Misterul copiilor născuți fără mâini. Guvernul a dispus o a doua anchetă. Horoscop

Horoscop Pe 22 octombrie 1978 Papa Ioan Paul al II-lea îşi începea opera la Vatican. „Congregation for Divine Worship and the Discipline of the Sacraments” din Statele Unite, pe 12 octombrie 2012, a luat hotărârea şi a trecut ziua de 22 octombrie ca fiind ziua Sfântului Ioan-Paul al II-lea şi a trecut-o în “Proper Calendar for the Dioceses of the United States of America”. Ceea ce face şi Sfântul Scaun, pe 29 mai 2014, papa Francisc ordonă înscrierea respectivei zile în Calendarul Bisericii Romane Universale.

 

Horoscop Pe 22 octombrie s-au născut Franz Liszt, Sarah Bernhardt, Catherine Deneuve, Lev Iaşin, Cleopatra Melidoneanu, Nicolae Rădulescu, Doina Botez, Mircea Sandu, Dan Creimerman.

 

Horoscop În calendarul creştin-ortodox sunt Sf. Averchie şi cei şapte tineri din Efes. Nimic, nimic în „Kalendar”.

 

"Evenimentul Zilei" din 22 octombrie 1844 a fost chiar un "Eveniment": aproximativ 80.000 de americani aşteptau Sfârşitul Lumii şi a Doua Venire a Lui Iisus!

 

Acest lucru fusese stabilit, este adevărat, la presiunea gloatei, de William Miller, un predicator baptist, bazându-se pe Cartea lui Daniel, capitolele 8 şi 9, dar nesocotind Tradiţia care spune: „Sfârşitul Lumii îi este cunoscut doar Lui Dumnezeu Tatăl, nici Fiul, nici Sfântul Duh nu s-au împărtăşit de această cunoaştere”.

 

Bineînţeles, spun bineînţeles, pentru că niciun om nu poate prezice ceva ce este rezervat doar Tatălui Ceresc, ei bine Sfârşitul Lumii nu a avut loc.  A fost, cum i s-a spus mai târziu, Marea Decepţie.

 

Pragmatici, cum sunt, americanii au folosit Evenimentul şi au pus de o Biserică, Biserica Adventistă (de la event = eveniment).  Chiar dacă se bazau, în mod explicit, pe ignoranţă şi minciună...

 

Până în prezent Sfârşitul Lumii a fost anunţat „oficial” de... nu se mai ştie câte ori, cred că a trecut mia de ori... Numai anul trecut de patru ori! Bună afacere!

Dar, pentru că am luat-o pe drumul Damascului, adică a religiei, să vă informez că astăzi, 22 octombrie, Biserica Universală celebrează Sfântul Ioan Paul al II-lea.

Pe 22 octombrie 1978 Papa Ioan Paul al II-lea îşi începea opera la Vatican. „Congregation for Divine Worship and the Discipline of the Sacraments” din Statele Unite, pe 12 octombrie 2012, a luat hotărârea şi a trecut ziua de 22 octombrie ca fiind ziua Sfântului Ioan-Paul al II-lea şi a trecut-o în “Proper Calendar for the Dioceses of the United States of America”. Ceea ce face şi Sfântul Scaun, pe 29 mai 2014, papa Francisc ordonă înscrierea respectivei zile în Calendarul Bisericii Romane Universale.

 

Am avut marea onoare și privilegiu să stau de vorbă cu omul extraordinar care a contribuit esenţial la schimbarea lumii, într-o audienţă particulară, la începutul anilor 80’. Trebuia să dureze cinci minute, îi aduceam o scrisoare. Papa m-a ţinut două ore jumătate, spre uimirea funcţionărimii Sfântului Scaun. Veneam din Orient, direct din Iran, şi aveam ce să povestesc Sfântului Părinte, despre o ţară condusă de clerici. Apoi am fost printre cei care au militat, cu stăruinţă neîncetată, ca papa Ioan Paul al II-lea să viziteze România. Ceea ce s-a întâmplat, dar din nefericire, nu mai eram eu în România, în acea vreme! 

 

Vedeţi, dragi lupi, padawani şi hobbiţi, ca să înţelegeţi mai bine şi toată amploarea Sf. Ioan Paul al II-lea, trebuie să recurgeţi la artă.

 

Este vorba de un film făcut în anul 1968 "The Shoes of the Fisherman" după romanul australianul Morris West din 1963. Un film cu două Premii ale Academiei, Oscar, jucat magistral de Anthony Quinn, Laurence Olivier, David Janssen, Vittorio De Sica şi alţi actori mari.

 

Poate că este greu să faceţi rost de film, dar eu l-am găsit pe net și l-am descărcat de la http://hdpopcorns.co/select-movie-quality.php.  În orice caz eu am văzut, prima dată, în State, varianta de patru ore. Aşa că o să vă povestesc doar începutul, pe scurt. Este uimitor cum istoria se repetă!

 

Kiril Pavlovici Lakota (Anthony Quinn), episcop al Lvovului, este scos din gulag după douăzeci de ani şi adus în faţa torţionarului său, ajuns prim ministriu şi secretarul PCUS, Piotr Ilici Kamenev (Laurence Olivier). "M-ai iertat, Kiril?" îl întreabă Kamenev. "Ce să iert, fiecare îşi duce crucea!" răspunde episcopul. "Uite ce este, te trimitem la Vatican. Poate ajungi papă, nu se ştie niciodată... trebuie să păstrezi pacea cu orice preţ, dacă nu aş ştii ceea ce ştiu şi nu aş fi disperat, nu aş recurge la tine".  "De fapt, recurgi la Şeful meu!" spune zâmbind Kiril, arătând cu degetul în sus. "Chiar aşa de grav este, cu orice preţ, chiar cu preţul Uniunii Sovietice?"    "Da!" răspunde răspicat secretarul PCUS.

 

Dar, poate, totuşi, faceţi rost de film, nu aş vrea să vă risipesc plăcerea unei capodopere, am mai pomenit şi acum câteva zile de acest film. Dar, anii trec, lumea uită! Reţineţi că filmul fusese făcut în 1968, cu zece ani înainte de alegerea cardinalului polonez Karol Wojtyla ca Papă. Dar, pe acest orizont de aşteptare, cu problemele arătate în "The Shoes of the Fisherman". Pe dorita implicare politică a Vaticanului în rezolvarea problemelor lumii. Să păstreze pacea, cu orice preţ!

 

Dar nu despre asta doream să vă informez, dragi lupi, padawani și hobbiți, ci despre un articol din ”Le Figaro”. Duminică, adică ieri, ministrul sănătății din Franța, Agnès Buzyn a declarat, în cadrul emisiunii televizate ”Le Grand Jury”, RTL, că a ordonat o a doua anchetă în ceea ce privește tragedia copiilor născuți fără mâini. De data aceasta cu un număr foarte mare de specialiști de vârf din diferite discipline.  

 

În Franța se nasc anual, în medie, cam 150 de copii cu malformații grave, fără mâini, picioare, etc, - nu îmi place subiectul dar o să vedeți de ce l-am ales. La începutul lui octombrie, anul curent, Agenția de sănătate publică din Franța a prezentat concluziile unui raport, la care a lucrat doi ani de zile, prin care situația i se părea în limitele normale. După agenția menționată nu a existat niciun motiv genetic, toxic, droguri, alcoolism, medicamente, boli sau altceva de natură medicală, pentru malformații. Totuși când într-un sătuleț de munte, l'Ain, din provincia Auvergne Rhône Alpes se nasc 7 (șapte) copilași fără brațe într-o perioadă de câteva luni, se ridică multe semne de întrebare.

 

În noua ancheta a intervenit și François de Rugy, ministrul tranziției ecologice care a ordonat ANSES, adică Agenției naționale de securitate sanitară a alimentației, a mediului și a muncii, să facă o anchetă la sânge și să nu vină fără motivul real.

 

De ce am ales acest subiect. Este o pildă. Fiți atenți! Cei care au semnalat faptul că malformațiile, pe o arie foarte restrânsă, depășesc de 58 de ori norma, au fost cei de la Remera o structură cu o vechime de 45 de ani, care ține registrul evidenței malformațiilor la naștere în Franța. Emmanuelle Amar, medic patologist, de la Remera, a depus, la sfârșitul anului 2014 un raport amănunțit, cu toate cazurile înregistrate punctual și cu concluzia să se facă o anchetă națională pentru a găsi motivele. Doi ani mai târziu Sănătatea publică din Franța respinge raportul Remera pe motiv de viciu de metodologie! Apoi Agenția se apucă să facă cercetările ei, prezentate la începutul lui octombrie. Mai mult, Remera rămâne fără subvențiile de la stat, controlate de susnumita agenție. Fără alarme, nu mai sunt probleme!

 

Gurile rele spun că, se pare, cazul seamănă suspect de mult cu cel al Thalidomidei, un medicament german contra grețurilor gravidelor, care a provocat, între anii 1957 și 1962, zeci de mii de bebeluși cu malformații grave, pe tot globul. Faptul că Remera a fost gâtuită și redusă la tăcere duce cu gândul la comportamentul Big Pharma în astfel de ocazii.

 

Nu am renunțat la articolul scandalos de adevărat și nemilos de denunțător despre vaccinuri și Big Pharma, am lucrat la el doi ani de zile, cu ajutor de pe tot globul, dar nu a venit încă timpul. După cum știți, mai este timp, doar mâine este, în definitiv, o altă zi!

 

 

☼        ♂        ♀   

 

 

BERBEC O zi de luni în care nu trebuie să fii descurajat de nerealizări sau de întîrzieri. Este posibilă o schimbare a situaţiei, atât financiare cât şi sentimentale. Mai ales dacă nu te încăpăţânezi. Este o situație obiectivă, nu te enerva inutil, păstrează-ți calmul și așa vei găsi soluția optimă problemelor tale. Ziua este perfectă pentru finalizarea unor proiecte profesionale. Trebuie, numai, să te concentrezi foarte bine – ai o mare putere de focalizare pe termen scurt, însă. Pune-te sau pune-ţi oamenii la treabă, se apropia niște termene. Eşti în întârziere şi ştii asta. Stelele spun să te grăbeşti. Zi favorabilă ideilor noi, sau unor noi planuri de dezvoltare, dar nu importante.După masă evită întîlnirile, fă-ţi un program de cultură şi artă.

 

TAUR O veste bună sau profitabilă. Una din zilele favorabile pregătirii unor proiecte.  Poziţia lui Venus, protectoarea zodiei, indică succes şi pe plan sentimental. Lumea de astăzi este superficială așa că trebuie să arăti bine ca să te simți bine. Astăzi nu face economie când nu trebuie - trebuie sa te îngrijești și să te îmbraci bine. După ce constați că arăți bine, realizezi că ești un om bun! Mai important decât omul bun este omul bun care se luptă cu nedreptatea. Grandios este omul bun care îi vine în ajutor. Trebuie să ajuţi! Eşti într-o perioadă de emulaţie şi avînt. Profită şi realizează ceva, finalizează un proiect. Ajută pe cel în nevoie, pe un prieten, pe o rudă, pe un străin!

 

GEMENI Lăsă lucrurile să se aşeze singure şi nu interveni. Trebuie sa incepi să faci economii, fără să-ţi schimbi esenţial modul de viaţă – economia este arta prin care obţii maximum de la viaţă. Trebuie, din nou, să alegi cu grijă modul de rezolvare a problemelor sentimentale, atât în familie cât şi cu prietenii. Zi-lumină, foarte importantă pentru viitorul unui proiect sau a unei afaceri. Tot ceea ce începi sau programezi în această zi vor aduce rezultate fructoase. Sigur, dacă reuşeşti să pui deoparte câţiva bănişori nu ar fu rău deloc! Oceanul este făcut din picături, iar o avere din parale! Multe, foarte multe...

RAC O zi bună, după o perioadă mai tensionată. Te poţi relaxa, ce a fost mai greu, a trecut. Totuşi, nu lăsa nici o schimbare să te tenteze. Lasă lucrurile aşa cum sunt şi înţelept te vei numi! Dimineața ai o veste bună dar pe seară poți să întâlnești o persoană care te-a facut să suferi. Poate te-a parasit. Observi că „rănile” nu dor, s-au cicatrizat, așa că poți să zâmbești! Astăzi eşti tare înclinat să rişti, fie că-i vorba de slujbă, bani sau o relaţie amoroasă. Lasă pe mâine, noaptea e un sfetnic bun. Adică, tu un Rac armonios – să rişti? S-a întors lumea pe dos, mon cher! Primesti, din nou, nişte veşti aşa-şi-aşa. Odihneşte-te mai mult, oboseala cronică s-a strâns ca o zgură şi poate să te afecteze.

 

LEU Este bine să-ţi îndrepţi atenţia către asociaţi, parteneri sau colegi, ca să nu ai decepţii. Sunt favorizaţi nativii din zodie care desfăşoară activităţi medicale şi/sau administrative. Evita cafeaua, tutunul, piperul, orice te-ar irita si mai mult. Nu esti in cea mai buna dintre zile, mai bine astazi tine regim si mediteaza, configureaza, filozofeaza, da curs comoditatii si artei de a te simti bine. Fă-ţi ordine în lucrurile tale. Vezi ce-ţi mai trebuie. Vezi ce nu-ţi mai trebuie. Fă-ţi puţină ordine şi în sufletul tău. Vezi ce te doare, ce te nelinişteşte...

FECIOARĂ  Aspectele planetelor favorizează abilitatea nativilor din zodia Fecioarei să rezolve problemele legate de relaţiile cu furnizorii, cu terţii, cu autorităţile, sau cu rude mai îndepărtate. Ai o veste bună și acum îți este o lene imperială. Nu ai chef nici de distracție, măcar. Trebuie să dai dovadă de tact şi diplomaţie în relaţiile cu cei apropiaţi.  Lăsă lucrurile să se aşeze singure şi nu interveni în nici un fel, oricum îți  este lene. Configuraţia astrală arată unele preocupări cu caracter juridic, în sensul că verifici, consulţi sau semnezi contracte, sau înscrisuri oficiale. Pentru nativii din ultimul decan: din nou ţi se cere ajutorul. Toată perioada stă sub semnul unei schimbări de program, de direcţie, mai mult o schimbare tactică decât o manevră startegică.

 

BALANŢĂ O zi relaxantă şi plăcută ba chiar interesantă sub aspectul trăirilor emoţionale. Aspecte favorabile cumpărăturilor făcute cu bani puţini, dar inspirate, domeniul neguţătoriei e favorizat. Aspectele pozitive celste îţi permit să abordezi cu succes decizii importante, schimbări de situaţie sau poziţii sociale superioare, (pentru un mic procent din zodie ultima precizare, desigur că nu toată zodia o să fie avansată). Dimineaţa dedic-o lucrurilor, problemelor urgente. Concentrează-te asupra lucrurilor importante în cursul prânzului. Nu încerca să-ţi impui cu orice preţ punctul de vedere ci determină prin ajustări succesive ca cei cu care discuţi să fie de accord cu tine, chiar când negociezi asupra unui preţ!

 

SCORPION Pentru un procent mare din nativi este o zi bună, favorabilă. Trebuie să fii mai optimist. Optimismul este încăpăţânarea de a spune ca te simţi bine, când totul in jurul tău merge rău. Astăzi apare o nouă cunoştiinţă, o nouă relaţie socială, sau de afaceri. În perioada menţionată afacerile sunt mediu aspectate, aşa încît este bine să te limitezi la activităţile de rutină şi la prospectări.  Viaţa de famile, sau de cuplu este bine aspectată, cu noutăţi şi bucurii. Stelele spun că ar fi bine să-ţi evaluezi exact coordonatele afacerilor producătoare de resurse şi să iei măsurile care se impun. De asemenea Mercur şi Jupiter spun că este cazul să fii mai optimist!

 

SĂGETĂTOR Eşti tentat să cheltuieşti mult, fiind doar o descărcăre din cauza unei instabilităţi emoţionale trecătoare. Domneşte o mare tensiune în jurul tău, dar trebuie să-ţi păstrezi calmul. Ziua bună se cunoaște de dimineață iar tu te simți perfect, poate pentru că ai renunțat să-ţi mai faci iluzii. Creezi armonie in jurul tau și de aceea ești admirat de anturaj! Dragostea este pozitiv influenţată, la fel şi charisma proprie a nativilor din zodie, profita de favorile stelelor, dar fără să exagerezi. O zi favorabilă pe care o poţi petrece cu cei dragi. Timpul trece repede, aşa că nu ezita să le spui cât de mult ţii la ei! Dacă porneşti de la premiza că fiecare poate fi motivat în felul lui, ziua de astăzi este căluza ta în găsirea unor răspunsuri, soluţii şi explicaţii. Ceea ce ţi se comunică gaseşte noi rezonanţe şi noi interpretări. Este timpul să asculţi oamenii cu atenţie şi în tăcere, îmbiindu-i la vorbă şi destăinuiri.

 

CAPRICORN  Vremea schimbătoare te face sa te iriţi repede. Excesul de energie vitală se poate traduce şi prin nelinişte, nerăbdare şi nervozitate. Ceea ce te poate face misterioas dar şi imprevizibil. Afacerile personale şi cele amoroase sunt, însă, bine aspectate. Promovează-ţi cu curaj interesele de astăzi, de acum. Anumite informaţii şi zvonuri te luminează la propriu şi la figurat. Nu te grăbi, însă, ca să tragi concluzii, analizează cu atenție și abia după aceea poți să trasezi cursul viitorului tău. Supravegheză-ţi regimul alimentar. Mănâncă mai multe fructe şi în special lămâi, măceşe, sau alte fructe care conţin vitamina „C”. Sigur, dacă nu ai probleme cu aciditatea gastrică!

 

 

VĂRSĂTOR Ziua este favorabilă nativilor cu activităţi legate de ştiinţă, tehnică sau tehnologie. Prudenţă şi calm în discuţiile cu persoanele de sex opus. Fi clar în exprimarea dorinţelor proprii. Aspectele planetelor favorizează abilitatea nativilor din zodia Vărsătorului de apă ca sa rezolve problemele legate de relaţiile cu terţi sau cu autorităţile, sigur, dacă nu se... amână. Evită să te enervezi pentru lucruri minore şi persoane neinteresante. O întâlnire importantă din a doua parte a zilei te calmează şi îţi face chiar plăcere. Nu forţa lucrurile. Nu că s-ar rupe... dar viaţa este un ocean. Aşteaptă valul şi curentul favorabil şi vei face exact acelaşi lucru dar cu minimum de efort personal şi de resurse.

 

PEŞTI Sunt favorizate activităţile de rutină, evită orice schimbare de program sau de tabiet. Tăcerea este mai importantă şi toţi oamenii fac mereu plăcere, unii prin prezenţă alţii prin absenţă! Astăzi este ziua noutăţilor, a veștilor, unele dacă nu majoritatea, chiar bune.  Atât în sensul de veste, informaţie, sau eveniment social cât şi cu înţelesul de obiecte, imagini şi oameni noi.  Pe cât posibil, astăzi nu schimba nimic din ce ai stabilit anterior, atât în afaceri cât şi în dragoste. Uneori noul este duşmanul binelui. Nu tot ce este nou este şi bun. Din nou ai ceva de rezolvat, dar numai în cursul prînzului. Iţi plac lucrurile clare şi faci achiziţii solide.

 

 

horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscoă horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop

horoscop horoscop horoscop horoscop horoscoă horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop