Horoscop Vă invit, pentru câteva minute, în HOROSCOPUL LUI DOM’ PROFESOR, un univers extins. Nu este un horoscop oarecare, repet, este ”horoscopul lui Dom’ Profesor”. Un altfel de horoscop, în care vă povestesc multe, multe amintiri adevărate, aventuri nepereche în 54 de țări, folclor, mitologie, știri adevărate din surse de încredere, unele confidențiale, curierul de la Bruxelles, astrologie popularizată, teorii, știință, inginerie, pilde cu Nastratin Hogea, umor, normalitatea și moralitatea mic burgheză dintre cele două războaie, atât de dragi mie - pe scurt, viața unui om al păcii care a trecut prin multe, prin prea multe, iubitor de adevăr și de sinceritate, mereu în luptă cu răul și cu ticăloșii. Vă salut, după cum vă salutam acum mulți ani, când, mulți ani de zile am fost pe sticlă în fiecare zi, la televiziuni diferite: Servus, zodiilor!
25 aprilie
Pe 25 aprilie s-au născut Oliver Cromwell, Giugliemo Marconi, Ella Fitzgerald, AL Pacino, Vladimir Jirinovsky, Bjorn Ulvaeus (ABBA), Lia Manoliu.
Horoscop În calendarul fix creştin-ortodox, pe 25 aprilie, sunt Sfinţii: Ap. şi Ev. Marcu, Vasile din Poiana Mărului. În calendarul mobil este Joia Mare, joia trădării.
Dacă ieri a fost Ziua Calului, numită de mulţi Paştele Cailor (dar e şi pe 2 februarie!) ei bine astăzi este Ziua Boului. Poate unde este Zodia Taurului. Poate unde Taurul cu multele sale variante, zimbrul, bivolul, chiar şi... boul cel muncitor, este un animal foarte puternic!
Jocurile Taurului erau larg răspândite în Europa. Tineri şi mai ales tinere săreau acrobatic, în salt mortal peste un taur sacru care ataca. Este zodia lui Venus (Afrodita), iar jocurile taurului făceau parte din Misterele Afroditei. S-au păstrat mult timp în Creta. Iar în Vestul Europei s-au transformat în coridă.
Este victoria agilităţii şi inteligenţei omeneşti asupra forţei brute, animalice. Corida nu mi-a plăcut niciodată, poate unde toreadorul avea sabie. În antichitate tinerii aveau doar agilitatea lor şi inteligenţa superioară. Scopul nu era uciderea taurului, ci învingerea lui.
Taurul este prezent pe stema UE. Este mitul vechi antic grecesc despre Zeus, transformat într-un Taur alb, care trece împreună cu frumoasa Europa Mediterana şi ajunge într-un continent necunoscut. Continentul primeşte numele de Europa. Continentul oamenilor albi, de aceea taurul era alb.
Dar de unde veneau Zeus şi Europa? Nu cumva din... Atlantida? Din ce în ce sunt mai favorabil ideii, împărtăşită de mulţi savanţi, că Atlantida a fost civilizaţia minoică, „scufundată într-o singură noapte”.
De acea nu este întâmplător că astăzi pomenim pe Apostolul şi Evanghelistul Marcu, dar care are ca simbol Leul. Taurul este simbolul lui Luca, aşa cum Matei este Îngerul şi Ioan, Vulturul. Cele patru portaluri de energie al zodiacului!
Domnelor și domnilor, dragi lupi, padawani și hobbiți rândurile acestea ar fi trebuit să fie la Animal ZOO dar cum acolo apar fel de fel de articole așa-zis astrologice de prin reviste de femei de mă trece râsul-plânsul o să păcătuiesc și eu aici, la horoscopul meu, cu un articol despre medicii veterinari. Nu este opera mea, sunt rânduri bazate pe corespondența primită, vă spuneam ieri.
Toată lumea este nemulțumită și scandalizată de medicii veterinari! Și de cei umani, bineînțeles dar de cei care se ocupă de blănoșei, parcă mai mult și cu mai mult foc. Prietenii noștri, cei ce fac ”miau” sau ”ham” trăiesc prea puțin ca să suporte și indiferența, prostia și incompetența veterinarilor. Mai mult, în ultimul timp a devenit o mare afacere. Au apărut medicii specialiști, niște căpușe în plus, niște aspiratoare de bani. Toată lumea spune că medicii veterinari nu taie chitanțe și sunt de fapt o mafie mai mare decât a medicilor umani. Mafia în halate albe, verzi, albastre... cu buzunare foarte mari!
Mi s-a semnalat existența unui medic specialist cardiolog de căței, din București, parcă Luca, sau așa ceva, nu mă încarc cu numele tuturor... afaceriștilor. Foarte bine, zic, este bine că avem așa ceva, un medic cu rezultate, colocvii internaționale și cărți scrise. Da, este bine, răspunde corul deținătorilor de căței, dar numitul doctor specialist REFUZA ORICE ACT MEDICAL în afară de scoaterea viermilor din inima, are câteva borcane pe acolo, probabil pentru supa thailandeză. Prima vizită costă 350 de lei, fără chitanță, Doamne ferește, a doua 180 de lei, a treia tot 180 de lei. Tot fără chitanțe, niciun medic veterinar nu emite chitanțe decât aleatoriu când crede el de cuvință, poate la vaccinuri, sau cipuri, că sunt controlate, sau așa... pentru că i se năzare. După câteva sute de euro veterinarul specialist, dacă constată că nu este specialitatea lui, adică chestia cu viermii din supa thailandeză, te trimite înapoi la doctorul care te-a trimis la el. Fără diagnostic, fără tratament, fără nicio vorbă, doar cu o superioritate infatuată. Mafia în toată regula...
Ce mai urmează? Medic veterinar specialist genicolog, medic veterinar specialist dermatolog, medic veterinar specialist în gheara a treia de la lăbuța stângă din spate, medic veterinar specialist pentru jumătatea superioară a cozii, medic veterinar specialist pentru jumătatea inferioară a cozii etc etc etc. Medic veterinar pentru ca să vă ia mai mulți bani, asta da, specializare!
Toată lumea este scandalizată dar nu poate rupe vraja, nu poate scăpa de șantajul sentimental, toți își iubesc pisicile și cățeii, s-au atașat de ei și le oferă asistență medicală cu banii luați de la cheltuielile lor medicale. Inclusiv la cel cu supa de viermi thailandeză. Am citit un articol, un interviu evident plătit, de reclamă, de acum un an, despre el. Am râs de s-a cutremurat casa. Ce am citit in articol: că nu-l interesează banii, că dacă te duci la el în cabinet riști să leșini, că face respirație gură la bot pe sub mașini și că vorbește de rău pe medicii de medicină umană. Cam atât! Poate fi foarte bun, poate fi necesar, dar cred că medicul specialist cardiolog de căței are nevoie de ajutor specializat, cel puțin în PR și reclamă.
O prietenă, @Aspida, mi-a trimis și îi mulțumesc încă odată, o lucrare de excepție: ”Istoria Universală a Medicinei și a Farmaciei” de la Editura Academiei, datorată ilustrului Radu Iftimovici. A fost o mare plăcere să studiez cele două volume, în iarna aceasta, care sper că a trecut. Așa am aflat cum au apărut medicii umani specialiști. De la medicine-man la neurochirurgia cu laser, pare că este o distanță enormă! Bullshit, spune savantul, sigur, foarte academic! Specializarea a început din cauza limitării umane, adică a prostiei, era greu să ții mine numele tuturor celor 639 de mușchi umani, de exemplu, toate denumiri în latina medievală. Apoi cu tot jurământul lui Hipocrat, care este un jurământ tipic mafiot, toți medicii păstrează omerta, lumea își cam dădea seama care doctor este bun și care nu. Așa că prin specializare, s-a făcut o confuzie totală, s-a împărțit răspunderea, dar au crescut încasările!
Ce ar trebui să facă medicul specialist cardiolog de căței? In primul rând să-i mulțumească lui Dumnezeu pentru darul primit acum câteva zile, și să renunțe la vanitate. Dacă are nevoie de reclamă, pentru că face un lucru bun, necesar, mă ofer, I’m the best, money can buy! Apoi să se specializeze, sigur că da, dar să nu refuze COMPORTAMENTUL OBIȘNUIT al unui medic veterinar din România, specializarea este foarte bună, dar nu suficientă. Să pună diagnostic, să dea tratamente celor care i-au plătit consultația. Chiar dacă nu este în specialitatea lui. O sută-două de euro sunt bani mulți. Sigur nu pentru specialiști...
A făcut-o proastă pe o doamnă. Mi-a comunicat, doamna. Sigur, frumos, că nu ar înțelege despre ce este vorba în domeniul cardiologic. Am lăcrimat. Doamna despre care vă vorbesc, are o anumită vârstă, are și un cățel adorabil. Și el de o vârstă. Tușește. Cățelul, Nelson, nu doamna. Doamna este la pensie. Se îmbracă aiurea, ca în tinerețea ei. Hippy. Dar, a fost mâna dreaptă a generalului Ștefan Blaj, marele cardiolog și ea cu doctorat în cardiologie și printre primele membre Mensa din România cu un IQ de 130. Pe ea a făcut-o specialistul în viermi din supe thailandeze proastă, că nu ar înțelege despre ce este vorba în cardiologie?
Poate că este o poveste, o exagerare, este doar o pildă și asemănarea cu unele persoane în viață este absolut întâmplătoare, așa se spune, parcă, dar haide-haide, totul are o limită... cu specializare, sau fără, niciodată o jignire a unei doamne nu rămâne fără urmări!
După cum și horoscopul meu are o limită, doar mâine, este, în definitiv, o altă zi!
NOTĂ Conform indicațiilor UE și a practicii multor ziare, vezi, de exemplu ”Capital”, nu se acceptă comentarii pe forum, acestea trebuie trimise numai la dom.profesor@gmail.com. Pentru un dialog civilizat și eficient. Oricum, totul de pe forum se șterge, mai devreme sau mai târziu, iar cei care postează riscă blocarea definitivă a accesului pe EvZ. Take it, or leave it!
☼ ♂ ♀
BERBEC O dimineaţă mai aglomerată. Trebuie să te concentrezi mai mult, mai ales în prima parte a zilei. Poţi să finalizezi unele lucruri importante în a doua parte a zilei, după prânz. După mica petrecere de post de Sfântul Gheorghe şi a Calului lui Sf. Gheorghe ai un start mai dificil. Marte şi Venus indică „fructele unor eforturi trecute”. Nu intra în discuţii asupra patrimoniului comun, sau a unor proprietăţi pe care le împarţi cu alţii. Ascensiunea ta din ultimul timp şi ultimile mişcări profitabile atrag invidii şi bârfe. Este şi o zi cînd se pot petrece evenimente neplăcute în sfera familiei şi a prietenilor, care sunt malefic aspectate. Afacerile sunt moderat aspectate, mai curînd spre bine, sănătatea la fel. Domeniul dragostei şi al relaţiilor sociale nu este aspectat, deschizînd cutia Pandorei, a neprevăzutului. Pentru că şi Astrologia, această cale regală, are limitele ei. De fapt în cazul neaspectării respective, contează aspectele horoscoapelor persoanelor de care te apropii pe respectivele domenii.
TAUR O vizită plăcută şi una nu prea. Trebuie să-ţi rezervi mai mult timp pentru familie. Încetează să fi nemulţumit de performanţele membrilor familiei tale. Fiecare are modul lui de a reacţiuna, fiecare este o persoană diferită de tine având propria scară a valorilor şi propriile aspiraţii. Nu te poţi substitui lor, nu poţi impune propriile gusturi. După prânz primeşti o vizită, sau ai o întâlnire care nu-ţi face nicio plăcere. Ba, din contră. După întîlnire te gîndeşti că sunt mulţi proşti pe lume. Atenţie, şi partenerul tău de discuţie poate că gândeşte acelaşi lucru! Logica şi interesul tău nu este similare, în majoritatea cazurilor cu cele ale anturajului, colegilor, rudelor. Fiecare este o fiinţă unică, „făcută din pulbere de stele”. Zâmbeşte acestui gând luminos şi aşa a mai trecut o zi!
GEMENI Concentrează-ţi atenţia. Fii foarte atent la surselor tale de venituri. Analizează, sintetizeză, decide şi controlează. Poate este vremea să-ţi diversifici activitatea. Vin vremuri foarte grele şi tot oamenii cinstiţi o să sufere, aşa că trebuie să te pregăteşti de pe acum. Astăzi ai o informaţie care te interesează şi poţi să o valorifici mai tîrziu. Nu te mai gândi la emigrare, ca la „calea de aur”. Situaţia este foarte grea în toate ţările civilizate şi acolo ei nu privesc cu ochi buni pe noii veniţi. Nicăiei nu sunt „câini cu covrigi în coadă”. Aşa că astăzi începe să cauţi un „second job” pentru perioada caldă, ceva de sezon.
RAC O zi „cuminte”. Anumite evenimente şi o justă evaluare a situaţiei te fac să preţuieşti încă o dată ajutorul prietenilor adevăraţi şi să dispreţuieşti din nou pe inamicii personali sau conjuncturali. Este o zi profitabilă şi densă. Promovează-ţi cu îndrăzneală interesele şi solicită ceea ce ţi se cuvine. Stelele îţi sunt favorabile şi intuiţia ta funcţionează excelent, Luna, protectoarea ta, este plină, dar parţial eclipsată, ceea ce nu face lucrurile mai simple sau mai uşoare. Saturn face ca mai toate lucrurile să întârzie sau să fie amânate, dar nimic nu se contramandează sau se anulează. O întâlnire importantă la mijlocul zilei, la prânz, te face să îţi freci mâinile de mulţumire. Un mic amănunt te enervează disproporţionat. Ceva legat de o construcţie, de apartament, de cămin, în general.
LEU Nu cheltui, nu risca! Dacă vrei să rişti ceva bani la Cazino sau aiurea la cumpărături, este o perioadă neutră, cu multe planete în aspecte tari, aşa că nu o să pierzi prea mult. Ca să fiu mai clar, astrologii sunt cam confuzi uneori, aşa le este felul, ei bine – nu te sfătuiesc să rişti, mai ales bani, pentru că o să regreţi. Distracţii, vizite, afaceri – OK! Dar astăzi nu fă plăţi, mai ales nu da avansuri - nu pune mâna pe cash, pe carnetul de cecuri sau pe cartea de credit, mai ales pentru sume importante - că este pagubă curată! Sunt mai multe aspecte disarmonice, cuadraturi, care fac perioada neinteresantă. Nu te apuca de lucruri noi mai ales din afara sferei tale, cel puţin în această perioadă. Sunt avantajate, însă, întâlnirile de afaceri sau sociale, discuţiile, negocierile, vizitele pe eveniment – tot ceea ce ţine de comunicare în economic-social-politic-dragoste.
FECIOARĂ Fii mai discret! Poţi rezolva treburi importante şi lua deciziile care se impun – o zi excelentă pentru planuri strategice şi hotărâri cu greutate. “Cel ce înmulteşte cuvintele se va face urît tuturor … pentru ca este spor care aduce omului paguba şi este câştig spre nenorocire.” Biblia, Intelepciunea lui Iisus Sirah, 20 : 7,8 Aşa că astăzi nu duce vorba, nu bârfi si nu iniţia intrigi şi mici comploturi. Totuşi ai o veste despre nişte pagube, nişte pierderi de bani. La o verificare mai atentă vei vedea că pierderile respective nu sunt nici aşa de mari şi ca nici nu te interesează pe tine personal în mod deosebit. Aşa că ia lucrurile uşor, dar nu duce vorba, nu trîmbiţa veştile prietenilor, colegilor, rudelor, cunoscuţilor şi necunoscuţilor. Nu aşa devii interesant şi popular.
BALANŢĂ Curaj şi răbdare. Astăzi trebuie să ai curaj şi răbdare ca să-ţi atingi scopurile. În timpul acestei zile, mai ales pe seară, se pare că ai nevoie să te confesezi despre temerile tale dar vei sfârşi prin a te retrage în cochilia ta sprituală. Cu o conjunctură complexă şi Luna eclipsată şi planetele răspândite prin tot horoscopul veştile proaste circuă cel mai repede şi intrigile iau în consideraţie doar jumătatea goală a sticlei. Trebuie să-ţi modulezi afacerile de aşa natură încât varietatea şi diversitatea mare a surselor de venit să asigure încasări relativ constante – este concluzia zilei de astăzi. Pe de altă parte nu spera şi nu ai teamă, se schimbă totul dar nu se urneşte nimic sau nu se schimbă nimic dar totul se transformă. Aparenţele înşeală, cel mai adesea...
SCORPION Nu eşti ameninţat. Este o zi căldicică, la propriu, ca şi la figurat. Prima parte a zilei, dimineaţa, este sub semnul unor simţăminte de preaplin şi lipsă de comunicare, cu toate că mulţimea oamenilor zumzăie în jurul tău. În a doua parte a perioadei trebuie să te fereşti de omul sau oamenii care, pentru a-ţi fi pe plac, îţi spun numai lucruri bune şi frumoase. Oricum, prin intuiţia ta şi prin sistemul ajustărilor succesive o să obţii ceea ce doreşti. Afacerile, profesia sau meseria, sunt bine aspectate, la fel şi călătoriile. Apare o nouă cunoştiinţă, o nouă relaţie socială, sau de afaceri. În perioada menţionată afacerile de inimă (nu cardiologice) sunt mediu aspectate, aşa încît este bine să te limitezi la activităţile de rutină şi la prospectări. Viaţa de famile este bine aspectată, cu noutăţi şi bucurii. Stelele spun că ar fi bine să-ţi evaluezi exact coordonatele afacerilor producătoare de resurse şi să iei măsurile care se impun. Nu apare nici o ameninţare serioasă, nici în stele, nici pe piaţă.
SĂGETĂTOR Păstrează “status quo”. O zi foarte bună pentru afaceri imobiliare, sau orice are de a face cu domiciliul, reşedinţa, camera, căminul, castelul sau casa ta. Pe termen lung atât configuraţia astrologică cât şi viziunile tale coincid : trebuie să păstrezi status quo, situaţia prezentă care este supusă unui acţiuni duble de shimbare, exterioară şi interioară. Schimbarea nu îţi este prielnică. Schimbă ciorapii, ţigările, chiar şi maşinile şi casele dar în nici un caz să nu schimbi situaţia şi poziţia ta oricât de tentante ar fi propunerile care ţi se fac, mai ales astăzi. Îţi este mult mai convenabil să fi producătorul şi regizorul piesei decât unul dintre actorii de pe scenă. Poate o să ai mai puţină glorie şi aplauze, dar cu siguranţă mai multă stabilitate şi mai mulţi bani.
CAPRICORN Privitor ca la teatru. Ziua de astăzi este ziua teatrului, a reprezentaţiilor dramatice. La propriu şi la figurat. „Privitor ca la teatru”, cum spune poetul dar în acelaşi timp şi interesat de desfăşurarea intrigii şi de performanţa actorilor. Nu numai în plan economic sau politic, dar, şi, mai ales în anturaj, în plan social şi sentimental. De o decizie a ta, sau de o lipsă de implicare a ta, din această zi sau în perioada următoare depind multe din viitorul tău personal şi al anturajului tău. Planetele spun clar să-ţi urmezi prima părere, intuiţia, abilitatea şi înţelepciunea ta care nu te-au trădat până în prezent. Prima părere este cea bună! Eşti dispus să porţi conversaţii lungi, despre subiecte diverse. Mercur in aspecte şi toane bune te influenţează favorabil si debitul verbal are volumul unei Niagare. In toata aceasta dorinţă de afirmare a Eului, care se exprimă, nu trebuie să pierzi din vedere să ciuleşti urechile. În cele mai multe cazuri vorbele bine plasate determina destainuiri şi mai şi...
VĂRSĂTOR Te simţi ca un martir. Ziua de astăzi este mai putin favorabila in prima jumatate si relativ favorabilă in a doua jumatate. Fii atent (mai ales în cursul dimineţii) la cheltuielile care ţi se propun sau doreşti să le faci; modul de a cheltui banii este un indicator sensibil al stării emoţionale şi al stimei pe care şi-o arată fiecare. Evită discuţiile în contradictoriu cu cei dragi, sau familia în ceea ce priveşte patrimoniul comun. O decizie din trecut nu se dovedeşte foarte inspirată. Trebuie să continui cu datele pe care le ai, pentru că situaţia în cauză nu a fost sub controlul tău. La mijlocul zilei, la prânz, te simţi ca un martir. Doreşti o schimbare, ceva nou, orice, numai să nu mai auzi şi să simţi aceleaşi lucruri, majoritatea plictisitoare si neinteresante. Evită deciziile care duc la schimbări majore. Unele lucruri sau persoane pot întârzia şi din cauze obiective. Oferă circumstanţe atenuante. Şi zîmbeşte!
PEŞTI Auspicii favorabile. Poziţiile reciproce ale lui Venus, Marte şi Mercur indică reuşită şi succes. De asemenea cheluieli dar şi posibile încasări mari, sau începutul unor proiecte şi relaţii foarte profitabile. În special dimineaţa este bine aspectată şi norocoasă. Sunt o serie de evenimente, însă, provocate de Mercur care până la urmă au o latură comică şi o mare doză de neprevăzut. Singurele influenţe negative sunt date de Saturn din Capricorn, care provoacă întârzieri şi neînţelegeri. Călătoriile sunt bine aspectate, iar actele de cultură şi artă sunt sub auspicii favorabile. Pe total: zi favorabilă ideilor noi, sau unor noi planuri de dezvoltare. După masa de prânz evită întîlnirile de afaceri strategice, sau plăţile cu numerar.
horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop