Horoscop Pe 10 octombrie 2018, Congresul SUA și-a însușit un raport al National Academies of Sciences, Engineering and Medicine din Washington, DC, care se referea la viața extraterestreă. Prin acest act respectivul raport a adevenit politică de stat în domeniul respectiv.
25 octombrie
Horoscop Pe 25 octombrie s-au născut Pablo Picasso, Annie Giradot, Galina Vişnevskaia, Jon Anderson, Vasile Parizescu, Ioan Chirilă, Sabina Ivaşcu şi Regele Mihai al României.
Horoscop În calendarul creștin ortodox sunt Sfinții: Marcian, Martirie și Tavita.
Horoscop Tradiţional, în ”Kalendar” pe 25 octombrie, este Ajunul Sf. Dumitru (Sumedru).
În ajunul Sf. Dumitru se împarte de sufletul morţilor, căzând anul acesta în zi de joi, ziua lui Jupiter-Zeus, stăpânul zeilor și al oamenilor, să ne gândim și la cei care au luptat în războaie, la cei căzuți pentru patrie. Este un ritual cu un pronunţat caracter funerar. Se face Focul lui Sumedru, peste care sar copiii, ca să fie sănătoşi tot anul şi tinerii ca să se căsătorească în anul ce va să vie. Era de pe vremea când tinerii doreau să se căsătorească, să aiba casa lor. Femeile şi fetele împart seara, la lumina focului, nuci, mere, struguri, prune uscate, vin vechi şi ţuică nouă.
Cănd focul este să se stingă, se coc cartofi în jar şi se spun poveşti, pilde şi ghicitori. Apoi ia fiecare gospodar câte un tăciune şi-l aruncă în livadă pentru ca pomii să se călescă şi să rodească şi la anul.
Tradiţia cere ca să se stea până când focul de Sumedru se stinge de tot.
De ce? Pentru că nu departe, în întunericul protector, pe timpuri, pândeau lupoicele cele înţelepte. Dacă puteau să fure un tăciune aprins din Focul lui Sumedru atunci puteau să zămislească Lupii de Foc, Magistraţii şi Executorii Legii vechi.
Or, se ştie, că în ultima mie de ani au mai apărut trei Lupi de Foc, aşa că numărul lor total este de nouă. Când numărul lor va fi de doisprezece şi cu Lupul Şchiop, treisprezece, atunci apele vor îngheţa, pământul se va cutremura şi va înghiţi omenirea, va fi ploaie de foc şi Sfârşitul Lumii...
Evident, un mit vechi de când lumea, când focul trebuia păzit, pentru că oamenii nu ştiau încă să-l reaprindă! O legendă europeană, cum sunt multe și pe alte meleguri, scandinave, nordice, cu foc și îngheț veșnic, lupi şi amurgul zeilor!
Dragi lupi, padawani și hobbiți, Congresul Statelor Unite a emis acum două săptămâni un act de o importanță deosebită pentru cei cu teoria conspirației a extratereștrilor și nu numai…
Pe 10 octombrie 2018 Congresul SUA și-a însușit un raport al National Academies of Sciences, Engineering and Medicine din Washington, DC, care se referea la viața extraterestreă. Prin acest act respectivul raport a adevenit politică de stat în domeniul respectiv. Raportul se numește ”An Astrobiology Strategy for the Search for Life in the Universe”. În expunerea de motive se arată: ”…deoarece, până în prezent, nu a fost evidențiată niciun semn sau dovadă de viață în afara Pământului, adică extraterestră, considerăm că este necesar să se diversifice căile de cercetare”.
Congresul SUA, prin raport, dă instrucțiuni către NASA și ceilalți actori particulari implicați în explorarea spațială să caute viață extraterestră renunțând la clișeele prezente, prin care viața era neapărat condiționată de o planetă asemănătoare cu Pământul și de existența apei. Raportul, de o importanță imensă pentru modul de cercetare al spațiului afirmă că viața poate exista și pe bază de siliciu, sulf sau clor, nu numai carbon, oxigen, azot. Astfel sunt promițătore, pentru găsirea vieții, în sistemul nostru solar, lunile lui Jupiter și poate și cele ale lui Saturn. Astfel Titan, satelit al lui Saturn are mări și lacuri de metan, care pot adăposti forme de viață, spun savanții care au semnat raportul. Satelitul lui Jupiter, Europa, este cel mai promițător. Să ne amintim de finalul capodoperei ”Odiseea spațială 2001”în care se primește un ultim mesaj, probabil din partea lui Dumnezeu: ”Toate lumile vă sunt la dispoziție, mai puțin Europa!”. Bun, la Quantico se râdea, se spunea că a fost un mesaj politic!
Raportul NASEM a apărut după un alt episod, petrecut în vară, în luna iunie. Neluat în seamă de presă, erau concedii, sau nu s-a înțeles despre ce era vorba.
Să ne întorcem puțin în istorie. În anul 2015, NASA cumpără, cu banii cu care s-ar fi putut cumpăra trei supersonice, un computer quantic. Construit de cei de la D-Wave Systems, din Canada. Un 2X de 1000 de qubiți. Reclama spune că face mai multe operații pe secundă decât sunt atomi în univers. În câteva săptămâni 2X a calculat tot ce se putea calcula la NASA: traiectorii optime pentru ajungerea pe toate planetele, satelitii acestora, asteroizi și vreo câteva comete. Proiecte de nave spațiale, ba și prezența și salariile cercetătorilor. Ca să-i dea de lucru, cei de la Ames Research Center unde este instalat 2X l-a alimentat cu toate semnalele primite din spațiu și cu toate imaginile tuturor sondelor spațiale și a tuturor telescoapelor. Intrebarea era daca se poate evidentia viata ratională, biologică, sau automată, în semnale sau imagini. Introducerea datelor a durat trei ani de zile. Cu sufletul la gură, după ce cercetătorii au terminat introducerea datelor, șeful de proiect a apăsat Enter. Raspunsul a venit imediat, negativ. Nu ca acel computer din ”Ghidul autostopistului galactic” care a avut nevoie de milioane de ani că să răspundă la întrebarea ce este cel mai important în lume, sau cam așa ceva. Răspunsul, în film, a fost: ”42”!
Bun, dacă cel mai deștept computer din lume a spus că nu există viață rațională în jurul nostru, concluzia a fost că nu căutăm bine. Nu am spus viață inteligentă deoarece această specie se găsește din ce în ce mai rar și pe Pământ. Așa a apărut raportul însușit de Congresul SUA care are două valențe importante. Primo, că afirmă că până în prezent nu s-a evidențiat nicio formă de viață extraterestră și secundo că schimbă dramatic plaja de căutare a vieții în afara Pământului.
Un aspect important al actelor Congresului SUA m-a făcut să râd, știți că sunt vesel, doar astrologia este o o metafizică veselă. Nota generală era, bine, bine, căutați extratereștrii, vă dăm bani pentru asta, dar încet, cu prudență, poate descoperiți ceva molecule, nu prădători, nu mai strigați la ei, nu le mai dați semnale, ascultați voi, cu discreție, poate nu se prind că suntem și noi pe aici! Eu consider asta că este o politică înțeleaptă! Acum mă duc să văd ”Predator 2018” probabil că după ce o să mă distrez cu filmul, o să dau încă o dată dreptate Congresului SUA!
Înainte de a termină vă rog să vă uitați la fotografia pe care am pus-o în locul chipului bărbatului acela chipeș, inteligent și zâmbitor. Nu m-a învățat nimeni cum să pun o poză în text. Și nu m-a dus capul, poate le stric jucăria cu programul de editare. Așa că… Vedeți ce vreau să zic? Fotografia a făcut-o o sondă Viking pe suprafața lui Marte. Ce ziceți? Urmele unei lovituri produse de o furtună marțiană, activitate biologică, reacție chimică, sau acolo s-a împotmolit un vehicul extraterestru? Ce ziceți, repet?
Puteți răspunde numai la dom.profesor@gmail.com, asta dacă aveți o opinie, nu fac conversație.
Și asta doar până mâine, atunci va fi alt subiect, să vedem ce mai aduce pisica, doar este o altă zi!
☼ ♂ ♀
BERBEC Astăzi nu este bine să faci declaraţii complicate, dar nici să devii prea sentimental. Dimineaţa este favorabilă lucrurilor importante profesionale. Iti pot veni unele idei interesante. Mici favoruri din partea anturajului, în special a sexului opus. Orele dimineţii sunt mai putin favorabile. Pentru un procent din zodie: succese, din nou neaşteptate, pentru că vin târziu, când nu te mai aşteptai, în carieră sau în familie. Cu toate că un mic incident întunecă imaginea generală, astrele îţi sunt favorabile. Dupa această perioada, în orice caz nu astăzi, poți obţine recunoaşterea unor eforturi trecute.
TAUR Ţine-ţi prietenii aproape şi duşmanii şi mai aproape. Daca nu ştii ce se bârfeşte, nici nu ştii ce măsuri să iei! Sigur, dacă vrei să iei măsuri pentru că o bârfă rămâne o simplă bârfă. Este timpul unor mai mari sau mai mici decizii. Pe care este bine să nu le amâni. Mai bine acţionează! După o perioda pe care ai caracteriza-o drept mediocra ai, în sfârşit, o zi care începe o perioadă fastă. Paşi mici, dar fermi pe drumul care ţi l-ai ales. Realizări mici, însă pline de bucurii. Te poți simţi foarte bine citind o carte sau vizionand un film bun, pe seară, poate. Este o perioadă foarte prielnică studiului şi creaţiei, dar si distracţiei şi relaxarii. Nu începe acţiuni pe care nu le poţi finaliza singur, deoarece vei fi dezamăgit de cei cărora le vei solicita ajutorul. Apoi ţi se pare că ai uitat ceva. Nimic nu este nou sub soare, lucrurile se uită pentru că nu este nimeni sa-ţi amintească de ele... Déjà vu!
GEMENI Este bine să nu te implici în discuţii cu semnele de apă. Afacerile personale şi sentimentale sunt aspectate favorabil. Atenţie la cumpărături. Limitează cheltuielile la strictul necesar. Eşti tensionat, în continuare. Mintea ta întoarce pe toate feţele lucruri deja rezolvate, dar de care eşti nemulţumit. Mereu nemulţumit. Starea aceasta se prelungeste şi te poate afecta. O zi plăcută, în primul rând pentru ca ziua încă este lungă şi promisiunile toamnei, fructele şi legumele, încă nu s-au sfârşit. Nu prea te simţi în apele tale, însă, la serviciu sau la muncă, sau unde îţi petreci dimineţile şi uneori toată ziua. Ai nevoie de un impuls, de o motivaţie suplimentară. Dar astăzi eşti receptiv la propunerile şi sfaturile celor din jur. Ascultă şi poate vei găsi soluţia ca să îţi faci viaţa profesională mai uşoară.
RAC Perioada zilei de azi te ajută să te înţelegi mai bine cu cei dragi şi apropiaţi, cu anturajul. O veste te impresionează mult. Afacerile personale şi sentimentale sunt aspectate favorabil. Nu uita că dacă prevalezi faţă de alţii, dacă îi controlezi - acest lucru nu îţi aduce nici siguranţă, succes sau satisfacţie. Autocontrolul, stăpânirea de sine şi autodepăşirea, permanenta perfecţionare sunt singurele căi care contează. Şi te face să te simţi bine, împlinit, realizat, puternic. Pe plan emoţional, cu toate că totul pare o mare comedie, sau un scenariu care nu a fost bine montat, te complaci in continuare în jocul tău amoros.
LEU Fereşte-te de patronul care îţi dă salariul în rate, cu întârziere şi de efortul prea mare. Relaxează-te şi oferă-ţi o siestă sud-americană. Odihna este temeiul sănătăţii, spunea Esculap. Calmul tău relativ se hrăneşte din aer şi soare, din foşnet de frunze. Stai cât mai mult în aer curat, plimba-te şi fă munci fizice. Mintea ta are nevoie sa descarce energiile negative. O zi foarte potrivita ca sa iei initiative curajoase, atat in domeniul tau de activitate, cat mai ales in relatiile tale sentimentale. Confuzia si dezordinea sentimentala proprie zodiei pot deveni calitati poetice, adică acceptate de anturaj daca dai dovada de abilitate si nu vorbesti prea mult! Pe plan emoţional, nu te repezi, din nou, să faci promisiuni şi să cataloghezi oamenii şi faptele. Este o activitate păguboasă pentru tine din care te alegi cu inamici şi certuri.
FECIOARĂ O conjunctură relativ favorabilă, dar mai multe aspecte complexe. Trebuie să dai dovadă de calm şi răbdare pentru ca să anulezi unele aspecte nefavorabile. Totuşi, o seară distractivă şi plăcută! Intelegerile trecute trebuie mereu reinnoite, atat in afaceri cat si in dragoste, altfel partenerii işi cam "uita obligatiile"! Fă ceva bun pentru cineva din anturaj, din familie, fără să ştie. Fă-i o surpriză plăcută! Bucuria pe care o produci se întoarce asupra ta amplificată. Bine faci, bine găseşti! Zâmbeşte celor din jur! Sunt mulţi care te plac, ba cineva, chiar, te iubeşte. Responsbilitatea îţi pare foarte grea, vei constata în cursul dimineţii. Simţi o oarecare presiune a evenimentelor care te obligă să-ţi organizezi efortul în viaţa profesională.
BALANŢĂ O atitudine de genul „toţi o să avem de câştigat” este recomandată. Relaţiile cu persoanele născute in semne de aer şi foc sunt azi armonioase, dar nu şi cu cele din semne de apă şi pământ. Poate se apropie un obstacol de trecut. Trebuie să faci aranjamentele necesare, să iei deciziile care se impun, chiar să faci mici cumpărături pentru efortul de ordonare a activităţii. Intuiţia te îndreaptă în direcţia bună. Urmeaz-o! Pe plan sentimental simţi o dorinţă impetuoasă să revii în trecut, la persoane şi sentimente din trecut. Parcă ai uitat ceva, parcă nu eşti aşa de sigur de tine dacă nu-ţi aminteşti ce ai uitat şi nu rezolvi problema aceea, încă necunoscută, de faci eforturi mari să-ţi aminteşti despre ce era vorba.
SCORPION Nu încerca să te baţi cu toată lumea în acelaşi timp, planifică-ţi secvenţial activitatea şi priorităţile tale. In jungla de beton ai luptat bine până acum, deci eşti dispus să continui! Ai înţeles, în sfârşit, că trebuie să faci efort pentru a ţine pe cineva drag lânga tine. Şi nu ar trebui să fie greu. Astăzi poţi fi şi tandru şi înţelept, iar norocul îţi surâde din plin. Mai multe obligaţii uitate se fac simţite mai ales spre sfârşitul zilei de astăzi. Nu încerca să impui anturajului și lumii întregi propriul sistem de referinta, ci mai bine respecta regulile jocului ca sa obtii ce vrei. Stelele iti recomanda sa nu intri astazi in competitie cu persoane nascute in zodia Berbecului sau a Săgetătorului, in general, cu semne de foc.
SĂGETĂTOR Un semn de foc iţi poartă noroc şi te ajută să ieşi dintr-o încurcătură. In aceasta perioada ai ceva noroc. Poziţia lui Venus indică prieteni noi şi o viaţă socială mai densă, mai reuşită. Straduieşte-te să mergi cât poţi pe jos, sa faci gimnastică dimineaţa devreme, nu mânca mult şi bea suficientă apă. Primele ore ale zilei nu iti sunt colosal de prielnice, dar cu moderaţie, mai ales la relaţiile cu anturajul şi la cumpărături, poți evita neplăcerile. Trebuie neaparat să analizezi evenimentele din ultimul timp, sa tragi concluziile care se impun si sa iei imediat masurile necesare. De asemenea, trebuie sa continui cu aceleasi metode verificate de până acum, schimbarile repetate nu sunt privite cu ochi buni nici de oameni, nici de stele! Se face simţit un dezechilibru între activitate şi odihnă. Trebuie să încerci să te relaxezi mai mult şi să te culci mai devreme. Pe plan sentimental, fie că eşti celibatar sau nu, seducţia şi buna dispoziţie sunt coordonatele zilei.
CAPRICORN Nu primeşti nicio veste. Este de bine, înseamnă că totul este normal. Pluton cel ciudat, aflat de o veşnicie în zodie te ajută să-ţi regenerezi eficient şi relativ rapid energia psihică, iar Saturn te sprijină să faci lucrurile temeinic. Nu-ti schimba intenţiile, tenacitatea aduce succes. Stelele spun sa te plimbi prin mall, sau macar printr-un supermarket local in cautarea unui obiect dragut, util şi poate chiar si ieftin. Astazi poti sa ceri un favor sau o inlesnire de la anturaj, adica de la prieteni sau de la familie, acestea fiind domeniile favorizate! Mâncare mexicană, sau, polineziana, paste italienesti, vinuri frantuzesti si gin englezesc sunt opţiunile tale pentru o cina festivă in doi. Nu era mai bine cu țuica și sarmalele?
VĂRSĂTOR O perioadă favorabilă pentru reuniunile de familie, sau o seară plăcută cu prietenii. Dimineaţa începe târziu, iar atmosfera de vară indiană te trage la distraţie, dans şi... mult somn! Permite lucrurilor să se aşeze singure şi nu interveni în niciun fel. Nu te baga in chestiuni care nu te privesc, mai ales daca este viata intima a unui coleg, limiteaza-te la trancaneala mondena obişnuita. Nu uita vorba: „câinele moare de drum lung şi prostul de grija altuia”. Astăzi evita schimbările bruste de program. O realizare care te bucură în mod deosebit, mai ales că este rezultatul unor eforturi trecute. Numeroase planete, adică vreo patru, îţi sunt favorabile aşa că poţi să-ţi realizezi unele dorinţe. Dupa efortul monoton de la serviciu sau unde activezi, Luna bine aspectată iti recomanda un joc pe smart, un biliard, sau o paradă de moda. Sau un tratament de întreţinere, masaj, poate. Şi de ce nu, să mergi să dansezi undeva...
PEŞTI Totodată mai calm şi mai activ decât de obicei, poţi să rezolvi astăzi unele lucrări întârziate sau să aplanezi conflicte. Nu te lăsa încărcat cu sarcini suplimentare, arătă că ai şi limite. La serviciu, sau unde îţi desfăşori activitate trebuie să începi o acţiune prin care să demonstrezi că eşti de neînlocuit sau că eşti de bună credinţă. Evita încăpăţânarea, nerăbdarea şi graba, mai ales spre seară. Nu accepta cu nici un pret sfaturi garantate si substante ciudate pentru cura ta de slabire, mult sport, multa mişcare sunt infinit mai bune. Prietenii îţi sunt aproape ca întotdeauna, duşmanii au şi ei problemele lor aşa încât te mai slăbesc un pic. Stelele sunt cam glumeţe si iti pregatesc o intreaga telenovelă cu intrigi, marturisiri si declaratii infocate. Dacă iţi place genul... Nu uita că în dragoste, ca si in politica, este relativ uşor sa castigi increderea, dar este extrem de greu sa-ti respecti promisiunile făcute!
horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscoă horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscoă horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop