Horoscop Noua lege a imigrației se referă în special la străinii calificați cu pregătire superioară, dar nu numai. Scopul declarat al legii este să mențină poziția economică a Germaniei și nivelul de trai al populației. În afară de absolvenții de universități, noua lege deschide porțile pieții muncii din Germania și muncitorilor calificați.
17 octombrie, miercuri
Horoscop Pe 17 octombrie s-au născut Arthur Miller, Rita Hayworth, contele de Saint-Simon, Viktor Tretiakov, Eminem, Tarkan, Dragoş Protopopescu, Ştefania Velisar-Teodorescu, Maria Vicol, Alexandru Dima.
Horoscop În calendarul creștin-ortodox sunt Sfinții Prooroc Oseea și Andrei Criteanul.
Încă o zi monotonă de toamnă, neoboșnuit de frumoasă, cel puţin din punct de vedere astrologic. Nu avem de ce să ne temem... decât de noi înşine!
Horoscop Tradiţional, începe o perioadă de trei zile de sărbători dedicate lupilor. 17,18 şi 19 octombrie sunt zilele Lucinilor, lupi aparte, fraţi de cruce cu Lupul Şchiop şi cu Lupii de Foc, numiţi aşa după numele Sf. Apostol şi Evanghelist Luca, pe care-l pomenim pe 18 octombrie.
Vedeţi, dragi lupi, padawani şi hobbiţi, aceste sărbători ale lupilor veneau demult, aşa de demult că oamenii munceau mai tot timpul, nu se „inventase” săptămâna modernă şi calendarul cezarului, dar se odihneau şi se distrau la sărbătorile lupilor, 52 sau 54 în tot anul. Mereu grupate în trei zile, ca să petreacă lupul, adică dacul, cum trebuie.
Legenda geto-dacică spune că haiticul lupilor cenuşii, astăzi îi numim Lucini, era puternic şi fără teamă de nimic. Dar se temea de un singur lucru: de Marele Zimbru de la Est. La vestea că Lupul de Foc l-a învins şi l-a descăpăţânat pe teribilul zimbru, lupii cenuşii l-au chemat pe Lupul de Foc să le fie şef şi rege.
La ziua hotărâtă toţi lupii mari şi mici l-au aşteptat pe Lupul de Foc. A apărut într-un târziu, abia târându-se, cu o labă din faţă ruptă şi străpuns de coarnele zimbrului. S-a uitat la toţi cei de faţă, hrănindu-se cu dragostea şi mila lor, a hăulit odată prelung cum făceau numai dacii şi a căzut la pământ, mort. Cei de faţă au rămas ca de piatră.
Când, minune, din lupul mort se ridică alt lup, Lupul Şchiop, mai mare, mult mai fioros şi cu colţi de aur, care lup se găseşte pe toate semnele heraldice daco-getice. Lupul Şchiop îi priveşte cu dragoste pe fraţii lui lupi şi le spune: "Fraţilor, mulţumesc că m-aţi chemat să vă fiu rege. Dar destinul meu este altul. Marii Zei mi-au dăruit nemurirea, dar trebuie să-i slujesc pe ei şi pe Zeii care vor veni. Cât sunteţi cuminţi şi vă vedeţi de treaba voastră de lupi, din partea mea nu aveţi de ce vă teme, eu îi muşc de inimă doar pe trădătorii de ţară, pe cei care asupresc copiii şi pe văduve, pe hoţi şi amăgitori!"
Şi Lupul Şchiop a plecat, cum altfel, şchiopătând... vibrând în aerul toamnei, pentru că este o fiară magică, supusă altor legi ale fizicii, acum în Univers, acum în Plurivers, fiind imaterial şi foarte material când îi muşcă de inimă, mortal, pe trădătorii de țară și popor, pe cei care au calcat Legea Veche.
Evident, o legendă, o pildă, o fabulă după modelul grecesc, care relatează un fapt istoric al geto-dacilor. Eu, personal, cred că este vorba de regele Dromichete. Umbla vorba că o săgeată l-a ologit şi mergea sprijinindu-se în suliţă. Iar „reînvierea” lupului aminteşte de pasărea Phoenix a aheilor!
Ziua de 17 octombrie este aniversarea, ziua de naştere, a altui „lup”. Marshall Bruce Mathers împlineşte 46 de ani. Îl ştim sub numele de Eminem.
Cam atât despre încărcătura zilei de astăzi. Mulți dintre domniile voastre fac diferanță dintre ”articol” și ”horoscop”. În lumea asta a specialiștilor, a celor care se specializrază foarte îngust, știu totul despre nimic. Așa că probabil că trebuie să fac, din nou, niște precizări. Articolul și horoscopul pe zodii constituie un tot unitar. Descriu, împreună, ziua respectivă, cu evenimentele și istoria ei, dar și cu informații noi, ceea ce văd, citesc, aflu pentru ziua în cauză. Ceea ce trăiesc și simt pentru ziua despre care fac horoscopul.
Iată, am citit în ”Der Tagesspiegel” sub semnătura lui Andrea Dernbach și Paul Starzmann un articol foarte documentat despre noua lege a imigrației din Germania.
Noua lege a imigrației se referă în special la străinii calificați cu pregătire superioară, dar nu numai. Scopul declarat al legii este să mențină poziția economică a Germaniei și nivelul de trai al populației.
În afară de absolvenții de universități, noua lege deschide porțile pieții muncii din Germania și muncitorilor calificați.
Străinii din afara UE, care posedă o diplomă universitară au șase luni să-și găsescă un loc de muncă în Bundesrepublik Deutschland. În domeniile economice foarte sensibile, medicină și informatică, nu este necesară dovedirea calificării, dacă există un angajament cu o firmă germană de profil. Adică dacă un spital din Germania te-a angajat ca medic chirurg, poți să fii tu șofer de TIR în Etiopia, nemții te lasă să operezi. Dacă o să mai ai pacienți... Nu este gluma mea, ci a lui Herr Horst Seehofer, ministrul de interne. O glumă mai greoaie, teutonică, dar care lăsă de înțeles că răspunderea profesională cade în seama angajatorului german, nu a statului. Statul se obligă să informeze potențialii candidați la imigrare și să acorde asistență în propria junglă a birocrației.
Peter Altmaier, ministrul economiei, a declarat că în fiecare an Germaniei îi trebuie 170.000 de imigranți calificați, majoritatea pregătiți superior. Tot el a făcut apel la angajatorii germani să dea dovadă de exigență la angajarea unor străini din afara UE, dar să acorde tuturor candidaților șanse egale; ”Știu că nu este politic corect, dar în Germania trebuie să angajăm persoane competente și bine calificate, nu tineri, pentru că sunt tineri, femei pentru că sunt femei și musulmani, pentru că sunt musulmani! Șanse egale, dar cei mai buni trebuie să câștige, indiferent de sex, vârstă, sau religie!
Hubertus Heil, ministrul muncii a făcut o remarcă interesantă: ”Politica imigrării în Germania s-a schimbat. Nu putem să depopulăm complet țări ca Polonia, România sau Țările Baltice. De aceea am deschis porțile imigrării din afara UE. Să fim bine înțeleși, refugiații politici sunt una, imigranții economici sunt alta, iar persoanele pregătite de care avem nevoie este altceva”. Cred că am tradus bine, în limba lui Goethe suna chiar poetic, cu particula verbului la sfârșit.
Germania a devenit federală și în ceea ce privește populația. Unul din patru germani este de origine din afara Europei. Un mozaic de rase, culturi, religii și obiceiuri foarte diverse, opuse, adesea. În sfârșit nemții au la ei acasă ceea ce doreau să obțină prin cucerirea lumii, îmi scrie, comic, un prieten de corespondență, stabilit de mulți ani în Germania. Tot el îmi semnalează paradoxul noii legi a imigrației. El este doctor și cunoaște destul de bine domeniul, a făcut și politică la creștin-democrați. Germania are universități bune și foarte bune. Pregătește suficienți de mulți medici și farmaciști, de exemplu. Dar, la fel ca prospeții absolvenți ai medicinei din România, o bună parte din nemți, go west! Nu se opresc decât în State, unde sunt bine primiți, li se echivalează imediat studiile și primesc drept de liberă practică în statul respectiv. Piații muncii în SUA este uriașă și oferă mult mai multe posibilități. Știu de la un nepot de al meu, lucrează în domeniu, că în State există clinici întregi compuse numai din medici germani, majoritatea tineri. Dar evită să discute, chiar între ei, în limba germană!
Peter Altmaier a mai declarat că singura piedică majoră în calea imigrației masive este cunoaștere de către candidați a limbii germane. În lume toți specialiștii folosec limba engleză. Germana este vorbită doar în Centrul Europei și la Cotroceni. Cam puțin. Tot el spune o altă glumă teutonică: vedeți, dacă nu am avut colonii? Germania a avut colonii, dar mici, nu a putut să se compare cu marii colonialiști englezi, francezi, spanioli, portughezi, ruși etc.
Acum o să deschid Andrees Allgemeiner Handatlas, ultima lui ediție, cea din 1937, să văd exact ce colonii a avut Grosse Deutschland și să-mi bucur ochii, la planșa 56, de harta României în granițele ei firești, de aceea era performantă în acele timpuri, avea suprafața, resursele și populația necesare.
Cred că o să văd și un film, ceva, cred că o să reiau seria ”Stargate SG-1” avea scenariști buni, unul dintre ei a fost studentul lui Mircea Eliade, un serial bine făcut, foarte bine jucat, cu multe episoade. Apoi probabil că o să-mi spun, înainte de a o visa pe Vineri, că mâine este o altă șansă, o altă zi!
☼ ♂ ♀
BERBEC Eşti, din nou, foarte solicitat la serviciu şi acasă. Ai nevoie de mai mult timp, energie ai suficientă! Azi poţi să rezolvi treburile printr-o mai bună organizare, dar şi prin... amânare! Promovează-ţi interesele cu îndrăzneală – stelele îţî sunt favorabile, atît în afaceri cît şi în dragoste. De fapt, pentru un procent dintre Berbeci, pare, poate a fi o nouă relaţie sentimentală. Surprize plăcute. Poţi să-ţi îmbunătăţeşti astăzi modul de viaţă de o manieră agreabilă.
TAUR Zi mediocră, în sensul că dacă te limitezi la activităţile obişnuite, se poate să nu ai niciun necaz. Totuşi, cei dragi sunt lângă tine şi te laudă pentru atitudinea ta empatică şi elegantă. Ai o stare de surescitare cerebrală, provocată de multele gânduri. Dar şi de problemele pe care le ai. Totuşi, filozofia ta de viaţă te face să vezi lucrurile dintr-un unghi mai favorabil, dintr-o perspectivă mai bună. Te bucuri de o bună intuiţie care te ajută, atăzi, la rezolvarea problemelor cotidiene. Soluţia unei probleme este la îndemâna ta. Concentrează-te şi așa poţi reuşi!
GEMENI Se pare că începi o etapă nouă în viaţa ta. Ai nevoie de o structură nouă, de o nouă gândire, ca să poţi avansa pe drumul intereselor tale. Nu fii superficial, astăzi analizează bine înainte de a lua o decizie! Din nou o zi relativ favorabilă intereselor tale profesionale. Totuşi nu lua lucrurile în tragic dacă total sau parţial lucrurile întârzie, sau nu se finalizează chiar cum îţi doreai. Este şi o zi bună de discuţii cu partenerii, fie de viaţă, fie de afaceri, în sensul analizei şi trasării unor proiecte viitoare. Poţi trece cu uşurinţă un obstacol dacă iei în serios sfaturile unei persoane competente în domeniu.
RAC Anumite informaţii te descurajeză, dar cu puţin bun simţ şi refuzând complicatiile inutile, o s-o scoţi la capat! Concentrează-te pe problemele importante care te interesează personal! La serviciu, sau unde activezi, ai o opinie corectă despre un coleg. Care coleg, la rândul său îţi va fi de mare ajutor în viitorul apropiat. Astăzi radiezi optimism şi energie şi îi influenţezi favorabil pe cei din jur, îi motivezi. Adaugă şi o vorbă bună, o laudă.
LEU O zi inspirată, mai ales pentru promovarea intereselor profesionale. Evită să amesteci plăcutul cu utilul. Sfaturile bune duc la rezultate bune. Sprijină-te pe prieteni şi pe famile! O persoană influentă, Rac sau Scorpion, te va ajuta, sau mai curând poate să te ajute. Este o perioadă splendidă ca să începi proiecte noi, să legi noi prietenii. O veste bună şi una mai puţin bună, dar din fericire veştile nu sunt legate între ele. Nu te lăsa dus de nas de intrigi şi bârfe!
FECIOARĂ Dejà vu! Ziua de azi seamănă cu altă zi, care seamănă cu altă zi de miercuri, ziua lui Mercur! Sparge monotonia, nu te mai uita ca prostul la tv şi pleacă la oplimbare prin parc, încă e frumos afară! Nu te implica în proiecte sau în cauze pierdute, evident, de la început. Nevoia de siguranţă şi de stabilitate materială te fac să te gândeşti la viitor, la planuri. Aşa intri sigur în depresie, pentru că nu ai nicio soluţie. Adevărul este dincolo de tine, vorba filmului!
BALANŢĂ Dacă nu poţi rezolva astăzi, amână pentru săptămâna viitoare! Nu da rasol, nu fă lucrurile pe jumătate! În orice caz e mai prudent să ceri ajutor, cu diplomaţie şi iscusinţă. Timpul rezolvă! Ziua de astăzi se anunţă liniştită – poate este un prilej, rar de altfel, să te gândeşti la tine şi la interesele celor dragi. Vitalitatea ta se situază la un nivel acceptabil, totuşi, trebuie să mai lucrezi la forma fizică şi să dai jos kilogramele în plus.
SCORPION Zi favorabilă pentru activitatea ta cotidiană, eşti avantajat în profesie sau meserie. Azi caută cu grijă prilejurile ca să te afirmi, să ieşi în evidenţă, fără să fii ostentativ sau agresiv! La serviciu dai dovadă de nepăsare, de “poker face”, atitudine care nu este pe gustul tuturor. Dar câte bordeie, atâtea obiceiuri… nu te lăsa impresionat şi continuă. Ai dreptate! Totul este să te opreşti la timp, să nu exagerezi.
SĂGETĂTOR Cei din jurul tău au încredere în abilităţile tale şi te sprijină în demersul tău. Nu le înşela aşteptările, nu schimba tot timpul direcţia, ca un şofer beat pe autostradă! Fii consecvent! Norocul este de partea ta, mediul social îţi este binevoitor, iniţiativele pe care le iei sunt pozitive. Optimismul şi entuziasmul îţi dau aripi ca să avansezi pe calea ta, pe drumul tău ales. Totuşi, fii foarte atent la anturaj, la cei care profitând de faptul că te afli „pe caii cei mari” vor să-ţi smulgă o promisiune, un angajament.
CAPRICORN Nu te lăsa intimidat, sau chiar păcălit, chiar dacă momeala este siguranţa ta. Evită astăzi orice negociere, târguială, care conduce către stabilirea unei înţelegeri în care ai obligaţii. Perioada zilei de azi este, pentru cei născuţi sub semnul de pământ al Capricornului, o perioadă splendidă ca sa admire natura, sau natura umana. O mică supărare dar pe total zi – ziua îţi este favorabilă. Vorbe şi bârfe, dar nu trebuie să le dai nicio importanţă. Nu lua decizii pe termen lung, mai ales în ceea ce priveşte banii.
VĂRSĂTOR Ai nevoie de certitudini pe care să te sprijini. Nu poţi să clădeşti pe nisip! Iar sistemul nu îţi dă nici măcar nisip! Caută sprijinul necesar printre cei din jurul tău, prieteni, familie! Nu-ti risipi inutil fortele, daca vezi ca nu reusesti, schimba modul de abordare! Pe total o zi cam monotonă, lipsită de nerv, care nu te motivează. Atenţie, astfel de zile sunt periculoase pentru că îţi adorm atenţia! Totul apare destul de neclar si confuz. Doresti mai multa claritate si lumina. Fiat Lux!
PEŞTI Cu cât e mai multă agitaţie în jur, la muncă, cu atât te retragi în interiorul tău! O reacţie naturală faţă de agresivitatea, vulgaritatea şi prostia din jur. Fă-ţi treaba ta şi... atât! Concentrează-te pe problemele importante care te interesează personal! Toate trebuie să iasă astăzi! Cu toate că s-ar cuveni să te odihneşti plenar, oboseala îşi spune cuvântul, programul se schimbă în ultimul moment, dar îţi face plăcere. Eşti pe cale să realizezi o ambiţie care te obsedează de ceva timp!
horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscoă horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop