Nostradamus a prezis victoria Laurei Codruţa Kövesi. HOROSCOPUL LUI DOM’ PROFESOR

Horoscop Vă invit, pentru câteva minute, în HOROSCOPUL LUI DOM’ PROFESOR, un univers extins. Nu este un horoscop oarecare, repet, este ”horoscopul lui Dom’ Profesor”. Un altfel de horoscop, în care vă povestesc multe, multe amintiri adevărate, aventuri nepereche în 54 de țări, folclor, mitologie, știri, unele confidențiale, via UE, astrologie popularizată, teorii, știință, inginerie, pilde cu Nastratin Hogea, umor, normalitatea și moralitatea mic burgheză, dintre cele două războaie, atât de dragi mie - pe scurt, viața unui om al păcii care a trecut prin multe, prin prea multe, iubitor de adevăr și de sinceritate, mereu în luptă cu răul și cu ticăloșii. Vă salut, după cum vă salutam acum mulți ani, când, mulți ani de zile am fost pe sticlă în fiecare zi, la două televiziuni diferite: Servus, zodiilor!

 

 

 

28 februarie

 

 

 

Horoscop Pe 28 februarie s-au născut Rene Reaumur, Mario Andretti, Vincent Minelli, Cristofer Kraft, Brian Jones, Dino Zoff, Gh. Şincai, Gh. Marinescu, Gheza Vida, Virgil Almăşanu.

 

Horoscop În calendarul creştin-ortodox pomenim pe Cuv. Gherman, născut aici, în Sciţia Minor, adică în nordul Dobrogei. Să ştiţi că poporul este mereu acelaşi, doar cuceritorii, invadatorii, se schimbă şi atunci, uneori, se impun unele obiceiuri şi câteva cuvinte noi. O nouă zi de muncă în calendarul arhaic al nostru, al geto-dacilor.

 

Doamnelor și domnilor, dragi lupi, padawani și hobbiți iarăși am primit corespondență. Multă. Toată lumea mă întreabă despre Laura Codruţa Kövesi. Răspund și eu ca Radio Erevan: ”nu știm, noi nu avem televizor!”

 

Dar Nostradamus a prezis victoria Laurei Codruţa Kövesi! La fel cum a făcut preziceri despre anul 2019! Trebuie să îmi înțelegeți ironia, Nostradamus NU a făcut nicio prezicere pentru anul 2019! Isaac Asimov, da, a făcut, iată https://bigthink.com/technology-innovation/isaac-asimov-future-predictions-from-1983.

 

 

În lipsă de prezicerea lui Nostradamus, vă rog să citiți comunicatul Reprezentanței UE în București:

 

 

 

 

”Laura Codruţa Kövesi - prima alegere a LIBE pentru postul de procuror-șef

 

În urma unui vot secret, comisia LIBE a selectat-o pe Laura Codruţa Kövesi pe primul loc în lista de candidați pentru postul de procuror-șef european.

Ordinea celor trei candidați selecționați a fost stabilită miercuri, în urma unui vot în Comisia pentru libertăți civile, justiție și afaceri interne (LIBE):

Laura Codruţa Kövesi (România) a obținut primul loc, cu 26 de voturi, Jean-François Bohnert (Franța) a obținut 22 voturi, iar Andrés Ritter (Germania) 1 vot.

Marți, cei trei candidați au participat la o audiere  organizată de Comisia LIBE, la care a participat și Comisia pentru control bugetar (CONT).

Următoarele etape

Procurorul-șef european, care va conduce Parchetul European (EPPO), va fi numit de comun acord de către Parlamentul European și Consiliu.

Rezultatul votului din Comisia LIBE și recomandarea Comisiei CONT (care, de asemenea, a desemnat-o pe Laura Codruţa Kövesi drept candidat preferat, in urma unui vot desfășurat marți) vor fi transmise de către Președintele LIBE către Conferința Președinților (formată din Președintele Parlamentului European și liderii de grupuri politice). Conferința Președinților va confirma etapele următoare din acest proces pe 7 martie, înainte de negocierile cu Consiliul.

Informații suplimentare despre Parchetul European

Parchetul European, care se așteaptă să fie operațional în 2020, va fi un birou independent însărcinat cu investigarea, urmărirea și aducerea în fața justiției a infracțiunilor împotriva bugetului UE, cum ar fi frauda, corupția sau frauda transfrontalieră cu TVA de peste 10 milioane de euro. Lista infracțiunilor va putea fi extinsă în viitor pentru a include, de exemplu și actuvitățile teroriste.

Până în acest moment, 22 de state membre s-au alăturat Parchetului European. Cele cinci state care nu participă încă (Suedia, Ungaria, Polonia, Irlanda și Danemarca) se vor putea alătura în orice moment.

Parchetul European va avea sediul central în Luxemburg si va fi compus dintr-un procuror-șef și un colegiu de procurori din toate țările participante. Aceștia vor coordona investigațiile curente desfășurate de către procurorii delegați în fiecare stat participant.”

 

Imi pare rău că presa este plină numai de ”fake news” și că vă face o agendă falsă, care nu ar trebui sa va intereseze niciun minut. Creșterea prețurilor, devalorizarea leului, lipsa locurilor de muncă, sistemele necorespunzătoare de sănătate, învățământ și pensii, lipsă generală de speranță, clasa politică necorespunzătoare - acestea sunt câteva dintre problemele pe drum critic, nu LCK sau SH. Dar, repet, vi se face o agendă falsă! Nu ar trebui să vă interesează nicio secundă subiectele lăbărțate în presa de stânga, isterică, anarhistă și antinațională, cum este caracterizată de venerabilul Rupert Murdoch!

 

Imi pare bine că mai mulți tineri m-au întrebat despre Salazar, am scris câteva vorbe despre el intr-un articol trecut. O sa revin pe subiect, am surse de prima mâna, nu netul, care se prostește pe zi ce trece.

 

De fapt nu netul se prostește, ci oamenii, pe măsură ce numărul lor crește. Jeff Whittle, unul dintre cei mai inteligenți oameni din lume, făcând parte din Mensa Australia, împreună cu soția lui, Ruth, m-au onorat cu corespondența lor. Plănuiau să vină în România, pentru nu știu ce metale rare, dar s-a anulat, de fapt știu, dar este foarte hush-hush, ei sunt specialiști în industria minelor. De la ei am aflat că din anul 1947, când au fost primele teste Mensa și până în prezent, omenirea s-a prostit cu 11,7%. Enorm, dar efectul este vizibil!

 

Am primit în email un banc draguț, așa că vă fac părtași și pe domniile voastre. Știați că cele mai folosite propoziții din lume sunt: ”I LOVE YOU!” și ”MADE IN CHINA”? Din nefericire, niciuna nu prezintă nicio garanție!

 

În seara asta o să mă uit în lada cu reviste vechi. Sunt strânse de trei generații, am ce citi. Mă interesează din ce în ce mai mult perioada dintre cele două războaie mondiale. Pentru că, este părerea mea, cred că trecem printr-o perioadă asemănătoare. Atunci au fost enorm de multe oportunități către pace și bunăstare, dar au fost ignorate. Din nefericire, istoria se repetă...

 

După cum se repetă faptul că mâine este, în definitiv, o altă zi!

 

 

 

☼     ♂    ♀

 

 

 

BERBEC Aspecte amestecate, evită confuziile şi interpretările greşite, mai ales în analiză. Dacă nu înţelegi ceva mai bine cere precizări decât să faci o confuzie, care poate te costă şi bani. O problema cu o factura. Cel mai probabil nu ai bani să o achiţi. Nicio problema, pune-o lângă celelalte neachitate, dar să le ţii în ordine! Astăzi nu mai merge filtrul de cafea! Sau în orice caz, ceva, maşinărie, care nu merge cum ar trebui. Sau în registrul sentimental ceva nu merge cum ar trebui ? Analizează cum trebuie şi lasă iluziile. Nimeni nu a reuşit vreodată să facă pe partener să fie „mai bun”. Doar un fel de dresură superficială care cade patetic la cel mai mic conflict. Dacă poţi să accepţi imperfecţiunile caracterului este bine. Dacă nu, înseamnă că te înşeli permanent.

 

 

TAUR Nu este niciun motiv de panică, decât veştile voit alarmante din media! Tu vezi-ţi de treburile tale, cele obişnuite, zâmbeşte, du-te la un film, distrează-te cu prietenii, fii calm şi senin! O dimineaţă foarte dinamică în jurul cafelei, cu multe vorbe. Se discută din nou despre vechi proiecte şi idei. Discuţii, în general sterile. Trebuie să-ţi temperezi gama reacţiilor, nu te enerva degeaba, pentru că orice ai face tot acolo o să ajungi. Eşti prins în angrenajul cotidian ca şi Charlie Chaplin în acel celebru film mut. Astăzi ar trebui să înveţi să spui: nu! Multe lucruri îţi otrăvesc viaţa şi sufletul. Astăzi, astăzi, nu mâine trebuie să ai curaj să alegi ceva ce nu îţi place, vorba glumei, ceva ilegal, amoral, sau care îngraşe, şi să-l scoţi din viaţa ta. Se ştie că eşti blând şi bine intenţionat şi de aceea oamenii te folosesc. Crezi că este bine?

 

 

GEMENI Schimbarea este bună uneori, dar nu te juca tot timpul cu propria imagine ca la un joc de calculator, dovedind superficialitate. Astăzi trebuie să dai dovadă de stabilitate, să nu schimbi nimic! Lucruri aproape fara importanţă, detalii cotidiene iti vor arăta ca eşti un norocos şi un rasfaţat al cursei vietii. O zi bună în care te simţi bine în pielea ta. Totuşi, o perioadă cam incertă între orele 18-21. Este bine să nu te deplasezi între orele menţionate şi/sau să conduci, dacă conduci, cu atenţie sporită. Restul zilei pare că este favorabil. Configuraţia stelelor de azi indică o posibilă veste bună, sau o comunicare importantă pentru proiectele tale personale din viitorul apropiat. Proiecte care sunt pe un drum critic, dar să ştii că viitorul îţi surâde şi totul o să fie bine.

 

 

RAC O zi explicită, directă, clară, aşa că fii atent la ceea ce îţi comunică familia sau prietenii. Stelele au şi ele un moment de transparenţă. Comunică cu prietenii de departe. Veşti bune. Adesea te intrebi ce este mai periculos, un mitocan, sau un prost. Astazi trebuie sa te fereşti de un mitocan prost, aşa ca fii foarte precaut, mai ales dacă conduci pe străzile capitalei. Dezamăgirea pe care o simţi pe plan sentimental este urmarea prostului tau obicei sa idealizezi in mod nerealist situaţia şi persoana in cauza! Planifică, programează o clarificare a priorităţilor. Ori la bal, ori la spital! În cursul dimineţii evită disensiunile, mai ales dacă discuţi cu mai mulţi oameni. Probabil la serviciu sau unde îţi petreci dimineţile. Din nou ai impresia aceea ciudată că discuţia voastra este o terapie de grup, nu un dialog între oameni normali.

 

LEU Lucruri importante în cursul prânzului. Nu încerca să-ţi impui cu orice preţ punctul de vedere, ci determină prin ajustări succesive ca partenerii de discuţie să fie de accord cu tine. Zi dedicata în special rezolvarii problemelor personale. Dragostea este bine aspectata. Este, de asemenea, ceva legat de cap, poate o durere de cap, la propriu sau la figurat. Prudenţa si reţinerea trebuie să te caracterizeze astăzi, mai ales pe seară, timp in care sunt posibile incidente sau accidente! Speculatiile financiare sunt prost influenţate azi, aşa că nu este o idee prea buna să te duci la şeful tău ca să-i ceri o mărire de salariu. Nu te lua dupa cine stie ce aiureli, zodia ta este conservatoare şi respecta întotdeauna tradiţia. "More maiorum" - dupa obiceiul stramoşilor, este deviza veche a zodiei! Ia lucrurile uşor şi cu mult calm. Nimeni nu-ţi vrea raul, iar pe duşmani îi doare şi pe ei capul. Analizeaza bine şi poți vedea că este o situaţie obiectiva.

 

 

FECIOARĂ Cei pe care îi întâlneşti astăzi, par că sunt binevoitori. Afacerile personale sunt destul de bine aspectate, mai ales pe seară. Cineva aşteaptă un răspuns, dar nu trebuie să te grăbeşti. Astăzi ai câteva ore bune de aspecte favorabile. Totul este posibil, dar nu orice este permis, după cum spune codul călugărului tibetan! Mai multă obiectivitate şi răbadare, pentru ca cel ce nu are răbdare nu are nici o filozofie. Sănătatea este bună dar atentie la varaiaţiile de temperatură şi la umiditate, banii sunt şi ei bine aspectaţi, adică atenţie cum îi cheltuieşti. Dacă ai de făcut o intervenţie chirurgicală, poate doar o vizită la dentist, dimineaţa zilei este favorabilă.

 

BALANŢĂ Dimineaţă obositoare şi enervantă. Nu este o zi în care să faci schimbări esenţiale, pe niciun plan. În orice caz, ajungi seara târziu acasă. Dacă este aşa, poate vezi şi un film la modă! Fii mai strâns la pungă şi mai calculat în tot ceea ce înseamnă cheltuială, consum, aruncatul cu banii! Banii făcuţi uşor se termină la fel de uşor, iar cei munciţi nu ajung niciodată. Şi pentru Numele lui Dumnezeu, nu mai pune banii la bancă, investeşte! ”Criza” adusă de străini pe uliţele noastre este, de fapt, o schimbare permanentă care  îi face pe bogaţi mai bogaţi şi pe săraci mai săraci, via bancă. Legea concentrării capitalului. Pe seară trebuie să ţii seama că eleganţa şi bunul-gust sunt elementele necesare lansarii in societatea care contează. Nu vorbi mult, decât dacă spui cu adevarat lucruri interesante. Nu te împopoţona cu obiecte prea scumpe. Acestea sunt proteze, care suplinesc lipsa de originalitate şi de profunzime.

 

 

SCORPION Chiar dacă ai dreptate şi spui numai adevarul, nu te poţi opri să nu faci câteva remarci mai acide despre familie sau prietenii tăi. Nu te mai repezi să “înţepi”, fii  senin şi înţelegător! Spiritul gregar şi „conducerea colectivă” nu au făcut parte niciodată dintre opţiunile tale. Familia, prietenii, serviciul, copii, duşmanii, şefii, subalternii etc – „full catastrophe” vorba lui Zorba, grecul - formeză sistemul care te obligă zilnic la ciclul muncă-consum-distracţie. Mereu şi mereu. „Sistemul” - care este o imensă maşină de tocat. Stai puţin, fumează o ţigare (obicei prost, dar ajută analiza) şi gândeşte-te – gândeşte-te la tine... Îţi mai aminteşti de planurile tale, de visurile tale, de dorinţele tale? Nu ar fi bine să vorbeşti, chiar astăzi, câte puţin cu cei din jur? Ai putea avea surpriza plăcută să vezi că şi ei îţi împărtăşesc dorinţele. Nu ar fi frumos?

 

 

SĂGETĂTOR Eşti în postura plăcută nativilor să acţioneze, să fie în activitate. Ziua este favorabilă pentru începerea unor proiecte noi, numai după ce te interesezi de înţelegerile trecute. Lumea uită! Ai multe de terminat, multe de început, multe de făcut, dar  unele inexactităţi din trecut te bântuie şi te întrebi de ce ţi se întâmplă tocmai ţie. Lasă totul în trecut, nu-ţi mai bate capul degeaba, rezolvarea pare că nu mai stă în puterea ta. Oricum, pretenţiile celor din familia ta şi din cercul tău de prieteni sunt cam mari. Conjunctura astrologică pare că-ţi spune că numai munca permanentă nu prea rezolva lucrurile, mai trebuie şi altceva ca să obţii succesul in viaţă. Acel altceva se numeşte în cazul tău profesionalism şi de ce nu, puţin mai mult noroc, că nimănui nu i-a stricat!

 

 

CAPRICORN Aspecte favorabile deciziilor, la muncă. De asemenea o zi aproape relaxantă, plăcută, ba chiar interesantă sub aspectul relaţiilor umane. Găseşti nota potrivită în acordul sentimental. Astăzi aspectele generale ale horoscopului tău tranzitat arată că preocuparea majoră este să menţii “status quo” poate este vorba o situaţie sau o pozitie actuală care te avantajează. Nu tot ceea ce este nou este şi mai bun. Uneori, vorba proverbului, dăm vrabia din mână pentru cioara de pe gard. Pe de altă parte cineva “bine intenţionat” îţi şopteşte că eşti subiect de discuţie. Majoritatea bârfelor şi intrigilor nu se fac din răutate ci din plictiseala şi mahalagism, aşa că nu te enerva in mod disproporţionat şi inutil. În situţia în care vrei să iei atitudine, cu toate că cei din zodia Capricornului nu intră ei primii în conflicte,  consulta-te astăzi cu cei născuţi sub semnele Taurului şi ale Leului, vei gasi multă bunavoinţă, sfaturi competente şi idei bune.

 

 

VĂRSĂTOR  Domeniul emoţional este bine aspectat. Cu mai mult pragmatism şi mai puţine utopii poţi să te simţi chiar confortabil. Frecventează prietenii care te fac să te simţi bine şi chiar răsfăţat. Atenţie la un partener sau “prieten”. Saturn afectat indică o indiscreţie sau chiar o trădare, dar ca orice lucru guverant de Saturn, întârzie. Poate fi doar jumătatea ta care uita să ia pâine şi întârzie cu băieţii. Sau poate că este altceva, Astrologia nu este o ştiinţă precisă ca să dea nume, adrese şi numere de telefon. Aşa că este bine sa dai un tur de telefoane pe la rude şi prieteni ca să vezi cui îi tremură şi îi suna fals vocea sau iţi raspunde cu subînţeles.

 

 

PEŞTI Planurile făcute în sfera personală, care încep azi, pot aduce în viitor rezultate bune. O ţinută neglijentă şi o dispoziţie schimbatoare îţi vor marca ziua. De vină sunt Soarele, Mercur și Neptun din zodie. Ziua de astăzi poate transforma “încăpăţânarea” ta proverbială în tenacitate şi astfel poţi termină ceea ce ai început. Fii mai pragmatic, dar nu zgârcit. Analizează cu atenţie şi dă curs deciziilor profitabile cum ar fi să scapi de lucrurile nefolositoare din casa sau de la birou.  Sufletul tău bun te împinge spre compromisuri. Este şi aşa bine, dar fii generos cu cine merită. Un procent dintre Peşti, cel din ultima parte a zodiei, este într-o uşoară pierdere de energie. Supraveghează-ţi sănătatea şi in special alimentatia. Mancarea naturala, fructele, mierea şi ceaiurile din plante medicinale româneşti iţi refac relativ repede vitalitatea! Cel puţin aşa se spune!

 

horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop