A fost achitată după ce l-a împușcat mortal pe redactor-șef pentru ”fake news”. HOROSCOPUL LUI DOM’ PROFESOR

Horoscop Vă invit, pentru câteva minute, în HOROSCOPUL LUI DOM’ PROFESOR, un univers extins. Nu este un horoscop oarecare, repet, este ”horoscopul lui Dom’ Profesor”. Un altfel de horoscop, în care vă povestesc multe, multe amintiri adevărate, aventuri nepereche în 54 de țări, folclor, mitologie, știri adevărate din surse de încredere, unele confidențiale, curierul de la Bruxelles, astrologie popularizată, teorii, știință, inginerie, pilde cu Nastratin Hogea, umor, normalitatea și moralitatea mic burgheză dintre cele două războaie, atât de dragi mie - pe scurt, viața unui om al păcii care a trecut prin multe, prin prea multe, iubitor de adevăr și de sinceritate, mereu în luptă cu răul și cu ticăloșii. Vă salut, după cum vă salutam acum mulți ani, când, mulți ani de zile am fost pe sticlă în fiecare zi, la două televiziuni diferite: Servus, zodiilor!

16,17 martie

 

Horoscop Pe 16 martie s-au născut James Madison, Jerry Lewis, Bernardo Bertolucci, Georg Simon Ohm, Jules Cazaban, Gheorghe Storin, Horia Şerbănescu, Margareta Sterian. Pe 17 martie s-au născut: Nat King Cole, Bobby Jones, Kurt Russell, Patrick Duffy, Dan Nuţu, Alecu Popovici, Alecu Russo, Mihai Ungheanu, Urmuz.

 

 

Horoscop În calendarul creştin-ortodox, pe 16 martie sunt Sfinţii: Sabin Egipteanul, Papa, Roman, Anin şi Hristodul din Patmos. Pomenirea morților, dezlegare la ulei și vin. Pe 17 martie este † Sf. Cuv. Alexie, omul lui Dumnezeu. Zi însemnată, cu o cruce, în calendar! Şi mai sunt şi Sf. Marin şi Teostirict imnograful. Duminica Întâia din Post. O să mă întrebaţi, dragi lupi, padawani şi hobbiţi ce este un „imnograf”. Un poet, un scriitor de imnuri bisericeşti, bizantine, gregoriene, copte. Cuvântul era folosit ca desemnarea unei meserii în primul mileniu creştin, apoi a devenit un fel de titlu.

 

În „Kalendar” pe 16 martie, fiind ajunul la la Sf.Alexie, pe seară, se leagă foarfecele ca să ai noroc şi sănătate! (Olteanu)

 

În sfârşit, pe 17 martie, o sărbătoare importantă în „Kalendarul” vechi al poporului român.  Este Ziua Şarpelui, zi totemică a unuia dintre triburile vechi care au stat la baza formării populaţiilor, apoi a poporului, pe teritoriul de astăzi al României.

 

Legenda, una dintre multele legende frumoase de pe la noi, spune că lupul, vulturul, zimbrul, capra neagră şi şarpele sunt „primii strămoşi” ai triburilor neoliticului, de aici, de pe la noi, care mult mai târziu, pe scara istoriei, aveau să furnizeze însemnele heraldice respective.

 

Horosop Lupul, în special, a fost totemul celor două popoare antice care au contribuit esenţial la formarea poporului român şi a limbii române: dacii şi romanii. Se pare că puternica uniunea de triburi care avea ca totem şarpele stăpânea un teritoriu ce cuprindea Dobrogea actuală, de la marea cea mare, malul stâng al Dunării până la pădurea cea mare şi toată partea de Nord-Est a Bulgariei actuale. Marele exilat de la Pontul Euxin, poetul Publius Ovidius Naso, pomeneşte, în scrisorile lui, de „marile mistere ale şarpelui”. Evident, fiind între marele fluviu şi mare, triburile şarpelui aveau mulţi pescari iscusiţi. Ziua de 17 martie este ţinută cu strşnicie de pescari ca să aibă noroc la prins peşti. Sunt ritualuri complicate, care astăzi probabil că s-au uitat. Poate ţin minte vorba că dacă pescarii dorm mult de ziua Şarpelui, vor avea noroc la pescuit. Aşa ceva nu se uită!

 

Se scot stupii la aer liber!

 

Era şi este interzis să se spună şarpelui pe nume, sau cea mai mică aluzie la formă, sau la „şerpuit”. De aceea sărbătoarea ni s-a transmis cu numele elenizat de „Alexii” – protectorul, apărătorul, aluzie la „primul strămoş”, la cel care apăra tribul - totemul. Să ne amintim de puternicele şi bogatele colonii greceşti de la Marea Neagră care aveau strânse şi cordiale legături cu localnicii.

 

Tradiţia spune că în această zi ies gângăniile, tîrâtoarele din pământ, zeii telurici sparg cele şapte peceţi care s-au întocmit în toamnă pecetluind goangele în pământ şi începe un nou ciclu al vieţii. Sunt sărbătorile primăverii, ale echinocţiului de primăvară care cade peste câteva zile. Suntem în plin Mister Eleusis!

 

 

Există o frumoasă, o foarte frumoasă descriere a vieţii și pildelor Cuviosului Alexie, omul cald al lui Dumnezeu, în Proloagele de la Malovăţ. Căutaţi, citiţi şi luaţi aminte!

 

 

Evenimentul Zilei” din ziua de 16 ianuarie 1914 a fost împușcarea, mortală, a redactorului-șef al ziarului ”Le Figaro” de către doamna Henriette Caillaux, soția fostului prim ministru, pe atunci ministru de finanțe, Joseph Caillaux. Sursă, ”Book of Days”.

 

Dragi lupi, padawani și hobbiți vă mulțumesc mult pentru interesul pe care îl arătați amintirilor mele, dar astăzi o să facem o reconstituire. Împușcarea redactorului-șef de la ”Le Figaro”. Am fost angajat la prestigiosul cotidian francez de dreapta începând din decembrie 1969 până în februarie 1971. Intr-o zi stăteam pe lângă biroul editorului, a redactorului-șef. Mi-a zis: pleacă din locul ăla, acolo a fost împușcat Calmette. Am sărit ca ars, apoi mi s-a spus toată povestea, era o zi mai calmă fără à la une și evenimente deosebite.

 

16 martie 1914. Paris, sediul ziarului ”Le Figaro”, strada Drouot, numărul 26, al 9-lea arondisment. Ora 17:11. În secretariatul redactorului-șef se prezintă o doamnă. O doamnă din înalta societate, îmbrăcată într-o haină de blană de astrahan negru și având un manșon din același material. Ce drăguț și feminin obiect de îmbrăcăminte manșonul pentru iarnă, păcat că s-a renunțat la el, ca și la alte multe obiecte frumoase și folositoare. Doamna scoate o carte de vizită din manșon și solicită să fie primită de redactorul-șef. Secretara îi spune că redactorul-șef, Gaston Calmette, a ieșit să ia masa cu prietenul său, scriitorul Paul Burget. Doamna spune că așteaptă. La ora 18 fără câteva minute, Calmette intră în biroul său pe altă ușă, nu prin secretariat. Secretara auzind vocile din birou, intră și îi prezintă cartea de vizită.

 

Sprea marea surpriză a lui Burget, care l-a sfătuit să nu o primească, Calmette spune: ”Este o femeie, trebuie să o primesc”. Paul Burget și secretara ies din biroul redactorului-șef și invită doamna. Trec exact patru minute și se aud șase împușcături. Cei de la ”Le Figaro” se năpustesc în biroul redactorului-șef. Femeia îmbrăcată în haină de blană spune, foarte calmă: ”Nu mă atingeți, sunt o doamnă. Chemați doctorul și poliția, în ordinea aceasta”. Apoi a lăsat pe biroul redactorului șef pistolul, încă fumegând, un superb Browning automat, nou-nouț, model 1911, calibrul 7,65 mm cu o magazie de șapte cartușe. Marea doamnă a adăugat:  ”Mi-am făcut numai datoria de soție. Nu a existat nicio ură personală”. Toată lumea a fost foarte impresionată de atitudinea doamnei, cum spuneau a doua zi ziarele britanice: “her wonderful calmness”. Redactorul-șef al ziarului ”Le Figaro” a fost atins de patru, din cele șase gloanțe și a murit câteva ore mai târziu, la spital. Poliția a sosit, dar doamna nu a vrut să urce în duba poliției, ci a mers cu mașina proprie, cu șofer, la sediul poliției, unde a dat o declarație amănunțită.

 

Protagoniștii acestei întâmplări sunt:

 

  • Gaston Calmette, de 56 de ani, redactorul-șef al ziarului ”Le Figaro”.
  • Joseph Marie Auguste Caillaux, de 51 de ani, politician liberal cu vederi pacifiste, fost prim ministru, actual, pe atunci, ministru de finanțe.
  • Henriette Caillaux, născută Raymouard, de 39 de ani,  o femeie de o frumusețe tulburătoare, inteligentă și cu certe calități artistice.

 

Începând de la Crăciunul anului 1913, Calmette a dezlănțuit o campanie de presă mincinoasdă la adresa ministrului Caillaux. Îl invinuia de orice, spunea că o să aducă dovezi în ziarul de a doua zi, dar în ziarul de a doua zi erau alte învinuiri grave, fără nicio dovadă, fără nicio susținere. Articolele apăreau în editorial, pe prima pagina a ziarului. Editorialul poate fi scris numai de redactorul-șef, sau de patron, pentru că pune în joc răspunderea civilă, sau penală, a ziarului, reprezintă poziția ziarului.  

 

Substratul era faptul că ministrul de finanțe dorea o taxare progresivă a averilor și o destindere cu Germania, lucruri contrare interselor celor care susțineau ”Le Figaro”. Nimeni nu punea prea mult preț pe ”la presse jaune” cum desemnează francezii ziarele de scandal, puse pe șantaj. Nici familia Caillaux. Dar lucrurile au luat o întorsătură urâtă pe 10 martie 1914, când ”Le Figaro” anunță că o să publice scrisorile de amor vinovat ale soților Caillaux. Caragiale cu a sa o scrisoare pierdută, în varianta franceză. Ministrul este nebun furios, îi spune soției, pe 15 martie 1914, că o să-l provoace pe infamul jurnalist la duel. Henriette se hotărăște să se sacrifice ea. Ce s-a întâmplat, știm.

 

Procesul Henriettei Caillaux a început în luna iunie. Doamna a fost reprezentată de celebrul avocat Fernand-Gustave-Gaston Labori, care a obținut achitarea. Avocatul a pledat ”vinovată”, dar a spus că Henriette a fost în legitimă apărare deoarece: ”fiecare editorial calomnios a fost ca un glonț tras către inima doamnei Caillaux, ea nu a făcut decât să se apere, să-și apere familia, cu o pasiune de care numai femeile sunt în stare”.

 

Morala mic burgheză era mai indulgentă cu crimele pasionale. De fapt, achitarea a fost obținută de zecile de mii de parizieni care au luat Tribunalul cu asalt urlând: ”a-chi-ta-rea, a-chi-ta-rea”! Pronunțarea achitării s-a făcut pe 28 iulie 1919, ziua când a început Marele Război. Austro-Ungaria a declarat război Serbiei.

 

După împușcăturile Henriettei Caillaux, s-au mai auzit în Europa niște împușcături care au schimbat istoria. Pe 28 iunie, la Sarajevo, apoi pe 31 iulie, din nou, la Paris, când este asasinat Jean Jaures, la Café de Croissant, de pe strada Montmartre, numărul 146. Acolo luam și eu micul dejun, împreună cu Veronique, în anul 1970. Mereu același lucru, o cafea enormă franțuzească, foarte neagră și fără zahăr și un croissant, atunci făcut, cald. Mesele erau acoperite cu aceleași tip de fețe de masă, în carouri alb-roșu, ca pe vremuri.

 

Mai sunt multe de spus pe această temă, a împușcării editorului, a redactorului-șef de la ”Le Figaro”. O să vă spun de ce am abordat această temă, altădată, dar pretextul este evident, a fost evenimentul zilei de 16 martie. Era pe când redactorii-șefi se împușcau mortal pentru ”fake news”!

 

Weekendul este întotdeauna perioada cea mai grea pentru mine, pentru că am cel mai mult de lucru. Se bulucesc toate în weekend. Mai mult, am început curățenia de primăvară, pe care trebuie să o termin până de echinocțiu. La o casă pe pământ cu ceva pomi fructiferi și trandafiri curățenia se extinde și în curte și în grădină. Sunt multe de făcut, multe de curățat, de tăiat, de aranjat, de organizat, de săpat, de zugrăvit, de reparat, de…

 

Dar tot o să mă uit la un film, că nu au dat turcii. Daniel mi-a trimis niște ”salamuri” de DVD, așa că am la ce să mă uit. Cred că o să mă distrez, o să mă uit la un serial din anul 1966, ceva hazliu, este cu război, cu Afrika Corps și ce deștepți erau americanii, ce mai, comic cu, sau fără voie, ”The Rat Patrol”.  

 

Așa că de două ori în acest weekend o să avem speranța de mai bine, de două ori avem o nouă șansă, doar este, mereu, mâine, o altă zi!

 

 

 

☼     ♂     ♀

 

 

BERBEC Si vis pacem para bellum”, dacă doreşti pacea, pregăteşte-te de război! Sâmbătă, dacă vrei neapărat, poţi avea un conflict, dar cu ceva calm, diplomaţie şi tact poţi obţine mai multe! Repede vine, repede trece. Weekend-ul! Ca un făcut timpul te presează şi mereu nu faci, nu spui ceea ce doresti, de fapt. Nu ai timp! Aşa timpul trece foarte repede, confiscat, parcă de un principiu al relativităţii! Sâmbata ai un prilej de distracţie, o petrecere sau o zi de naştere. Chiar dacă oboseala îşi spune cuvântul, distrează-te – este singura soluţie de evitare a stresului cotidian, soluţie chiar încurajată de sistem. Oamenii care se distrează nu fac politică! Duminică ai de facut un drum, poate la munte, poate la ţară. Un drum, dar cu profit – poate fi şi o expediţie de aprovizionare.  Perioada de timp a acestui weekend este numai bună pentru inceperea unui mic proces de planificare, de ordonare a vieţii şi operei tale. Dacă nu te-ai apucat deja să faci curăţenie!

 

TAUR  Fii hotărât şi ia deciziile care se impun încă de sâmbătă dimineaţă. Eşti inspirat la planuri pentru sezonul cald. Totuşi, dacă vrei să faci o călătorie, este bine să pleci mâine dimineaţă. Weekendul acesta este pentru Tauri o perioadă a pregătirilor şi a planurilor. Trebuie să analizezi ultimele demersuri şi evenimente şi să retrasezi cursul lucrurilor. Înaintea unui nou atac, înaintea unei noi ofensive sau al unui nou proiect, forţele trebuie să se regrupeze – ce să mai spun daca este vorba de o relatie de amor! Sâmbătă, cu o conjunctură complexă, ai totuşi mai multe oportunităţi şi posibilităţi, pe care cu înţelepciune şi chibzuinţă nu o să le risipeşti, cum faci de obicei. Configuraţia astrală te sprijină să obţii mai multă stabilitate în familie sau printre prieteni. În ultima zi din weekend îţi este mai uşor să învingi dificultăţile vieţii cotidiene – doar este duminică. Poţi să întâlneşti o persoană deosebită sau să te distrezi. Întâlnirile îţi încălzesc inima şi îţi oferă suficiente rezerve de bună dispoziţie şi optimism.

 

GEMENI Favorurile stelelor se îndreaptă spre planul material al neguţătoriei, cumpărături şi cadouri. Ceea ce cumperi sâmbătă, fără să fie scump, îţi poate face mare plăcere şi îţi va fi de folos. Buni de gură, energici şi ironici, Gemenii au în acest weekend mai multe ocazii să iasă în evidenţă. Totuşi o bună parte din Gemeni trebuie să ocolească cu abilitate şi diplomaţie subiectele tabu de acasa, problemele tăioase din familie. Nu uita că tacerea este de aur, vorba de tinichea! Weekendul acesta trezeşte o bruscă dorinţă de excursii şi călătorii. Mercur, tot retrograd, face şi unele aspecte favorabile. Foloseşte perioada ca să-ţi lămureşti problemele de „relaţii publice” sau să începi alte „relaţii personale”.  Se mai face lumină şi pe strada ta şi in acest weekend ai sentimentul că, în fine, norocul nu ţine numai de bolta cerească şi de stelele depărtate şi reci, ci îl mai face şi omul, prin hotărârile şi atitudinile sale.

 

 

RAC Din nou nişte veşti aşa-şi-aşa. Lasă analiza şi sinteza, prima impresie contează! Odihneşte-te mai mult, relaxează-te, oboseala cronică s-a strâns de ceva vreme şi poate să te afecteze. Promovează-ţi cu hotărâre interesele personale. Nu te speti cu munca şi nu fă eforturi.  Nu ai frică, păstreaza speranţa şi porţile succesului sunt larg deschise pentru tine. Continuă să perseverezi pe drumul actual! În acest weekend eşti într-o perioadă binecuvântată, de la bine la foarte bine. Cam tot ce iţi propui iţi iese – asta pentru că dai dovada de mult realism si bun simţ. Stelele avantajeaza in mod special activităţile de recreare, distracţiile, legate de cărţi, reviste, ziare, publicaţii. Netul este anonim şi dubios, adevărata informaţie o găseşti tot dintr-o carte, sigur, o poţi descărca de pe net!  Este timpul unor decizii, mai mult sau mai putin importante şi dacă ai tărie de caracter, voinţă, o să dobândeşti mai multe avantaje. 

 

LEU Ai veşti că poţi culege avantaje ce provin din aranjamentele altora, dar nu ai chef de afaceri de sabat. Sâmbăta este zi de relaxare, aşa că ia exemplu de la pisică. Care toarce, sau doarme! O perioadă din nou puţin tensionată, mai ales de bârfe şi vorbe. Nimic foarte important, însă. Mai mult comicării decat lucruri serioase. Aşa că poţi pleca undeva, cumva, cu primul tren din gara ca să laşi totul în urma ta, măcar pentru o zi, sau două. Dacă poţi, nu ezita, pleacă! Sâmbătă programul prestabilit va suferi modificări neaşteptate. Nu este nimic, însă, negativ. Trebuie să-ţi păstrezi calmul şi să dai dovadă de umor la unele informaţii mai ciudate pe care poţi să le primeşti. Duminică ai un program scurt: te trezeşti târziu şi te culci devreme, asta dacă nu te duci pe seară la vreun spectacol, club sau o petrecere instant.

 

FECIOARĂ Fii atent la promisiunile care le faci, nu da speranţe inutile şi nu te implica păgubos. Sâmbătă, zi favorabilă cumpărăturilor săptămânale, negustoriilor, deplasărilor, mai ales a celor scurte. Weekendul este o vreme când trebuie să accepţi responsabilităţi sporite într-o perioadă tensionată şi afectată financiar.  Asta inseamnă că trebuie să faci o cheltuială neprevazută.  Retrage-te astăzi, ca să câştigi mâine! Dacă ai probleme în dragoste nu este indicat să le discuţi in acest weekend, mai gândeşte-te. Perioada, totuşi, îţi este este favorabilă. Ziua de sâmbătă  face să-ţi crească energia, ceea ce se  traduce printr-un mare volum al activităţilor făcute cu entuziasm. Un anumit procent dintre nativi primeşte o informatie neasteptată, plăcută, însă, sau o întâlnire neanunţată cu o personă plăcută, dragă.  Încep să se profileze avantajele şi succesele eforturilor susţinute din ultima perioadă de timp. Duminică eşti la un spectacol sau la o aniversare, sau fă ca acest lucru să se întâmple – te relaxezi şi faci provizii de bună dispoziţie!

 

BALANŢĂ  Primeşti veşti, unele bune, despre proiectele tale pe termen lung, dar alte informaţii, din presă, te fac să schimbi nişte planuri pentru weekend. Nu pleca la drum lung, mai ales pe seară! Nu trebuie sa faci cheltuieli importante şi atenţie unde pui banii sau cărţile de credit. Nu da cu împrumut bani, nu lua cu împrumut, ocoleşte cazinourile şi casele de pariuri. Weekendul este favorabil, mai ales în afirmarea propriei personalităţi. Dacă vrei să ai dreptate, să prevalezi, aceasta este ziua! Trebuie să eviţi discuţiile în contradictoriu cu persoanele de sex opus, sau cu cei care îţi poartă de grijă, fără să ai nevoie, din familie, sau dintre prieteni. Bănuielile tale nu se confirmă, sau se confirmă parţial. Până la urmă timpul te favorizează. Nu ai grijă, o să te descurci şi de data aceasta. Stelele fixe si vremea dar şi vremurile, puternice prin schimbări, îţi conferă energia de care ai atâta nevoie.

 

SCORPION  După o dimineaţă densă, este bine să eviţi izbucnirile emoţionale şi să te relaxezi. Nu este indicată schimbarea la care te gândeşti. Ţine-te de ce ai făcut până acum, deocamdată!  Aşa că nimeni nu te poate întrece! O mică nerealizare, sau un eşec minor care te pune pe gânduri, asta sâmbăta. Din nou ai ceva de rezolvat, dar numai în cursul prînzului din ziua de sâmbătă. Nu te lăsa copleşit de rutină, căută să te distrezi cu ceva nou în acest weekend şi să legi noi prietenii. Poate distracţia are şi o parte educativă, poate noua cunoştiinţă îţi oferă informaţii noi. Ceea ce însă te enerveză enorm sunt bârfele şi intrigile. Majoritatea bârfelor şi intrigilor nu se fac din răutate ci din prostie şi mahalagism, aşa că nu te enerva în mod disproporţionat şi inutil. În situţia în care vrei să iei atitudine  consulta-te astăzi cu cei nascuţi sub semnele Gemenilor si ale Vărsătorului, vei gasi multa bunavointa, sfaturi competente si idei bune. Doar sunt specialiştii zodiacului în “relaţii publice”.

