A primit 30 kilograme de aur pentru că a prevăzut o eclipsă de Soare. HOROSCOPUL LUI DOM’ PROFESOR

Horoscop Vă invit, pentru câteva minute, în HOROSCOPUL LUI DOM’ PROFESOR, un univers extins. Nu este un horoscop oarecare, repet, este ”horoscopul lui Dom’ Profesor”. Un altfel de horoscop, în care vă povestesc multe, multe amintiri adevărate, aventuri nepereche în 54 de țări, folclor, mitologie, știri adevărate din surse de încredere, unele confidențiale, curierul de la Bruxelles, astrologie popularizată, teorii, știință, inginerie, pilde cu Nastratin Hogea, umor, normalitatea și moralitatea mic burgheză dintre cele două războaie, atât de dragi mie - pe scurt, viața unui om al păcii care a trecut prin multe, prin prea multe, iubitor de adevăr și de sinceritate, mereu în luptă cu răul și cu ticăloșii. Vă salut, după cum vă salutam acum mulți ani, când, mulți ani de zile am fost pe sticlă în fiecare zi, la două televiziuni diferite: Servus, zodiilor!

19 martie

 

 

Horoscop Pe 19 martie s-au născut: David Livingstone, Wyatt Earp, Bruce Willis, Ursula Andress, Maria Vetsera, Dinu Lipatti, Eugenia Moldoveanu, Dan Barbillian.

 

Horoscop Pe 19 martie, sunt Sfinții Hrisant, Daria și Ilaria. Nimic în ”Kalendar”, însă, probabil, acum foarte multe mii de ani, strămoșii noștri, dinaintea dacilor, se pregăteau pentru Anul Nou, care era de echinocțiul de primăvară.

 

Horoscop  19 martie 1958, acum exact 61 de ani -  A fost creat Parlamentul European, ca for consultativ al Uniunii Europene; la această dată a avut loc, la Strasbourg, sesiunea de stabilire a Adunării Parlamentare Europene (primul preşedinte, francezul Robert Schuman), una dintre cele mai importante instituţii comunitare; Parlamentul European (cum este denumit în prezent) este ales (o dată la cinci ani) prin vot universal direct al cetăţenilor din statele membre ale Uniunii Europene; are drept de co-decizie în proiectarea legislaţiei comunitare, de a propune amendamente (pe care Consiliul European trebuie să le ia în considerare) sau de a bloca legi (dacă majoritatea se opune); de asemenea, Parlamentul European are dreptul de a aproba sau respinge numirea preşedintelui Comisiei Europene, de a aproba acorduri internaţionale şi acceptarea de noi membri în Uniune, precum şi dreptul de a aproba sau respinge proiectul de buget sau de a hotărî cheltuieli suplimentare. (Sursă: RADOR)

 

 

Evenimentul Zilei din 19 martie 721 înainte de Hristos – Ptolemeu relateză, că, în acestă zi, a avut loc o eclipsă totală de Soare, prevăzută de preoţii babilonieni cu doi ani mai înainte. Avertizat de preziceri, regele Merodach-Baladan a luat măsurile necesare şi a evitat inundaţiile catastrofale ale Tigrului şi Eufratului.

 

Parcă văd cum s-a petrecut. Parcă am fost acolo. O să vă povestesc și domniilor voastre, dragi lupi, padawani și hobbiți, nu știu dacă v-am mai spus, probabil că da, o astfel de poveste nu se ratează, dar repetiția este mama învățăturii și un principiu de bază în astrologie.

 

Într-o seară a anului 723 înainte de Hristos, regele Babilonului, Merodach-Baladan, stătea pe una dintre terasele măreţului oraș, cetatea antică considerată cea mai frumoasă a tuturor timpurilor, faţă de care „Roma nu a fost decât o baracă, iar Constantinopolul o căsuţă de pescari”, cum spunea cronicarul. Se uita cum Soarele asfinţeşte, devine tot mai mare şi mai roşu, înainte de a se duce şi el la culcare. Un grup mic de oameni intră şi el pe terasă şi se opreşte la o distanţă respectuoasă.

 

Era Marele Preot şi preoţii zeilor principali. Adică Guvernul. Trebuie să înţelegem că în acele timpuri religia, politica şi ştiinţa erau numai „de stat” fiind în mâna preoţilor. Astfel Marele Preot era prim-ministru, preotul lui Ares (Marte), de exemplu, ministru de război iar preotul lui Hermes (Mercur) ministru de finanţe și al comerțului. Sigur, denumirile zeilor difereau, la sumerieni, akkadieni, babilonieni, mezi, dar le-am pomenit pe cele greco-romane pentru o înţelegere mai bună a faptelor. În acele timpuri și până de curând religia era politică și politică era religia, ceea ce se continuă și astăzi cu multă forță în spațiul islamic.

 

Regele Babilonului simte prezenţa oamenilor săi şi îi invită cu un gest regal să vină alături de el. „Vedeţi, le spune regele, a mai trecut o zi. Mâine o să fie alta. Cine ştie ce ne va aduce ziua de mâine, este stăpânul timpului!” „Stăpâne al Lumii, am venit să vorbim despre acest lucru, dar în marea Voastră înţelepciune aţi ghicit că este vorba despre viitor”. Marele Preot era un bărbat înalt, zvelt, încă tânăr, cu ochii aurii, de o inteligenţă sclipitoare. Regele ştia că îi este superior, dar îl accepta pentru că era al lui și se folosea de inteligența lui! „Despre ce este vorba?” întreabă regele devenit brusc suveranul serios şi impunător care şi-a permis doar un moment de reverie. „De acum, în doi ani de zile va avea loc o eclipsă de Soare” spune repede Marele Preot fără să se uite în ochii regelui.

 

Regele se aşează pe nişte perne şi îi invită şi pe cei din „guvern” să se tolănească. „Şi ce înseamnă asta?” întreabă regele ascunzându-şi îngrijorarea. „Înseamnă nenorocire, răspunde Marele Preot. Am fost în Casa Scrierii şi tăbliţele de lut arată că de câte ori a fost o eclipsă de Soare s-a întâmplat ceva rău, a fost asasinat bunicul Luminăţiei tale, hoarde barbare au atacat hotarele de nord, Tigrul şi Eufratul s-au revărsat” „Şi, ce-i de făcut?” întreabă regele, de data asta îngrijorat bine. „Vom mări numărul oştenilor de pe frontiera de nord şi vom întări forturile de la graniţă, vom dubla garda Măriei Tale şi vom înălţa barajele, digurile şi stavilele de pe Tigru şi Eufrat”. „Aşa să fie, este porunca mea şi altfel să nu faceți!” spune regele formula rituală, brusc înseninat. Am oameni buni și-a spus regele în gând, o să mai domnesc mulţi ani! Apoi ca să fie un rege bun, a spus: ”Ca mulțumire a mea vă dau un talant de aur din visteria mea. Marele Preot să-l împartă după dreptate, fiecăruia, după ce reține jumătate pentru el!”

 

Un talant de aur! O avere... Talantul era o măsură de greutate folosită în antichitate. Talantul egiptean avea 27 kilograme, cel grecesc 26 Kg, cel roman 32,3 kg, dar cel babilonian avea 30,3 kilograme. Talantul era împărțit în 60 de mine iar o mină în 60 de șekeli. Aceste unități de măsură le-au adus evreii din Babilon când au fost eliberați de regele persan Cirus cel Mare, în anul 538 înainte de Hristos.

 

Darul regelui a fost pur simbolic. Preoții erau foarte bogați, de fapt stăpâneau mai totul. Ce să mai faci cu încă 30 de kilograme de aur, când ai totul? Bună întrebare.

 

Acum vă rog să mă scuzați, mă pregătesc pentru echinocțiul de primăvară, am canonul meu, în pustnicia mea, ritual vechi de mii de ani, trebuie să-l facă cineva, altfel... nu vreți să știți ce se poate întâmpla!  Și eu l-am învățat de la cineva și acum îl pregătesc pe Darius, să facă, când va veni timpul, cele necesare.

 

M-a anunțat că vine și starețul Cristian, împreună cu câțiva călugărași, aleși unul și unul, din lavra lui, așa că trebuie să le fie gata paturile și de ale gurii. E post așa că nu o să-mi fie greu. Mai sunt în legătură cu mulți români, de pretutindeni. Unii au zis că o să vină și ei pe munte, dar nu știu dacă o să poate. Intenția contează! Anul acesta o să ne rugăm pentru pace, numai pentru pace, să fie pace în Grădina Maicii Domnului, țara dacilor, a lui Dromikete și a lui Dekebalus, a lui Mihai Viteazul și a lui Eminescu, a Sfântului Andrei și a Lupului Șchiop, avatarul lui.

 

Dar, țineţi minte ce i-a spus marele preot regelui, i-a dat sfaturi și soluția, pentru că a enunţat unul dintre principiile de bază ale astrologie, astrologia nu obligă, nu ghicește viitorul, ci rezolvă problemele. Suntem stăpânii timpului, pentru că ştim că mâine este, în definitiv, o altă zi?!

 

☼    ♂     ♀

 

 

BERBEC  Eşti cam nehotărât şi nu ştii dacă să mergi pe mâna cuiva din familie pentru o decizie importantă. Şi stelele cred că trebuie să te mai gândeşti şi să vezi dacă este bine şi pentru tine.  Atenţie la mijloacele de transport în comun. Nu te lăsa tentat de cumpărături extravagante. Spiritul tău utopic se manifestă şi prin implicarea ta într-o mulţime de bârfe suculente, intrigi enigmatice şi comploturi vesele. Te interesează farmazoneriile şi tot felul de societăţi secrete elitiste. Ritmul tău de viaţă este foarte rapid, aproape infernal, la acest început gotic de primăvară  Puţini ţin pasul cu tine.

 

TAUR Gânduri de primăvară te bântuie astăzi. Nu mai sta, ai putea profita: ai mai puţin de lucru, sau laşi totul baltă şi închiriezi nişte patine cu rotile. Sau, o bicicletă. Oxigen turbo pentru minte şi suflet!  Ziua de 19 martie, este cam neplacută. Adică este de-a dreptul neplăcută, ce să mai ne ascundem după cuvinte pompoase. Până acum ai avut o perioadă bună, să fim drepţi!  Sfaturile stelelor sunt să nu faci promisiuni şi să nu rişti nimic în această perioadă a zilei de astăzi.

GEMENI Eşti pe cale să culegi roadele unui aranjament pe care l-ai plănuit de mult. Numai că nu iese chiar cum vrei tu şi va trebui să mai munceşti, să mai dai dovadă de isteţime şi elocvenţă. Te simţi aproape excelent ceea ce este un motiv suficient sa ţii nasul pe sus. Planetele colective arata aspecte „ilegale”. Ceva se intamplă in anturajul tau apropiat. O intriga, un comploţel, ceva – şoapte in amurg şi intalniri de carvunari pe inserate. Este momentul sa pregatesti contramasurile!

 

RAC Cauţi în toate direcţiile, te concentrezi cât poţi, dar soluţia problemelor cu care te confrunţi este încă departe. Încearcă mereu, schimbă metoda, pentru că pierzi când nu mai încerci!  Este o zi a atenţiei mărite pentru că stelele arată posibile pierderi de bani şi de relatii, de prietenii chiar.  În perioada menţionată trebuie să eviţi orice promisiune sau orice chestiune legată de bani, de proiecte viitoare sau de relaţii şi grupuri sociale. Nu-ţi asuma, mai ales, obligaţii pe termen lung.

 

LEU  Crezi că cineva nu te evaluează corect şi ai dreptate. Motivul este invidia şi nu prea ai cum să lupţi cu ea. Păstrează-ţi calmul. Până la urmă vor recunoaşte că, tu, Leul, eşti cel mai tare! Ziua de astăzi este o perioadă de timp legată de protecţie. În aceiaşi măsură doreşti să oferi protecţie, cât şi să te bucuri tu însuţi de ea. Protecţia însemnând tot ceea ce te face să te simţi bine şi în siguranţă, de la bani la o vorbă bună, de la un gest de prietenie la o promisiune avantajoasă, de la o carte bună la un sfat de taină cu prietenii adevăraţi.

 

FECIOARĂ  Ai de câştigat ceva, poate în registrul sentimental, dar  depinde de tine să ai succes şi să nu dai naştere la interpretări. Reuşita este aproape sigură, condiţile sunt răbdarea şi discreţia!  Ziua de astăzi este o zi de legătură. Pentru că face legătura dintre două module, între pregătire şi desfăşurare, între plan şi acţiune, intre mental şi material. Lucrurile devin mai serioase, ascultă cu atenţie, descifrează sensul ascuns al lucurilor. Fi selectiv şi reţinut în promisiuni, mai ales nu promite nimic pe termen lung.

 

BALANŢĂ Eşti tentat să cheltuieşti mai mult, fiind doar o descărcare din cauza unei instabilitaţi emoţionale trecatoare. Încearcă să găseşti catharsisul de care ai nevoie, să faci puţin sport!   Ziua aceasta este perioada de timp amestecată în care aspectele benefice şi malefice se succed rapid, în funcţie de aspectele Lunii, planeta guvernantă în tema ta în această perioadă de timp. Sunt şi unele aspecte care arată noroc la bani, la obţinerea lor sau la cheltuirea lor inspirată, pentru că după cum spune înţeleptul chinez „sunt două căile să faci avere – să câştigi mulţi bani sau să faci cheltuieli inspirate”.

 

SCORPION Astăzi reuşeşti să descurajezi potenţialii ostili printr-un calm periculos şi un zâmbet veninos. Ai dreptate să fii gata de luptă, viaţa nu este un parc de distracţii, dar parcă exagerezi... Astăzi este ziua în care trebuie să dai dovadă de exactitate şi precizie, altfel vei avea probleme. Numai pentru barbati: să fii foarte clari în exprimarea sentimentelor. Trebuie să spui femeii pe care o iubeşti, eternul „te iubesc!”, fară multe cadouri, flori şi alte mărunţişuri, dar în momente şi situaţii adecvate. Nu că nu ar fi importante sclipiciurile în ochii femeilor care sunt coţofane drăguţe şi simpatice, plenar şi iremediabil, dar configuraţia astrologică arată că o comunicare precisă a sentimentelor tale în perioada menţionată este foarte benefică şi cu efect pe termen lung.

 

SĂGETĂTOR  Toţi oamenii fac plăcere, unii prin prezenţa lor, alţii prin absenţă, spune o vorbă din antica Romă. Încercă, azi, să fii cumpătat şi politicos. Sunt favorizate numai activităţile de rutină.  Ziua de astăzi aduce ceva nou în viaţa ta – este ziua noutăţilor.  Atât în sensul de veste, informaţie, sau eveniment social cât şi cu înţelesul de obiecte, imagini şi oameni noi.  Sunt mai multe aspecte malefice generale, dar cred ca se referă la evenimente sociale şi la relaţiile dintre oameni - care sunt prost aspectate. Evită să te enervezi degeaba din cauza unor nimicuri sau a unor defecte de comunicare. 

CAPRICORN Zgârcenia care te încearcă astăzi este păguboasă pe termen lung. Ce câştigi prin tandreţe şi iscusinţă, pierzi din cauză că eşti zgârie-brânză! Fii generos, sigur, numai cu cine merită! Poate fi chiar o perioadă plicticoasă şi capricioasa de primăvară timpurie, dacă vei amâna tot ce pare complicat şi neconfortabil pentru mai târziu, poate pentru sfârşitul săptămânii, poate pentru săptămâna viitoare... Emoţiile tale sunt pastelate iar pozitia relativă dintre Venus şi alte planete arată, mai ales în a doua parte a intervalului, un interes crescut pentru relaţii romantice.

 

 

VĂRSĂTOR  Dimineaţa e favorabilă lucrurilor importante. Ziua incepe bine şi creezi optimism în jurul tau şi de aceea eşti bine primit. E o zi favorabila, profită! Nu specula, însă, nimic financiar. Totusi, este o zi amestecata. Astăzi, cine riscă, NU câştigă!  Impresia generală a horoscopului tău tranzitat este de reaşezare si regândirea a unor strategii. Apar noi actori în joc.  Saturn, maximus maleficus, aspecteaza disonant, de ceva timp, ceea ce nu are darul sa faca lucrurile mai simple sau mai usoare.  Nu refuza nimic, dar nici nu face „mişcari” - păstrează zâmbetul pe buze, stelele tale protectoare te vor proteja in continuare! Ai incredere!

 

PEŞTI Dacă este ziua ta, aniversarea îţi aduce nostalgii, doar tu ştii de ce! Prietenii şi familia îţi spun că arăţi mai tânar ca niciodată şi că poţi concura la orice show tv. Tu simţi altceva... Astăzi, 19 martie, este o perioadă în care anumite planete aflate în zodii, altele decât domiciliul lor, influenţează, poate prin rezonanţă poate prin alt mecanism obscur, evenimentele şi emoţiile în sensul întârzierii şi a estompării lor, mai ales in sfera personala, a propriilor interese. În principal din cauza aspectelor lui Saturn – dar te protejeză Neptun, protectorul zodiei tale, din fericire este în domiciliu în zodia ta, bine aspectat. Bun, mai este și Mercur, retrograd, fii prudent în comunicare!

 

horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop