ZODIA SCORPIONULUI, descriere, calități și defecte, afinități, principii. Horoscop

Horoscop Scorpionul este un semn nocturn, de ascensiune lungă, supus, negativ, meridional, de ascensiune dreaptă, zoomorf, animal nevertebrat, fecund, violent, taciturn, malefic, de ştiinţă şi studiu, de vitalitate, fiind al doilea semn al toamnei.

Horoscop Pe 20 octombrie s-au născut „Jolly Roll” Morton, Arthur Rimbaud, Bela Lugosi, Ivo Pogorelich, Alexandru Rosetti, Costel Constantin, Ioan Grigorescu, Ion Dichiseanu, Pompiliu Marcea, Valentin Silivestru. Pe 21 octombrie s-au născut Alfred Nobel, Ursula K. LeGuin, Carrie Fischer, Nikita Mihalkov, Arthur Stilwell, Dumitru Tinu, Marcel Răducanu, Lavinia Miloşevici, Dan Duţescu, Mihai Gafiţa, Perpessicius.

 

În calendarul creștin-ortodox, pe 20 octombrie, sunt Sfinții Mare Mc. Artemie și Matrona, iar pe 21 octombrie sunt Sfinţii: Visarion, Sofronie, Oprea, Ioan din Galeş, Moise Măcinic din Sibiel, Ilarion cel Mare. Nimic în ”Kalendar” după Filipi.

Dragi lupi, padawani și hobbiți, principala mea dorință, în ceea ce scriu, este să vă fiu de folos, să vă informez și să vă îndeplinesc așteptările. Mulți dintre domniile voastre mi-au scris să public descrierea completă a zodiilor, că este ceva nou și m-am oprit la doar câteva zodii. Nu este nimic nou, este ceva foarte vechi, antic chiar, dar ce este noul decât vechiul bine uitat?  O să mă grăbesc să public pe rând și destul de repede zodiile care au mai rămas, trec printr-un proces greu de înțeles, cred că am mai urcat un nivel, frânghia se apropie repede de par așa că, fiind weekend, aveți timp să citiți ZODIA SCORPIONULUI, doar începe peste peste câteva zile:

 

SCORPIONUL (Scorpio) 23 octombrie - 22 noiembrie

 

Semn de apă, feminin şi fix.

 

Zodia Scorpionului este domiciliul nocturn, tradiţional al planetei Marte şi, după cum spun unii autori moderni, se pare, al planetei Pluton. Venus este în exil, iar Luna în descreştere; Uranus este în creştere.

 

Primul decan, 23 octombrie - 1 noiembrie, este guvernat de Marte: caracter tare, curajos, senzualitate violentă, magnetism personal. Decanul abundenţei resurselor.

Al doilea decan, 2-11 noiembrie, este guvernat de Soare: pasiuni vii, perfidie sub masca prieteniei, urmărit de nefericire, supus atunci cînd trebuie. Decanul responsabilităţii.

Al treilea decan, 12-22 noiembrie, este guvernat de Venus: pasiuni, amor unic, tulburări în căsătorie, false prietenii, discreţie, inteligenţă; taciturn; idealism. Decanul talentului.

 

Scorpionul este un semn nocturn, de ascensiune lungă, supus, negativ, meridional, de ascensiune dreaptă, zoomorf, animal nevertebrat, fecund, violent, taciturn, malefic, de ştiinţă şi studiu, de vitalitate, fiind al doilea semn al toamnei.

 

Akkrabu, Scorpionul la caldeeni, corespunde echinocţiului de toamnă; îl reprezintă pe scorpionul care l-ar fi ajutat pe Tiamat să reziste în lupta cu demiurgul Bell (Baal).

 

Între constelaţiile cerului, Scorpionul a ajuns ca răsplată a ajutorului dat Zeilor în lupta împotriva Titanilor. Hera (Junona) în timpul bătăliei cere ajutorul Scorpionului, care apare din pămînt şi-l atacă pe marele Titan Orion. Episodul a fost imortalizat între constelaţii şi poate şi astăzi să fie văzut pe cer.

 

Caracteristici pozitive: emoţii şi sentimente puternice, simţul finalităţii, subtilitate, imaginaţie bogată, persistenţă, determinare.

Caracteristici negative: gelozia, ranchiuna, tristeţea, încăpăţînarea, suspiciunea; spiritul ascuns.

 

Tipul uman evoluat. Împărăţia Scorpionului este regatul Puterii. Cea mai mare realizare este manifestarea acestei puteri în obţinerea uneia din cele mai mari achiziţii: stăpînirea de sine absolută. Depăşirea egoismului, dominarea dorinţelor, abolirea a orice poate întîrzia regenerarea sa morală, mintală sau fizică; atingerea unui control aproape complet asupra voinţei, intelectului, pasiunilor, emoţiilor, activităţilor corpului şi facultăţilor psihice - acestea sînt ambiţiile Scorpionului. Într-un fel sau altul, el face progrese considerabile spre realizarea lor. Yoga poate fi una din căile alese pentru evoluţie. Scorpionul doreşte un progres rapid, atît pentru el cît şi pentru cei din jur, pe care-i ajută prin magnifica sa vitalitate. Este caracteristic faptul că mulţi nativi din acest semn îşi aleg profesia de medic. Tipul uman evoluat dă impresia de putere, de tărie determinată şi calmă, capacitatea de a ajuta să depăşeşti nenorocirile. Nativul (a) din zodia Scorpionului are în general capacităţi extrasenzoriale - dar aproape niciodată nu observă aceasta. Realizările lor în probleme cum ar fi diagnosticările rapide sau alt fel de exerciţii de intuiţie, le datorează rapidităţii şi acurateţei observaţiei.

 

Scorpionul găseşte o intensă satisfacţie în dominarea forţelor adverse: boala şi moartea. Este deosebit de inventiv, reuşind să perfecţioneze şi să realizeze practic ideile altora.  Metoda sa analitică şi spiritul critic îl ajută în multe domenii ale vieţii, reuşind adesea să ajungă în frunte. Tot ceea ce subînţelege un efort susţinut, o rezistenţă eroică, trecerea peste obstacole şi opoziţii sînt domeniile în care Scorpionul excelează.

 

Scorpionul este de o sexualitate foarte puternică, bărbaţii sînt deosebit de virili, iar femeile nu prea acceptă limitările şi restricţiile impuse sexului frumos, multe dintre ele regretînd că nu s-au născut băieţi. “Nativul din Scorpion nu moare niciodată la azil” - această constatare astrologică este adesea, în mare majoritate, confirmată de viaţă; sigur nu toţi Scorpionii fac avere, dar loialitatea lor naturală, intuiţia şi puterea de muncă le permit să reuşească în viaţă.

 

Tipul uman rudimentar, cînd este rău, atunci este  rău! Pasiunile sale sînt mai puternice decît la alte persoane: gelozia, ura, invidia.

Fiind incapabil de autocontrol, îşi va distruge viaţa, pierzînd tot ce are la jocuri de noroc şi devenind în scurt timp alcoolic. Halucinogenele, drogurile în general, otrăvurile au o curioasă fascinaţie asupra lui.

Este practic imposibil pentru el să se mulţumească cu o poziţie de subordonat, la serviciu sau în familie, ceea ce duce la certuri, divorţuri, situaţii neplăcute.

Are o tendinţă, care-l face deosebit de neplăcut, de a ironiza şi a spune glume pline de sarcasm pe seama prietenilor şi a colegilor mai puţin norocoşi sau care par a-şi pierde timpul şi energia într-o activitate oarecare.

 

Sexualitatea puternică a bărbaţilor îi împing la tot felul de aventuri galante, din care cauză au numai necazuri.

Femeia nu reuşeşte întotdeauna să se obişnuiască cu limitările impuse de viaţa de familie. Uneori eşuează în viaţă prin practicarea celei mai vechi profesiuni din lume.

 

Scorpionului îi lipseşte practic sentimentul religios. Principala sa părere despre dogmă este că refuză compromisurile şi sentimentalismul bolnăvicios, spre deosebire de nativul din Balanţă al cărui cuvînt de ordine în viaţa religioasă este armonia. Alt exemplu poate fi Zodia Fecioarei, care este din punct de vedere religios, asociată cu călugării - sfinţii părinţi care au părăsit tumultul lumesc pentru a se dedica cunoașterii lui Dumnezeu și a sensului lumii și a vieții.

 

Aspectul fizic. Scorpionul este o persoană robustă mai mult corpolentă, faţă mare, statură medie, păr castaniu şi des, ochi de culoare închisă, gîtul subţire, picioare subţiri şi păroase, adesea curbate.

- prima faţetă, 1-5 grade, (23-27 octombrie), arată o persoană de statură medie, mai mult scundă, faţă rotundă, păr castaniu, ten palid, ochi albaştri, în general un aspect plăcut, iar femeile sînt chiar drăguţe;

- a doua faţetă, 6-10 grade (28 octombrie - 1 noiembrie), arată o persoană asemănătoare cu cea dinainte, dar nu la fel de plăcută, cu picioare scurte; 

- a treia faţetă, 11-15 grade, (2-6 noiembrie), arată o persoană zveltă, păr de culoare închisă, tenul întunecat, ochi albaştri, frunte înaltă;

- a patra faţetă, 16-20 grade, (7-11 noiembrie), arată o persoană zveltă, dar scundă, umeri largi, păr negru puţin cîrlionţat, ten oacheş privirea piezişă;

- a cincea faţetă, 21-25 grade, (12-16 noiembrie), arată o persoană de înălţime mică, mai corpolentă, faţa ovală şi palidă, părul negru, aspect plăcut cu corp bine proporţionat;

- a şasea faţetă, 26-30 grade, (17-22 noiembrie), arată o persoană de statură medie, bine proporţonată, faţă pătrată, privire ageră, fruntea largă, bărbia puternică, sprîncene stufoase, faţa congestionată, părul blond, ochii albaştri.

 

Profesiuni şi meserii. Scorpionul va fi fericit în muncă atunci cînd este convins că ceea ce face este într-adevăr important. Trebuie avut în vedere faptul că el nu vorbeşte mult şi că, în general, îi convin activităţile în care discreţia, secretul joacă un rol important.

Psihiatru, psiholog, detectiv, poliţist, patolog, laborant, farmacist, medic de orice specialitate, agent în serviciile secrete, militar de carieră, infractor, criminal, dar şi judecător - sînt meserii, profesiuni, îndeletniciri specifice zodiei Scorpionului.

 

Dragostea, cum spuneau bătrînii sau sexul cum i se spune în prezent, joacă un rol foarte important în viaţa Scorpionului. Dacă viaţa sa sexuală este nesatisfăcătoare, va fi foarte dificil să reuşească în alte domenii, cum ar fi profesia, sau sfera socială.

 

Doamna Scorpion găseşte relaţia cu un Berbec ca fiind plină de pasiune, arzătoare - fiind una dintre relaţiile indicate ale zodiacului, cu un Taur magnetică, iar cu un Geamăn - fără nici o armonie. Nu se înţelege cu un nativ din Rac. Cu un Leu vor fi certuri, mai ales din cauza conflictului dintre personalităţi. Un bărbat din Fecioară poate aduce pasiunea veritabilă, iar cu un nativ din Balanţă se pot găsi subiecte comune de înţelegere. Cu un alt Scorpion relaţia este de-a dreptul explozivă, iar cu un Săgetător zilele şi nopţile trec în aceleaşi relaţii amoroase. Cu un Capricorn relaţiile sînt puternice, dar cu un Vărsător se vor înregistra numeroase conflicte. Un nativ din Peşti pare a oferi seducţie şi confort spiritual.

 

Domnul Scorpion poate încheia un acord durabil cu o nativă din Berbec sau o relaţie de-a dreptul fulgerătoare, dragoste la prima vedere, cu o frumoasă din zodia Taurului. Zodia Gemenilor oferă o relaţie superficială, cea a Racului - idilică, iar Leul o atracţie violentă. Cu o Fecioară mai ales începutul este dificil. O Balanţă oferă o uniune violentă, presărată de certuri şi divorţuri. Aceeaşi relaţie explozivă în cazul în care se întîlnesc un Scorpion cu o doamnă din Scorpion. Cu o Săgetătoare oferă raporturi uneori tensionate, în schimb o nativă în Capricorn oferă - paradisul. Cu o femeie din Vărsător relaţiile sînt cînd în sus, cînd în jos, după umorul persoanei în cauză. O doamnă din Peşti face un cuplu fantastic, însemnat cu roşu în zodiac, cu domnul Scorpion.

 

Părintele Scorpion tinde să-şi ia rolul prea în serios, să fie prea strict. Totuşi, amintindu-şi de marele său talent de a se bucura de viaţă, va face în aşa fel ca şi copiii lui să găsească că vizitele şi activitatea în aer liber sînt plăcute. Mama sau tatăl Scorpion sînt în general fixaţi şi bine înţepeniţi în opiniile lor; acest lucru nu încurajează prea mult copiii să le ceară favoruri. Ar trebui să acorde mai mult timp jocului, pur şi simplu, cu copiii, şi să mai şi rîdă cîteodată.

 

Copilului Scorpion trebuie să i se găsească mai tot timpul o ocupaţie. Cărţi cu cavaleri în armuri strălucitoare şi romanele poliţiste îi vor interesa pe băieţi; fetele ca şi băieţii de altfel, vor dori să înveţe să înoate de la o vîrstă foarte fragedă. “Artele marţiale”, boxul tirul, sînt sporturi plăcute copiilor din această zodie.

Tendinţa copiilor de a fi ascunşi poate fi dezvoltată în mod pozitiv în copilărie. Ei trebuie, de exemplu, să fie puşi să facă surprize, plăcute bineînţeles celorlalţi membri ai familiei cu ocazia petrecerilor sau aniversărilor. De asemenea, apartenenţa la un grup, gen scout, cercetaşi sau de altă natură, îi va satisface pasiunea pentru “coduri secrete”, “limbi cifrate” şi bileţele scrise cu cerneală invizibilă. Gelozia şi invidia copiilor, în special în momentul sosirii în familie a unui nou frăţior sau unei surioare, trebuie depăşită prin informarea lor completă asupra acestor evenimente. Copilul Scorpion trebuie încurajat să-şi ajute mama şi să aibă grijă de noul născut.

 

Tradiţional, zodia Scorpionului guvernează din punct de vedere anatomic organele sexuale. Toate organele, aparatele şi glandele, ca şi actele sexuale sînt de natura zodiei.

 

Tendinţele patologice sînt bolile ereditare transmisibile, sifilisul ereditar, tuberculoza ereditară, tendinţa canceroasă, impotenţa şi frigiditatea, toate bolile venerice, inclusiv SIDA.

 

Personalităţi importante ale zodiei Scorpionului: Martin Luther, 10 noiembrie 1483; Benvenuto Cellini, 1 noiembrie 1500; Maria Antoaneta, 2 noiembrie 1755; F. Dostoievski, 31 octombrie 1821; A. Rodin, 12 noiembrie 1840; Regele Eduard al VII-lea, 9 noiembrie 1841; T. Roosevelt, 27 octombrie 1858; Marie Curie, 7 noiembrie 1867; P. Picasso, 25 octombrie 1881; Mariana Moore, 15 noiembrie 1887; Jawaharlaal Nehru, 14 noiembrie 1889; Charles de Gaulle, 22 noiembrie 1890; Andre Malraux, 3 noiembrie 1901; Katherine Hepbrun, 9 noiembrie 1909; Dylan Thomas, 27 octombrie 1914; Jonas Salk, 28 octombrie 1914; Indira Gandhi, 19 noiembrie 1917; Billy Graham, 7 noiembrie 1918; Richard Burton, 10 noiembrie 1925; Joan Sutherland, 7 noiembrie 1929; Grace Kelly, 12 noiembrie 1919; Mike Nichols, 6 noiembrie 1931; Charles, Prinţ de Wales, 14 noiembrie 1948; Regina Maria a României, 29 octombrie 1875; Emil Constantinescu, 19 noiembrie 1939; Traian Băsescu, 4 noiembrie 1951.

 

Culoarea: roşul închis, care totuşi are reputaţia de a stîrni mînia şi paleta nuanţelor brune, care pare a ameliora sănătatea.

Metalul: fier, oţel, plutoniu, radium.

Pietrele preţioase: topazul - protejează nativele contra bolilor; sardonixul evită certurile; rubinul dă un ton psihic reînnoit; obsidianul - rocă eruptivă cu aspect sticlos  din care egiptenii făceau ochii mumiilor - întăreşte memoria şi alungă febra.

Plantele și florile: caisul, piersicul, cocotierul, cedrul, chiparosul, merişorul, busuiocul roşu smirna, genţiana, narcisa şi ciuperca. Nativul (a) din Scorpion mănîncă cu plăcere ceapă, lăptucă, salată, ţelină, varză, busuioc şi toate fructele  pomilor mai sus menţionaţi.

Animalele: toate animalele și insectele a căror evoluţie trece prin faze de metamorfoză, cele care trăiesc în subterane şi în apele stătătoare.

Numerele: 4, 47,87.

Ziua fastă a zodiei Scorpionului este marţi, iar ziua nefastă este vineri.

Locurile de reuşită: staţiuni balneoclimaterice, spitale, izvoare, orașe pe o apă.

Tarotul asociat cu a XIII-a lamă a arcanelor majore “Moartea”, iar Geomanţia, figurile: “Amissio, Tristitia”.

Parfumurile: iasomie, garoafă, flori de cîmp.

Bijuteriile: inel de aur cu pietrele zodiei pe degetul inelar al mîninii drepte sau pe degetul mic al aceleiaşi mîini, podoabe sexuale; broşe cu pietrele zodiei.

Îmbrăcămintea: fibre artificiale, amestec, lînă pură.

Ţări şi regiuni: Atlantida mitologică, Algeria, Maroc, Mauritania, Arabia Saudită, Cuba, Mexic, Bavaria, Danemarca, Norvegia, Republica Sud-Africană, Ţara Bascilor, Peru, Ecuador, Statele din America Centrală.

Oraşe: Tokyo, Liverpool, Pompei, Padova, Fes, Dover, Baltimore,  New Orleans, Washington, Monaco, Halifax, Cincinnati, Valencia, New Castle.

 

Principiul zodiei este REGENERAREA. Înseamnă necesitatea imperioasă de dezvoltare, de devenire sexuală, sau socială.

Magic şi moarte, cum este creditat a avea încărcătura acest semn, sînt de asemenea simbolurile regenerării întregii naturi în această perioadă a toamnei.

 

Acum vă rog să mă scuzați trebuie să pregătesc comunicarea mea pentru ”Dimineața Astrologilor” ședința în plen, de 25 de ore, care are loc la schimbarea orei de vară, peste  o săptămână. Ce prostie imensă cu schimbarea asta a orei, sper să se renunțe, doar a fost un fel de referendum european, un sondaj extins, dar nu se poate renunța la adevărul absolut că mâine este o altă zi!

 

 

☼        ♂         ♀

 

 

BERBEC Vestea primita spre sfârşitul zilei de sâmbătă te bucură. Fiind vorba despre nişte probleme personale, veştile primite astăzi nu trebuie anunţate anturajului în gura mare, ci, analizate, în familie. Mobilul tău nu prea sună, dar asta nu înseamnă că lumea a uitat de tine. Dimpotrivă! O perioadă care pare relaxantă, chiar bună. Sâmbătă eşti în criză de timp! Ai multe pe cap. Mai primeşti şi o veste, pare a fi bună, dar trebuie să discuţi cu cineva. Mai multă discreţie! Nu dispera, nu vei reuşi sa le faci pe toate, dar esti aproape de o soluţie pentru rezolvarea unei probleme sentimentale mai dificile. Duminică cosmosul te informează că planurile pe care le-ai făcut şi le urmăreşti de ceva timp, încep să se materializeze. Nu chiar cum le-ai visat, dar oricum, ceva-ceva începe să se mişte. Sigur, tot în panul relaţiilor umane!

 

TAUR O sâmbătă cam incertă, dar pe total favorabilă. Cu toate că eşti o fire prudentă, astăzi, pe lingă prudenţă trebuie să adaugi vigilenţă, tact, foarte multă diplomaţie şi chiar un zâmbet! Perioada de timp a acestui weekend este numai buna pentru inceperea unui mic proce de aranjare a lucrurilor şi a ideilor, a gândurilor. Ai nevoie de mai multă claritate în viaţa ta... Asta daca ai terminat cu obsesiile tale, sau alte griji şi „praguri” pe care le ai de trecut in aceasta perioadă. Sâmbătă este o zi placută care se termina intr-o petrecere sau la un spectacol, concert, film. Duminică, un drum, dar cu profit. Weekendul este sub semnul vitezei. Ca un făcut, timpul te presează şi mereu nu faci, nu spui ceea ce iti doresti, de fapt. Nu ai timp! Asa timpul trece repede, confiscat de grijile inutile pe care ţi le faci!

 

GEMENI Planetele nu iţi recomandă să pleci în weekend la drum pentru că pot apărea unele incidente neplăcute. Şi, de asemenea, te avertizează ca nu toţi din anturajul tău sunt bine intenţionaţi. Sâmbătă este o zi relaxantă şi plăcută ba chiar interesantă - sunt posibile unele întâlniri întâplătoare cu prieteni vechi dar neglijaţi. Probabil ca te duci la cumparaturi, duminica o sa vrei sa faci putina curatenie in casa si în suflet.  Ai un moment de inspiraţie în care crezi că ai găsit o solutie pentru rezolvarea unor probleme. Sfârşitul weekendului, adică duminică seara te gaseste în activitate, in orice caz muncind din greu la un proiect – probabil că este ziua de naştere a vreunui prieten din Balanţă.

 

RAC  Stelele spun că eşti inspirat în abordarea, cu artă şi eficacitate, a problemelor tale personale. Chiar dacă nu eşti aproape de o rezolvare finală, în această sâmbătă poţi avansa vizibil. Weekendul acesta este pentru armonioşii  Raci o perioadă a pregătirilor şi a planurilor. Trebuie să analizezi ultimele demersuri şi evenimente şi să retrasezi cursul lucrurilor. Sâmbătă, cu Luna, patroana ta, în creştere, Luna plină este pe 24, ai mai multe oportunităţi şi posibilităţi, pe care cu înţelepciune şi chibzuinţă nu o să le risipeşti, cum faci de obicei. Configuraţia astrală te sprijină să obţii mai multă stabilitate în familie sau printre prieteni. În ultima zi din weekend îţi este mai uşor să învingi dificultăţile vieţii cotidiene – doar este duminica. Poti sa intalnesti o persoană deosebită şi întâlnirile îţi încălzesc inima şi îţi oferă suficiente rezerve de bună dispoziţie şi optimism.

 

LEU Nicio urgenţă, nimic important, poţi să te relaxezi şi să te odihneşti. Sunt şi veşti bune din famile, sau de la prieteni. O zi de sâmbătă în care ai, odată mai mult, libertatea de a alege. Cu ceva  planete binevoitoare, ei bine, aceasta configurație face ca perioda în discuţie să fie benefică.  Magnetismul personal al nativilor şi nativelor din Leu este în creştere – în special sâmbătă.  Duminică este o zi liniştită şi relaxantă în mijlocul familiei. Acordă mai mult timp familiei, prietenilor vechi - te poți simţi foarte bine în compania lor!  Un weekend obositoar, dar foarte plăcut, până la urmă. Seară de duminică deosebită în compania celor dragi, poate la dans, poate la o petrecere. Mică, pentru că mâine este luni, zi de muncă pentru mulți!

 

FECIOARĂ Profită şi regăseşte-ţi echilibrul interior şi pacea sufletească de care ai atâta nevoie! Nu te lasa impresionat de vremuri şi perspective sumbre, distrează-te şi rezolvă-ţi problemele tale. După o perioda pe care ai caracteriza-o drept mediocra ai, în sfârşit, două zile de zodie fastă. Paşi mici, dar fermi pe drumul pe care ţi l-ai ales. Realizări mici, însă pline de bucurii. Te poți simţi foarte bine citind o carte sau vizionand un film bun, acest lucru, sigur, sâmbătă seara. Poti petrece sfârşitul de săptămână cu prietenii la munte. Sigur, dacă ai chef...

 

BALANŢĂ  Ai planuri ambiţioase astăzi şi în tot weekendul. Trebuie să ai în vedere că trebuie să te descurci singur, toţi cei care te pot ajuta au şi ei propriile programe de weekend. Seară plăcută. Favorurile stelelor se îndreaptă spre cumpărături si petreceri. Sau cumparaturi pentru petreceri, pentru ca ceea ce cumperi in acest weekend va face mare placere celor dragi. Petrecere care, cum altfel, s-a stabilit pentru sâmbătă seara. Sâmbătă, este un bun prilej pentru nativii şi nativele din Balanţă să călătorească şi/sau să înceapă o scurtă excursie. Pentru cei care, dintr-un motiv sau altul nu pot pleca de acasă, perspectiva se îmbunătăţeşte într-un mod spectaculos. Perioada weekendului este favorabilă, doar pentru un unii este ziua de naştere!

 

SCORPION Sâmbătă, poziţiile planetelor prezic un plan sentimental foarte încărcat, cu situaţii noi care vor ridica probleme greu de rezolvat. Mici reproşuri din partea anturajului din cauza neatenţiei tale. Trebuie să eviţi discuţiile în contradictoriu cu persoanele de sex opus, sau cu cei care îţi poartă de grija, fără să nevoie, din familie, sau dintre prieteni. Nu-ţi face griji, o să te descurci şi de data aceasta. Stelele fixe şi vremea dar şi vremurile, puternice prin schimbari, îţi conferă energia de care ai atâta nevoie. Duminică, din nou ai ceva de rezolvat, dar numai în cursul prînzului. Dragostea şi carisma proprie sunt foarte bine  aspectate. Norocul este în acest weekend prietenul tau cel mai bun, care te ajută să treci peste obstacole fără gafe, certuri, sau decepţii.

 

SĂGETĂTOR  Nu ai niciun chef să faci efort azi. ”Munca este pentru maşini şi roboţi” îţi aminteşti surâzând o replică dintr-un film. Stai şi leneveşte, sâmbăta este „sabbath” zi de pauză şi reflecţie. O schimbare este necesară. Noi prietenii şi/sau alianţe. O mică nerealizare, sau un eşec minor care te pune pe gânduri, asta sâmbată. Nu te lăsa copleşit de rutina, caută noi distraţii, petrece timpul cu ceva nou în acest weekend şi caută noi prietenii. Atenţie la regimul alimentar şi la oboseală. Dacă poţi să te odihneşti mai mult nu ar fi deloc rău!

 

CAPRICORN Ai nevoie de căldură sufletească, tandreţe şi înţelegere. Stelele spun că poţi găsi în familie, cu prietenii destule prilejuri ca afectivitatea ta să fie mulţumită. Bine faci, bine găseşti! Perioada îţi este favorabilă. Sâmbătă  face să-ţi crească energia, ceea ce se  traduce printr-un mare volum al activităţilor făcute cu entuziasm. Primeşti o informatie neasteptată, plăcută, însă, sau ai o întâlnire neanunţată cu o personă dragă.  Încep să se profileze avantajele şi succesele eforturilor susţinute din ultima perioadă de timp.  Duminică eşti la un spectacol sau la o aniversare. Weekendul este o vreme când trebuie să accepţi responsabilităţi sporite într-o perioadă tensionată şi afectată financiar. Asta inseamna ca trebuie sa faci o cheltuiala neprevazuta. Poate este vorba despre un cadou pentru o zi de naştere a unei Balanţe!

 

VĂRSĂTOR Nu încerca să te înfrânezi şi să fii convenţional. Spune ce ai de spus, descarcă-te, sigur, cu calm şi bună creştere. O să te simţi mai bine şi poate cei vizaţi o să-şi schimbe atitudinea. Este momentul să pui lucrurile la punct! Sâmbătă programul prestabilit va suferi modificări neaşteptate. Nu este nimic, însă, negativ. Trebuie să-ţi păstrezi calmul şi să dai dovadă de umor la unele informaţii mai ciudate pe care poţi să le primeşti. Duminică ai un program scurt: te trezeşti târziu şi te culci devreme, asta dacă nu te duci pe seară la vreun spectacol, club, sau o petrecere de zi de naştere.

 

PEŞTI Obiectivele tale realiste te duc către o creştere a încrederii în forţele proprii. Orice realizare, cât de mică, te face mai încrezător. Domeniul sentimental este avantajat de conjunctură. Cam tot ce iti propui iti iese – asta pentru ca dai dovada de mult realism si bun simt. Stelele avantajeaza in mod special activităţile legate de domeniile social şi amor. Este timpul unor decizii, mai mult sau mai putin importante şi dacă ai tărie de caracter o să dobândeşti mai multe avantaje. Weekendul este favorabil lucrurilor importante. Promovează-ţi cu hotărâre interesele personale.

 

horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscoă horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop