună decizie.
Dar ce îmi scrie Mensa International, sub semnătura lui Satoki Takeichi, cel care și-a dat demisia acum câtva timp? Simplu, că lumea se prostește. Mensa, prin reprezentanțele naționle, a făcut mai multe teste, în vederea evidențierii a noi membri, 47 de teste în 22 de țări. Câți au trecut testele, câți au devenit membri Mensa, câți au dovedit că sunt inteligenți? Zero barat, niciunul. Ba candidații au mai făcut și scandal pentru că au achitat o sumă de rahat pentru teste, în România parcă este de 30 de lei, nu știu sigur, și au cerut banii înapoi! Japonezul este chiar comic la sfârșit:”... dragă frate, îți scriu ca să știi că în curând va deveni periculos să ai un IQ ca al tău, oricum, eu îmi dau demisia, lumea se prostește și fără mine...”
Anecdotic, sau, nu, o să fiţi surprinşi, dragi jupânițe și cinstiți jupâni, de cât de mulţi sunt cei care gândesc, sunt inteligenți, aici, în România. Dar, nu o fac la televizor!
Bun, în ultimul timp mă uit, aici, în România, mă uit în lumea largă. Monitorizez! A apărut o nouă modă. Să interzici! În 1968, în mişcarea hippy, era o lozincă care mi-a plăcut: „Este interzis, să interzici!”
Generaţia mea a fost marcată de mişcarea hippy. Chiar şi aici, în România. Acum se interzice orice. Să fumezi, să faci plajă în parc, să opreşti în dublu, să laşi căţelul liber, să scrii pe pereţi, să spui bancuri cu evrei, să vorbeşti despre legionari, să saluţi ca romanii, să cânţi „Deutscland Über Alles” sau „Tinereţe legionară” (mie îm place „Panzerlied” pe care îl fredonez mereu), să vorbeşti de rău o canalie, să conteşti holocaustul, să-ţi pictezi svastici pe motocicletă, să spui că musulmanii sunt nişte lifte păgâne spurcate, (bine că a spus-o boierul Djuvara, să-i dea bunul Dumnezeu loc de veci în biblioteca Lui), să, să, să... Sunt mai mult de 500 de interziceri!
În decursul istoriei, mai multe simboluri au fost asimilate cu filosofia unor popoare, sau grupuri, care au pierdut. De exemplu svastika nazistă. Dacă nemţii nu pierdeau războiul, ci îl câştigau, ar fi fost svastici peste tot. De fapt este un simbol foarte vechi, simbol solar, întâlnit la multe popoare din antichitate, în India, de exemplu. Dacă aţi fost în Sfânta Sofia, nu se poate să nu fi văzut tavanul din pronaos, tot acoperit de svastici. Mai nou, în România nu se mai folosește cuvântul ”tovarăș”. A fost compromis prin utilizarea mai înainte, în timpul Războiului Rece. Dar nici ”legiune, legionar”!
Nu putem să mergem cu interzisul în ritmul acesta! În curând o să ne înţelegem prin semne, pentru că toate vorbele şi simbolurile o să fie interzise, pentru că nu sunt politic corect! Este în „Cercul mincinoşilor” a lui Jean-Claude Carrière, o nuvelă scurtă, numită „Neguţătorul de cuvinte” din care îmi permit un scurt citat, sper că nu este interzis: „ Apropiindu-se sfârşitul secolului XX, negustorul de cuvinte a înţeles că lupta era pierdută, iar ceea ce fusese temeiul vieţii lui urma să dispară. Oricât de incredibil i se părea, omenirea se mulţumea cu un vocabular sărăcit.”
O altă problemă care înrăutățește nivelul calității vieții noastre este satanizarea și ”asasinarea” conducătorilor. În România, toți conducătorii sunt contestați. Unii chiar asasinați, la propriu, alții la figurat. Lucian Boia a numărat nu mai puțin decât 61 de voievozi, domnitori, regi, președinți, prim miniștrii etc, conducători ai românilor, asasinați, la propriu, aici, la noi, de-a lungul și de-a latul istoriei. Cred că puțini conducători ai Țărilor Române, apoi ai României au murit de moarte bună. Mă întreb, Ceaușeștii au fost considerați odată, sau de două ori?
În prezent se folosește doctrina marelui licurici în ceea ce privește ”asasinarea”, satanizarea conducătorilor. Un asasinat ca la Dallas face multă mizerie și produce un martir, au tras concluzia păpușarii. Ia să-i băgăm noi pe cei care conduc, oriunde, deci și în România, la pușcărie! Este democratic și îi facem zombi, morți-vii, îi scotem în afara ringului politic.
De exemplu, Adrian Năstase. Tare individ, amarnic, la contre! Cum se purta cu otrepele din România se purta și cu cei de afară. Îi călca în picioare! Și bine făcea! România nu poate să fie condusă de oameni capabili, tari și care nu pot fi convinși de orice și care, când au timp, se ocupă și de interesele României! Așa că i s-a făcut o campanie de presă fulminantă, a costat ceva, i s-au înscenat niște termopane, toată presa era plină și a fost băgat la pușcărie. Adio și-un praz verde...
Cum au fost scoși afară, în afara ringului politic care contează, Theodor Stolojan și Crin Antonescu. Șantajați. Pe Băsescu, Traian Băsescu, omul nostru din Amsterdam, nu au vrut să-l dea în gât de două ori? Căpitanul de cursă lungă era și este tare, cred că puțin mai tare decât Adrian Năstase, nu-și face niciodată scrupule. Și, totuși, a văzut roșu! Și totuși, repet, a fost amenințat cât cuprinde, ba l-au băgat și pe frate-său la pușcărie. Emil Constantinescu, cunosc bine problema și el a fost aruncat de centrifugă în afara sferei care contează. Ion Iliescu este amenințat periodic cu toate că a făcut tot ceea ce i s-a spus, a vândut toată România pe un leu! Statul paralel, vorba domnului Dan Andronic! Acest stat, paralel sau convergent, a încetat să mai reprezinte națiunea, are propriile interese și priorități. Statul s.r.l. !
Cum deschid un ziar este un atac furibund la... cineva. Combat bine, mon cher! Ce ușor și comod este să critici, mai ales dacă ești o nulitate!
Atitudinea negativistă, a idioților anarhiști și nihiliști de stânga, care nu sunt de acord cu nimic și critică agresiv și vulgar aproape orice, este, pentru marea masă a prostimii, un semn de competență!!!
Poporul s-a obișnuit să fie convins că prostia lui funciară, lenea și corupția generalizate, lipsa de credință și de valori morale se datorează conducătorilor. Ei sunt vinovați!
Vă dau un exemplu, ăsta îmi vine în cap acum. În Belgia nu au avut guvern vreo doi ani de zile. Treaba a mers foarte bine, toată lumea și-a văzut de munca lor, de familii și de rude și prieteni. De ce? Ia gândiți-vă! Se pare că fiecare popor are conducătorii pe care îi merită. Unele popoare sunt suficient de harnice și organizate ca să nu aibă nevoie de conducători, cel puțin pe termen scurt.
În lumea în care am crescut era interzis să interzici, pentru că exista autocenzura modului de viaţă mic burghez. Totul mergea strună, regulile se ştiau, nu existau scandaluri, certuri, la vedere, iar dacă cineva dorea să calce strâmb, o făcea incognito, în afara şi fără ştirea familiei şi prietenilor. Fără ştirea nimănui, de fapt!
Haideţi, că mă doare capul şi trebuie să iau Tylenol, mă pregătesc să mă uit cu luneta Gina pe cer, trebuie să mă îmbrac bine, să văd ce mai fac dragele mele stele, planete, nebuloase etc. Au ele graiul lor, ca și cățeii, și un pustnic astr(onom)log cum sunt eu nu poate fi decât cel care observă Cosmosul şi intră în dialog cu el. Cosmosul, ca reprezentare locală a lui Dumnezeu! Așa o să treacă noaptea, poate bine și frumos, nu mă simt prea bine, dar Vineri nu și-a schimbat rochița și pare mai frumoasă și mai tânăra ca oricând. Oricum, o s-o visez la noapte, în puținele ore care au mai rămas din ea! Doar mâine este, în definitiv, o altă zi!
Horoscopul lui Dom’ Profesor – 19 octombrie 2023
BERBEC Nu-ţi fie teamă, astăzi nu sunt de aşteptat schimbări majore! Păstrează-ţi calmul, farmecul şi stilul de viaţă proprii zodiei tale. Gospodăreşte bine banii şi gândeşte-te la iarnă! Cu tact şi calm poţi evita gafele şi discuţiile în contradictoriu. Ai oarece probleme de rezolvat, la serviciu sau la locul tău de activitate. Abordarea sistematica a situatiei iti furnizeaza datele necesare rezolvarii ei. O zi indicată pentru studiu şi activitate laborioasă. Intelectul este bine aspectat, astăzi cel puţin, aşa încât poţi să te implici în lucruri mai importante care necesită o anumită fineţe a gândirii. A doua parte a zilei este favorabilă vizitelor, prieteniilor, corespondenţei, plimbărilor prin supermarketuri.
TAUR Nu te lua după zvonuri, verifică şi controlează. Forţa morală şi curajul care te caracterizează suplinesc lipsa de energie provocată de oboseala cronică. Astăzi trebuie să fii taur, nu bou! Pentru cei născuţi în ultimul decan al zodiei configuraţia generală a horoscopului arată o zi favorabilă : câştiguri neaşteptate şi favoruri din partea sexului opus. O veste bună care te face să fii mulţumită pentru că ţi-a confirmat intuiţia. Magnetismul personal este în creştere. O persoană, poate influentă, semn de aer sau pământ, te va ajuta. Atenţie la solicitarea nervoasă, nu te întinde mai mult decât poţi, nici la muncă, dar nici în dragoste. Sănătatea este bună, trebuie să eviţi curentul şi schimbările bruşte de temperatură şi umiditate.
GEMENI Norocul îţi surâde astăzi şi în toată săptămâna, de fapt. Ai o mare dorinţă de lucruri bune şi oameni interesanţi. Astăzi cultivă arta echilibrului, dacă spiritul este bucuros şi corpul e sănătos! Problema care te obsedeaza este cea a statului social. De fapt, nu vrei să recunoşti că lipsa acuta a banilor te face mizantrop. Eşti intr-o uşoara pierdere de energie cauzată de oboseală şi de numeroasele decepţii. Supraveghează-ţi sănătatea şi în special alimentația. Cu toată vremea cpricioasă în special dimineaţa şi seara, doreşti să pleci într-o vizită pe la magazine, cumpărăturile rituale de joi, vizită care poate să-ţi încarce bateriile şi să te relaxeze. Idealizează mai puţin situaţia în care te afli şi vei avea o viaţă mai fericită. Nu trebuie să te minţi spunând tot timpul că o să fie bine, dar nici că destinul tau este teribil. Cum îţi aşterni, aşa o să dormi!
RAC Trebuie să acorzi mai multă atenţie vieţii de familie, sau relaţiilor cu prietenii. Limitează cheltuielile! Astrele favorizează cât de cât pe nativii din primul decan al zodiei. Dacă eşti născut în al doilea decan al zodiei nu trebuie să aştepţi nimic bun din partea celorlalţi, astăzi trebuie să te descurci singur. Al treilea decan are mici sau mai mari probleme cu sănătatea, în special din cauza timpului capricios. Atenţie la cumpărături, la termenul de valabilitate, dacă pleci pe la magazine. Stelele spun c-ar fi bine să iei ceva vitamine cu minerale ca să compensezi rigorile toamnei în răcire. În general se mai face lumină şi pe strada ta şi ai sentimentul că, în fine, zările îţi sunt deschise şi că până la urmă viaţa, aşa cum este ea, este plină de farmec!
LEU Dimineaţa, o vorbă, un mesaj, sau o veste pe reţea iţi aduce o oportunitate, ceea ce îţi confirmă intuiţia. Seara este revelatoare pentru presupunerile tale. Rămâne doar să spui: am zis eu! Iţi poţi exercita liberul arbitru luând o decizie. Dar orice ai face, nu îţi place! Este ceea ce se numeşte o fundătură sentimentală sau profesională. Evită astazi orice lucru, vorba, fapta sau gest care pot avea o implicatie pe termen lung. Nu semna contracte, nu incheia intelegeri. Conjunctura îţi amplifică intuiţia, dar şi prilejuieşte nişte oferte tentante în domeniul activităţii tale. Evită împrumuturile de bani.
La acest mijloc de săptămână de lucru poţi face mici schimbări, acasă şi la serviciu, chiar scurte deplasări. Trebuie să fii tolerant şi diplomat, să arăţi consideraţie şi spirit de cooperare, pentru ca să eviţi o decepţie provocată de defecte de comunicare.
FECIOARĂ Contrar obiceiului, astăzi nu trebuie să dai mare importanţă detaliilor. Răspiră profund şi trăieşte viaţa din plin, pentru că primeşti o veste bună, care te ajută să-ţi regăseşti calmul. Conjunctura astrelor indică o întreaga telenovelă. Adică o zi amuzantă cu cu intrigi, comploturi şi lovituri de teatru, surprize şi ambuscade. Atenţie mare ce rol vrei sa joci! După profilul zodiacal ar trebui să iei rolul doctorului. Nu, nu al doctorului House, acela este prea dur pentru nevoia de armonie şi grijă faţă de alţii care te caracterizează. O zi bună şi productivă pentru Fecioara sentimentală din tine. Iţi prieşte orice discuţie la o cafea, sau la un ceai şi faci planuri pentru viitor!
BALANŢĂ Caută şi vei găsi, bate şi ţi se va deschide! Primeşti o veste sau te întalneşti pe neaşteptate cu cineva care-ţi povesteşte despre o cunoştiinţă comună, care te poate ajuta foarte mult! Planeta Venus, protectoarea zodiei, bine aspectată, îţi este favorabilă la bani – câştiguri mici, dar necesare. Atenţie la deciziile importante, mai ales la asocierea cu noi parteneri, atât în afaceri cât şi în dragoste. Pentru nativii din ultima parte a zodiei, ziua de astăzi este favorabilă pentru călătorii scurte şi „prietenii de tren”. Activităţile sociale şi artistice sunt benefice pentru frumoasele native din zodia Cumpenei. Conjunctura face ca starea sănătăţii pentru un procent dintre Balanţe din ultimul decan să nu fie perfectă; dar, nimic important: guturai, viroze, reumatisme, dureri de spate, tot felul de junghiuri care să-ţi amintească că trăieşti!
SCORPION Dimineaţa ai un prilej bun sa pui la punct unele probleme de serviciu, muncă, unde activezi. Sună-ţi prietenii, aşa, să vezi ce mai fac! Poţi afla veşti importante despre nunţi şi botezuri! Totuşi, astăzi magia relatiilor sociale este cam departe de modul tau direct de abordare. Vei avea caştig de cauză daca poţi adauga şi un zâmbet şi formula: “te rog frumos”! Cosmosul te informează că planurile pe care le-ai făcut şi le urmăreşti de ceva timp, încep să se materializeze. Încet-încet ca un copil care învaţă să meargă, te vei pune pe picioarele proprii în afacerea pe care o ai în gând.
Încerci sentimente complexe şi nu este vorba doar de iubire şi pasiune. Nu se ştie de ce, poate din cauze obscure ale conjuncturii astrale, sau pur şi simplu pentru că simţi acest lucru – ei bine, învăţătura devine din nou importantă pentru tine. Fie că este vorba despre o limbă străină, sau un club de dans. Destinul te împinge să înveţi ceva nou!
SĂGETĂTOR Eşti foarte zâmbitor, dar pari şi puţin cam distrat. La mijloc de săptămână de lucru ţi-ai propus o multime de scopuri de atins şi lucruri de facut. Timpul pare că nu mai ajunge, aşa că grăbeşte-te! De mai multă vreme doreai un grad mai mare de libertate materială pe care stelele te sprijina să-l obţii prin hărnicie şi cu puţin noroc. Poate este vorba de un câştig neaşteptat, poate o bursă în străinătate, poate un al doilea serviciu – ceea ce pe vremurile astea grele este un prilej de bucurie. Conjunctura te descureajează să faci tratamente medicale, operaţii sau chiar să faci o injecţie. Pur şi simplu astăzi îţi este frică! Totuşi, aminteşte-ţi că nu suntem în Evul Mediu sau în Egiptul Antic şi stăpâneşte-ţi teama viscerală şi fără motiv. Zâmbeşte!
CAPRICORN Joi, mijlocul săptămânii de lucru îţi aduce noi întrebări, noi răspunsuri. Încerci, cu greutate, să-ţi găseşti drumul tău în viaţă, munceşti din greu, dar ai nevoie şi de… altceva! Eşti gata să-ţi respecţi promisiunile făcute şi cauţi serios mijloace şi oameni ca să te poţi ţine de cuvânt. Eşti pregătit moral şi material pentru schimbările care se profilează. Cu zodia slab aspectată, fie te plictiseşti teribil, fie te enerveza lipsa evenimentelor notabile şi mediocritatea relaţiilor tale. Astăzi nu trebuie să cheltuieşti nimic. Pagubă curată. Mai bine aruncă cu banii pe fereastră sau taie cardul cu foarfeca, este acelaşi lucru.
Totuşi, viaţa pare frumoasă. Nu se întâmplă nimic, deci nu se întâmplă nimic rău! Normalitatea este uneori plată. Chiar dacă cauţi un loc de muncă, sau un salariu mai bun, trebuie să insişti. Nu că ar fi o ofertă grozavă, mergem spre o nouă criză, sau nu am ieşit din cea veche, dar un procent dintre Capricorni pot să aibă noroc. Şi norocul nu are reguli, sau mod de întrebuinţare. Ai noroc şi gata!
VĂRSĂTOR Eroarea este omenească. Dacă ai greşit cu ceva, ai uitat, sau nu ai făcut, cere-ţi scuze şi îndreaptă lucrurile. Aşa te poţi bucura de bun renume şi de preţuirea şi suportul celor dragi! O zi care se anunţă tonică. Profită ca să ceri ceea ce ţi se cuvine, să obţii ceea ce ai dreptul. Impresia de greutate pe care o ai poate trece prin mişcare, sport şi eliminarea toxinelor. Nimic din ce a fost nu mai este! Dar amintirea lucrurilor bine făcute şi a trăirilor puternice nu te părăseşte. Pentru tine familia este mereu importantă, trecutul te sprijină şi te motivează. Este vremea muzeelor şi a volumelor prăfuite, a anticariatelor şi a descoperirilor.
Pentru că aceste locuri conţin adevăratele valori, verificate de istorie şi în această lume nesigură zodia ta are nevoie de repere sigure, solide. Dar, lasă totul în urma ta spune configuraţia planetelor, începe să trăieşti cu adevărat şi transformă-ţi pasiunea în profesie. Pentru că tu nu poţi să faci ceva dacă nu-ţi place cu adevărat. Nevoia imperioasă de a fi în armonie cu anturajul, cu mediul, cu lumea, te conduce către concluzia că totul are o legătură şi că vrei să faci parte din ceva important şi permanent.
PEŞTI Raporturi foarte bune cu semnele de pământ şi aer, dar atenţie la posibilele interpretari greşite făcute de semnele de foc şi apă. Sănătatea este bună şi nici banii nu te îngrijorează! Pe seară, relaxează-te! Amână tot, mai ales daca privesc serviciul, relatiile de parteneriat in afaceri. Un umanism naiv si bunatatea caracteristice zodiei te fac vulnerabil la santajul sentimental paracticat de una dintre realatiile tale. O schimbare este necesară, dar nu trebuie să te grăbeşti. Timpul rezolvă toate neplăcerile. Mult entuziasm şi o privire mai sportivă asupra vieţii te ajută să te bucuri din plin de deliciile ei. În privinţa legăturilor romantice în această perioadă trebuie doar să alegi. Poţi să o faci şi cu ochii închişi! Tot aia este...