 

SĂGETĂTOR Cu toate că sâmbătă este o zi bună, evită nepăsarea şi nerăbdarea şi mai ales graba. Fii prudent şi precaut, dacă conduci maşina şi mai ales în convorbirile la telefon. Nu lăsa lucrurile neclare. Favorurile stelelor se îndreaptă spre cumpărături şi petreceri. Cam asta se face în weekend. Sau cumpărături pentru petreceri, pentru că ceea ce cumperi in acest weekend va face mare plăcere celor dragi. Petrecere care, cum altfel, s-a stabilit pentru sâmbăta seara. Poate fi o sărbătoare a unui dragălaş şi foarte iubit membru junior al familiei. Pentru un procent dintre nativi, sâmbăta este un bun prilej să călătorească şi/sau să înceapă o scurtă excursie. Pentru cei care, dintr-un motiv sau altul nu pot pleca de acasă, perspectiva se îmbunătăţeşte într-un mod spectaculos, pentru că relaxarea este un bun sfetnic. Perioada este favorabilă, mai puţin în ceea ce priveşte noile relaţii umane, sociale. 

 

CAPRICORN Sâmbăta asta eşti vulnerabil la capricii scumpe. Atenţie la cumpărăturile de lucruri care nu îţi trebuie, dar te încântă, fie că sunt „drăguţe” fie că sunt „unicat”. O zi, pe total, plăcută! Seară de sâmbătă deosebită în compania celor dragi. Nu te mai lăsa prins in capcana clasică întinsă zodiei tale, cea cu detaliile ca să nu vezi întregul. Deschide bine de tot ochii, mai ales la relaţiile tale sociale! Pe de alta parte vremea capricioasă te invită la ţară, poate şi pentru o aprovizionare direct de la producător.  Duminică este o zi liniştită şi relaxantă în mijlocul familiei.  Acordaă mai mult timp familiei, prietenilor vechi, relaţiilor verificate - te vei simţi foarte bine in compania lor!

 

 

VĂRSĂTOR Astăzi anturajul tău apreciază conversaţia ta agreabilă şi optimistă. Stăpâneşte-ţi impulsul primar către efort fizic prea obositor, fie că este vorba de curăţenie, fie de cărat de la piaţă. Astăzi este cazul să devii mai practic şi ceva mai diplomat, totodată; numai aşa poţi evita un mic, dar bine organizat, dezastru sentimental sau financiar, Doamne fereşte! Aspecte uşor nefavorabile la bani, dar foarte bune la sănătate.  Nu-ţi schimba intenţiile, tenacitatea aduce succes cel putin in acest weekend! Sâmbătă, trudeşti din greu la o realizare, dai un examen care poate fi şi o apriţie-şoc la o petrecere. – in orice caz este vorba de un termen, de trecerea unui obstacol. În această perioadă  este bine să te limitezi la zâmbete plate şi să eviţi o atitudine prea dinamică sau chiar agresivă.  Evită, de asemenea, orice decizie luată  în stare emotivă.  Nu începe acţiuni pe care nu le poţi finaliza singur, deoarece vei constata ca nu ai cui să-i ceri ajutorul.

 

PEŞTI Nu te enerva din lucruri mărunte cum ar fi incidentele casnice sau întârzierile. Poate fi ziua ta de naştere şi e păcat să o umbreşti cu nimicuri. Nu da mare importanţă unor detalii minore! Sigur, nu tuturor nativilor din zodie pentru ca astrologia nu este o filozofie comunista şi nu dă tuturor in mod egal. Sâmbătă este o zi relaxantă şi plăcută ba chiar interesantă - sunt posibile unele întâlniri întâplătoare cu prieteni vechi dar neglijaţi. Tot sâmbăta probabil ca te duci la cumpăraturi, duminică o să vrei să faci puţină curatenie în casă şi în suflet. Totuşi, sâmbătă ai un moment de inspiraţie în care crezi că ai găsit o solutie pentru rezolvarea unor probleme de realţii umane, poate în familie. Nu lasa lucrurile pe mâine, fă-le astăzi. Intai fă-ti un plan, apoi acţionează cu chibzuinţă.  Sfârşitul weekendului, adică duminică seara te gaseste în activitate, în orice caz muncind cu dedicaţie şi spor la ceva. O plăcintă la cuptor?

 

horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop